În zilele de 21-22 mai 2015, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei va avea loc cea de-a 3-a ediție a Salonului de Restaurare și Conservare și Simpozionul cu tema “Patru decenii de funcționare a Sistemului Românesc de Conservare și Restaurare a Patrimoniului Cultural Național”.
După primele două ediții ale Salonului de Restaurare și Conservare, care au reunit participanți de la nivel local și regional, în acest an Laboratorul de Conservare și Restaurare al Muzeului Etnografic din Cluj-Napoca a adresat specialiștilor în domeniu din toată țara invitația de a prezenta, sub formă de postere: lucrări efectuate, provocările întâlnite în această activitate laborioasă, materiale și metode de lucru, rezultate ale activității.
În cadrul Salonului de Restaurare și Conservare va avea loc Simpozionul intitulat “Patru decenii de funcționare a Sistemului Românesc de Conservare și Restaurare a Patrimoniului Cultural Național”, care va reuni comunicări din partea laboratoarelor zonale înființate în anul 1975.
La acest eveniment vor participa 120 de specialiști din muzee, institute de cercetare, universități.
Salonul de Restaurare-Conservare este organizat de Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în parteneriat cu Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Simpozionul derulându-se sub patronajul Comitetului Național Român ICOM.
Program:
Joi 21 mai 2015
Ora 9 – Deschiderea SIMPOZIONULUI
Biblioteca Centrală Universitară, Sala de conferinţe „Ion Muşlea”
Cuvânt de întâmpinare – Dr. Tudor Alexandru Sălăgean Manager – Muzeului Etnografic al Transilvaniei
Cuvânt de salut- Drd. Dan Octavian Paul– Preşedinte ICOM România
Orele 9.30- 11 – Comunicări şi prezentări
Moderator: Dr. Olimpia Coman- Sipeanu
Laboratorul de conservare-restaurare al Muzeului Satului din Bucureşti – Istoric şi actualitate, Dr. Vivian Dragomir, Muzeul Naţional al Satului “ Dimitrie Gusti”, Bucureşti
Laboratorul de restaurare şi conservare al Muzeului Olteniei Craiova, Dr. Simona Violeta Gheorghe
Restaurarea românească la moment aniversar, Suceava 40 de aniversare, Dan Fărtăiş- Laboratorul Zonal de restaurare şi conservare, Muzeul Bucovinei, Suceava
Istoria laboratoarelor de investigaţii ştiinţifice de la înfiinţare până în prezent, Gheorghe Niculescu, Ana Maria Vlad
MNAR 1960-2015: 65 de ani în slujba patrimoniului cultural textil; de la reparaţie artistică la restaurare ştiinţifică”, Ileana Crețu Bondoc, Mihai Lupu
Orele 11 – 11.30 Pauză
Orele 11.30 – 12
Mesaj de salut din partea Asociaţiei Conservatorilor şi Restauratorilor din România – Dr. Olimpia Mureşan – preşedinte A.C.R.RO
Proiect EWAGLOS (European Illustrated Glossary of Conservation Terms for Wall Painting and Architectonic Surfaces) – Prof. dr. Daniel Pop, Prof. dr. Theo Mureşan, Conf. dr. Gil Turculeţ, Conf. dr. Andor Komives, Lect. dr. Adrian Rauca – UAD, Secţia de restaurare
Orele 12-13
Decernare DIPLOME – Laboratoarelor Zonale de Restaurare Vizitarea Salonului Naţional de Postere de Restaurare- Conservare, ediţia a III-a
Orele 16- 17.30 – Comunicări şi prezentări
Facultatea de Studii Europene, Str. Avram Iancu, nr. 19, Amfiteatru „Eugen Lovinescu” etaj. I
Moderator: Dr. Vivian Dragomir
Cei 40 de ani ai Laboratorul zonal Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj, Dr. Marta Guttmann – şef laborator
Laboratorul Zonal de Restaurare şi Conservare Timişoara –Drd. Dan Octavian Paul – şef laborator
Someşul navigabil din vechime, Dr. I. Cristea, Dr. L. Cantemir, Dr. Cristina Bordeianu
Schitul SUB PIATRĂ, jud. Alba. Proiect de conservare, restaurare şi punere în valoare, dr. Olimpia Coman-Sipeanu, M. Coman
Restaurarea acoperământului de mormânt aparţinând Mariei de Mangop- Dr. Ileana Creţu Bondoc, Dr. Mihai Lupu – MNAR, Bucureşti
Orele 17,30 – 18 Pauză
Orele 18- 19.30 – Comunicări şi prezentări
Problema deosebite ale restaurării monumentelor expuse în aer liber, Croitoru Mihai
„30 de ani de restaurare integrată”, Anamaria Baciu
Restaurare de carte veche la Alba-Iulia, Alexandru Știrban
Organizare, structură şi realizări ale Laboratorului zonal de restaurare Sibiu şi al sectorului os,corn fildeş în special, Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu, Alexandru Dobrescu
Interventii de restaurare specifice cazuistice iconotasului Mănăstirii Golia, Iași, Dr. Cornelia Bordașiu – Conf. Dr. Facultatea de Arte Vizuale şi Design Iaşi
Vineri 22 mai 2015
Orele 10 – Comunicări şi prezentări
Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Sala Reduta Moderatori: Drd. Dan Octavian Paul
Restaurarea Digitală a uşilor împărăteşti, R. Comes, C. Neamţu, C. Măruţoiu, I. Bratu, Olivia Florena Nemeş.
Conservarea preventivă şi valorificarea expozţională, Ligia Bocşe – Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei
Conservarea –Restaurarea iconostasului pictat de Vasile Zboroski (Sec. XVIII), Cristina Labo – Universitatea de Artă şi Design, Cluj-Napoca
Intervenţie minimală pe obiectele de patrimoniu: între restaurare şi conservare. Studiu de caz, Sabin Pompei Grapini– Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei
Orele 11.30 Inchiderea lucrărilor – Concluzii
Vizitarea Expoziţiei DURER