vineri, aprilie 19, 2024

Interviu – Polaris, cel mai mare spital privat de recuperare medicala din Romania

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

PolarisMedicalClujenii aşteaptă şi sunt interesaţi de noul Spital Privat de Recuperare Medicală, Polaris. Prin urmare, redacţia Cluj24h.ro aduce un interviu pentru a afla informaţii suplimentare despre acest proiect. Vă invităm în cele ce urmează să citiţi interviul acordat de reprezentanţii Spitalului Polaris, publicaţiei noastre.

K.A. Când va funcţiona noul spital privat?

Polaris: Spitalul va deveni funcţional în această vară.

K.A. De ce tocmai la Cluj această investiţie, dar mai ales de ce un spital de recuperare şi nu orice altceva? 

Polaris: Am hotărât să demarăm această investiţie din dorinţa de a întoarce comunităţii valoarea adaugată generată din afacerile dezvoltate până în prezent în energie. În România serviciile de recuperare medicală sunt deficitare. Până acum s-a investit foarte mult în partea de diagnosticare, intervenţii chirurgicale dar etapa de recuperare a rămas neabordată chiar dacă e foarte importantă în tot procesul de vindecare.

K.A. De ce aţi ales tocmai această ramură din medicină, cea de recuperare?

Din întregul proces de tratament, recuperarea este elementară în reabilitarea pacienţilor şi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii după o intervenție chirurgicală, un traumatism sau un şoc psihic, într-un mod de echilibru fizic şi emoţional cât mai adecvat. Chiar dacă în România importantă etapei de recuperare nu este conştientizată, ne-am dorit să lucrăm şi la educarea pacienţilor în sensul acesta.

K.A. Povestiţi-ne puţin despre serviciile pe care le oferă acest  Spital de recuperare Polaris.

Polaris: Aplicăm un concept terapeutic nou- acela de recuperare medicală personalizată. Echipa medicală multidisciplinară dezvoltă şi aplică scheme de recuperare care să răspundă nevoilor fizice şi psihice ale fiecărui pacient în parte.

Spitalul oferă pacienţilor servicii de recuperare medicală neurologică, cardiologică, servicii de îngrijiri paliative, reabilitare medicală şi psihiatrie. Pacienţii pot beneficia de serviciile spitalului Polaris în regim de spitalizare continuă, spitalizare de zi şi servicii medicale în regim ambulator.

Serviciile conexe medicale precum cele de evaluare şi consiliere psihologică, logopedie, consiliere antitabac, ergoterapie, contribuie la punerea în practică a conceptului terapeutic de recuperare medicală personalizată.

K.A. Probabil ştiţi deja că cea mai mare problemă a oamenilor în zilele noastre sunt banii şi nu mulţi îşi permit să apeleze la spitale private. Cum îi ajutaţi din acest unghi pe pacienţii dumneavoastră?

Polaris: Dorim să intrăm în relaţii contractuale cu CAS astfel încât o parte din serviciile de spitalizare să fie decontate din fondul asigurărilor de sănătate.

K.A. Din informarea trimisă am aflat că există şi nişte colaborări cu spitale importante din străinătate. Despre ce este vorba mai exact?

Polaris: Intenţiile noastre de colaborare cuprind următoarele arii: perfecţionarea personalului nostru prin stagii de pregătite în spitalele partenere, invitarea specialiştilor de la spitalele partenere pentru a oferi training personalului implicat în activitatea spitalului, parteneriate în proiecte de cercetare precum şi organizarea de conferinţe medicale cu lectori din centrele partenere.

Înca din etapa de proiect cea mai mare parte a echipei Polaris a fost în vizita de lucru la spitalele din Germania, Elveţia, Franţa şi Italia.

K.A. De unde această denumire de POLARIS?

Polaris: Polaris este numele unui astru, Steaua Nordului. Timp de secole aceasta a fost un reper important pentru călători. Viaţa oamenilor este o călătorie în sine şi de multe ori suntem încercaţi cu toţii de câte o boală sau o experienţă care ne afectează de multe ori pentru a ne întări. Polaris Medical se doreşte a fi un refugiu şi un ghidaj în astfel de situaţii din care pacientul să poată ieşi mult mai puternic şi doritor să-şi continue viaţa, călătoria, împlinit până la final.

K.A. Câte locuri de muncă va oferi această investiţie? La ce valoare se ridică investiţia?

Polaris: La finalul proiectului vor fi angajate peste 300 de persoane iar valoarea invesşitiei se ridică la 10 milioane de Euro.

K.A. Nu este un secret nici faptul că tot mai mulţi medici aleg să părăsească ţara din diferite motive. În general aceste probleme pornesc de la condiţiile din spitale, ne referim aici la materialele de care au nevoie pentu a-şi desfăşura cat mai bine activitatea şi până la renumeraţie. Cum credeţi că veţi reuşi să îi ţineţi pe medici aici?

Polaris: Condiţiile în care îşi va desfăşura activitatea echipa medicală este similară cu cea a spitalelor din vestul Europei. Ne dorim ca echipa medicală să fie motivată şi să vina cu drag la serviciu.

K.A. De ce credeţi că are nevoie Clujul în materie de medicină? Să nu uităm nici de faptul că este un centru universitar şi Clujul are foarte mulţi studenţi chiar şi străini care după absolvire ar putea rămâne pe dinafară.

Polaris: Clujul este un centru universitar de prestigiu iar şcoala medicală clujeana este una recunoscută atât la nivel naţional cât şi internaţional.

Intenţionăm să stabilim o colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” tocmai pentru a asigura integrarea pe piaţa muncii a tinerilor absolvenţi.

K.A. Care sunt următoarele obiective ale echipei POLARIS?

Polaris: Dorim să devenim un spital de referinţă pentru serviciile de recuperare medicală, de aceea toate eforturile vor fi îndreptate în această direcţie. Doar după ce acest obiectiv va fi îndeplinit vom stabili următoarele obiective.

Redacţia Cluj24h.ro vă mulţumeşte frumos pentru timpul acordat.

Citeşte şi:

Cel mai mare spital privat de recuperare medicala din Romania se construieste la Cluj

Articole Noi