O mie de cocori pentru pace la Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

0
633
O mie de cocori pentru pace, știri din cluj, cluj24h.ro, știri cluj, muzeul etnografic

O mie de cocori pentru pace – doritorii se pot implica în realizarea cocorilor prin tehnica Origami iar o expoziție se va ține și în Cluj-Napoca.

Muzeul Etnografic al Transilvaniei este instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj.

În parteneriat cu: Asociația Para la Inteligencia Social, PLIS, din Fuengirola, Spania,

Centrul Cultural Japonez și Centrul de Studii Japoneze Sembazuru din cadrul Universității Babeș Bolyai,

Direcția de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca,

Inspectoratul Școlar Județean Cluj,

O mie de cocori pentru pace.

Anime Culture Club, anunță lansarea proiectului 1000 Cranes for Peace/O mie de cocori pentru pace.    

În cultura japoneză, cocorul este considerat o ființă magică, un simbol al nemuririi.

Potrivit străvechilor tradiții, cei care reușesc să confecționeze o mie de cocori origami își vor vedea îndeplinită una dintre cele mai mari dorințe.

Realizarea a o mie de cocori din origami (numită în limba japoneză senbazuru) este practicată în Japonia.

Mai exact, atât individual, pentru îndeplinirea unor dorințe personale, cât și în grupuri mai restrânse sau mai largi, pentru realizarea unui deziderat comun.

Povestea celor 1000 de cocori.

La mijlocul secolului al XX-lea, povestea celor 1000 de cocori a dobândit o dimensiune mondială și o semnificație legată de lupta pentru pace.

Simbolul ei o devenit o fetiță de 12 ani, pe nume Sadako Sasaki.

Născută la Hiroshima, Sadako avea doar doi ani în momentul exploziei nucleare din 6 august 1945.

Deși a supraviețuit exploziei, Sadako a dezvoltat, zece ani mai târziu, o formă gravă de leucemie.

Ajutată de colegi și prieteni, ea a început să facă o mie de cocori din hârtie, în speranța însănătoșirii.

Cu toate că Sadako a înțeles că speranțele sale de a se face bine nu au multe șanse de îndeplinire, ea a continuat să confecționeze cocori.

A realizat cocori până aproape de încetarea sa din viață, dorindu-și ca aceștia să transmită pretutindeni un mesaj al păcii.

Voi scrie PACE pe aripile voastre și veți zbura în întreaga lume!”, ar fi spus Sadako.

Astfel, realizarea celor o mie de cocori origami a devenit un simbol al păcii în întreaga lume.

Mesajul de pace transmis de Sadako Sasaki și de cei o mie de cocori realizați de ea și de micii ei prieteni călătorește de atunci.

Cocorii sunt realizați prin arta japoneză a plierii hârtiei, Origami.

Origami, arta japoneză a plierii hârtiei, are certe beneficii pentru dezvoltarea capacităților fizice și intelectuale ale acelora care o practică.

Origami sprijină dezvoltarea creierului, dezvoltă imaginația și simțul culorilor, îmbunătățește concentrarea și conștientizarea spațială.

Din acest motiv, origami este o formă de artă foarte bine reprezentată în sistemul educațional din Japonia.

Este și foarte bine cunoscută azi în întreaga lume.

Zborul pentru pace al celor 1000 de cocori este promovat acum, în cadrul unui proiect Erasmus+, de:

Muzeul Etnografic al Transilvaniei și de

Asociația Para la Inteligencia Social, PLIS, din Fuengirola, Spania.

Partnenerii noștri sunt, până acum:

Centrul Cultural Japonez și Centrul de Studii Japoneze Sembazuru (ambele funcționând în cadrul Universității Babeș Bolyai),  

Direcția de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca,

Inspectoratul Școlar Județean Cluj,

Anime Culture Club.    

Proeictul nostru începe acum, și se va încheia în 18 februarie, o dată apropiată de împlinirea unui an de la începerea celui mai recent conflict major din Europa:

războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

Timp de o lună, toate organizațiile, grupurile sau persoanele care doresc să participe la acest proiect sunt așteptați să contribuie la realizarea celor 1000 de cocori ai păcii.

În data de 18 februarie 2023, două expoziții cuprinzând câte 1000 de cocori origami vor fi deschise.

Expozițiile se vor desfășura în paralel, în Cluj-Napoca și Fuengirola (Spania).

Acestea vor marca dorința de pace a oamenilor de toate vârstele din două zone ale Europei.

Citește mai multe din „Divertisment și timp liber”.