Marco Tempestini va lua startul cu Roxana Ciuhulescu la Transcarpatic Rally Raid

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h

raliu

  • Marco Tempestini participă în premieră la o etapă de rally raid din România cu modelul Isuzu D-Max

  • Roxana Ciuhulescu va fi copilot pentru a patra oară într-o competiție de rally-raid

  • Transcarpatic Rally Raid se va desfășura în perioada 22 – 26 septembrie

După două participări internaționale cu modelul Isuzu D-Max, Marco Tempestini va participa și la Transcarpatic Rally Raid. Pilotul Napoca Rally Academy va împărți cockpit-ul cu Roxana Ciuhulescu, în competiția care are o lungime totală de aproape 1.200 km.

Înaintea ultimei etape din Campionatul Național de Raliuri, Marco Tempestini va lua startul în cea de-a zecea ediție a competiției Transcarpatic Rally Raid. Programată în perioada 22 – 26 septembrie, competiția de rally-raid are o lungime totală de aproape 1.200 km, dintre care 720 km de probă specială împărțiți în cinci etape.

După cele două participări internaționale cu modelul Isuzu D-Max, Marco Tempestini va lua startul și la competiția din România alături de Roxana Ciuhulescu. Primul “antrenament” a avut loc înaintea etapei de la Brașov, din Campionatul Național de Raliuri, când Roxana Ciuhulescu a fost copilot pe modelul Fiesta R5 la testele oficiale. “Va fi un raliu greu și foarte lung, dar nu mă sperie asta, din contră sunt foarte motivată. Prima experiență alături de Marco a fost într-o mașină de raliu, un moment pe care-l așteptam de mult și pe care l-am savurat din plin. Acum am ocazia să fiu copilotul său într-o competiție reală. Am mai participat de trei ori la etape de rally-raid, alături de Ovidiu Domide, și acum vom fi adversari. Îmi doresc să termin cu bine această cursă lungă și sunt sigură că va fi o aventură frumoasă”, a spus Roxana Ciuhulescu. raliu 1

Pentru Marco Tempestini etapa din România va fi una de test pentru modelul Isuzu D-Max, dar și pentru stabilirea programului pentru 2016. “Vom lua startul aici pentru a promova o disciplină de tradiție în lumea sporturilor cu motor din România care se reia sub egida FRAS. Vom continua testele pentru dezvoltarea modelului Isuzu D-Max doarece va trebui să luăm în curând și o decizie referitor la ce vom face în sezonul viitor. Abia aștept să concurez alături de Roxana, o pasionată de sporturi cu motor și ambasadoare FRAS. Sunt sigur că se va descurca foarte bine și că vom fi rapizi pe probe”, a spus și Marco Tempestini.

Transcarpatic Rally Raid va începe marți, 22 septembrie, la Brașov și se va termina sâmbătă, 26 septembrie, la Mangalia.

Articole Noi