Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” va fi reabilitat. Cine sunt câștigătorii concursului de soluții?

Retro L’amour

Aduce în Parcul Etnografic din Cluj-Napoca o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro pe 24 mai 2025.

retro lmour, cluj24h, știri din cluj, parcul etnografic, bilete retro l amour, dr alban, lian ross, paula seling

Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” va fi reabilitat: au fost anunțați câștigătorii concursului internațional de soluții.

Astăzi au fost anunțați câștigătorii concursului internațional de soluții pentru Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”.

Acesta a fost organizat de Primăria municipiului Cluj-Napoca în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România – OAR Concursuri.

O asociere pentru a moderniza Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”.

Câștigătorul este S.C. SQM ARCHITECTURE S.R.L. în asociere cu S.C. FILIP S CONCEPT S.R.L. și S.C. HAB PRO CREATIV S.R.L.

Acesta a fost cel de-al 8-lea concurs internațional de soluții organizat de Primăria municipiului Cluj-Napoca cu Ordinul Arhitecților din România.

Totodată, primul din domeniul educațional.

Investiția în educație reprezintă o prioritate a municipalității, un proces educațional de calitate însemnând un viitor mai bun pentru noi și pentru copiii noștri.

Cu o suprafață de aproximativ 15.000 mp, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” este alcătuit în prezent din 3 clădiri în care se desfășoară activitate didactică, anexe și sala de gimnastică „Sonia Iovan”.

Educație la nivel european.

Soluția câștigătoare presupune modernizarea funcțională a liceului, dar și transformarea străzilor adiacente într-un spațiu urban vibrant, de bună calitate, astfel încât să satisfacă nevoile unui număr de 1776 elevi, organizați în 70 de clase.

Soluția câștigătoare se pliază armonios cu două direcții clare de dezvoltare ale municipalității: dimensiunea verde și cea digitală.

Străzile adiacente Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” incluse în aria de concurs sunt: str. Argeș (din Piața Mihai Viteazul până în str. Paris),

str. Constanța(din 21 Decembrie până în str. Ploiești) și

str. Nicolae Bălcescu (din str. Constanța până în str. Paris).

Acestea vor fi reamenajate în vederea facilitării parcurgerii cât mai plăcute și sigure a spațiului urban de către elevi și profesori, locuitorii zonei sau trecători, integrând principiile walkable și smart city.

Va fi amenajat și Canalul Morii.

De asemenea, va fi amenajat și Canalul Morii, în suprafață de aprox. 1,6 ha, cu scopul de a crește calitatea spațiului urban din proximitatea instituției de învățământ.

Câștigătorii acestui concurs internațional de soluții:

– Premiul I – contractul de proiectare cu valoare estimată la nivelul sumei de 2.499.780 lei, fără TVA S.C. SQM ARCHITECTURE S.R.L. în asociere cu S.C. FILIP S CONCEPT S.R.L. și S.C. HAB PRO CREATIV S.R.L.

– Premiul II – 83.000 lei S.C. SIMPLE ARCHITECTURE S.R.L.- Premiul III – 41.500 lei NORMA ARHITECTURĂ ȘI URBANISM S.R.L.

– Mențiune Onorifică STARH – ARHITECTURA, CONSTRUCȚII, DESIGN SRL.

Juriul a fost format din șapte membri titulari:

arh. Horia Marinescu (AUS),

arh. Ștefan Tuchilă (FR),

arh. Daniel Pop (Arhitect Șef al Municipiului Cluj-Napoca), reprezentant al Autorității Contractante,

arh. Johannes Bertleff,

arh. Mihaela Criticos,

arh. Mariana Michiu (reprezentant OAR Filiala Transilvania),

arh. Șerban Patrulius și doi membri supleanți: arh. Maria Duda și arh. Daniela Calciu.

Citește mai multe din ”Administrație”.

Articole Noi