Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, invită iubitorii de lectură sâmbătă, 28 septembrie 2019, între orele 18.00 şi 24.00, la a X-a ediție a NOCTURNEI BIBLIOTECILOR, eveniment național organizat de către Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) sub sloganul Universul bibliotecilor/Cititori pentru viitor.
În Anul Cărții, Biblioteca ,,Octavian Goga” propune o nouă ocazie de a petrece o seară în universul aparte al bibliotecii. Astfel, publicul clujean este invitat să ia parte la o multitudine de activități interactive pentru toate vârstele: Experiențe COOLturale, audiții de cărți audio (50 de minute cu Pleșu și Liiceanu, 11 autori Humanitas citesc cele mai frumoase pagini), prezentare de modă „About me” by Călina Langa, Seară de observații astronomice, invitat: George Dan Uza, astronom, Aventurile lui Paprikajancsi/ Paprikajancsi kalandjai, spectacol de teatru în limba maghiară inspirat din povești tradiționale maghiare, susținut de actorii Teatrului Puck, Portativul veseliei – concert susținut de elevi ai Școlii Gimnaziale „Augustin Bena”, atelier „Cum să vorbești bine” – exerciții de dicție, voce și oratorie, trainer: Andrei Țigănaș, expoziția semnelor de carte inedite și a obiectelor uitate în cărțile restituite, atelier de creativitate, concurs de cultură generală, vizionare de film. Nu vor lipsi înscrierile gratuite, cărţi în dar și vizitele ghidate prin bibliotecă.
Programul complet este disponibil la http://www.bjc.ro/new/. Publicul este aşteptat la sediul central al bibliotecii, de pe Calea Dorobanţilor nr. 104, pentru a petrece o seară minunată de sâmbătă.