Noul Primar și Consiliu Local Cluj-Napoca au fost validați în funcții. Anna Horvath și Dan Tarcea – viceprimari

1
472
13466161_1155476821139850_1197924335002018336_n
Sursa foto: www.facebook.com

Ședința de validare în cadrul căreia atât primrul cât și consilierii locali și-au depus jurământul a început la ora 10,00 și s-a desfășurat în prezența Prefectului județului Cluj, Gheorghe Vușcan și a altor invitați. 

În scurtul său discurs, Primarul, Emil Boc le-a spus celor prezenți că votul clujenilor îl onorează și că își dorește ca alături de noul Consiliu Local să continue lucrurile bune din Municipiul Cluj-Napoca. Emil Boc este la cel de al patrulea mandat al municipiului.

La rândul lor, consilierii au depus jurământul iar ședința a continuat cu ordinea de zi, mai exact propunerile pentru viceprimari și alegerea acestora.

Propunerile au fost următoarele:

PNL – Dan Tarcea

UDMR- Anna Horvath

PSD/ALDE/UNPR – Horia Nasra

Vă reamintim că în urma alegerilor, PNL va avea în Consiliul Local Cluj-Napoca 17 consilieri, UDMR va avea 5 consilieri, PSD/ALDE/UNPR vor avea 5 consilieri.

Consiliul Local Cluj-Napoca își va alege prin vot secret cei doi viceprimar, însă date fiind discuțiile dintre UDMR și PNL cel mai probabil cei doi viceprimari vor fi din partea celor două partide.

În urma votului Consiliului Local Cluj-Napoca, Anna Horvath a fost aleasă viceprimar din partea UDMR, iar Dan Tarcea din partea PNL.

 

 

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.