Bonțida este o localitate cu un potențial turistic uriaș, în primul rând datorită festivalului care se organizează în fiecare vară și care aduce sute de mii de turiști în zonă. Practic, prin festival, Bonțida pune Clujul pe harta Europei și la nivel internațional pentru câteva zile.
Din păcate drumul județean care tranzitează localitatea, DJ 161, este într-o stare deplorabilă și face de rușine Clujul.
„Am solicitat în mai multe rânduri conducerii Consiliului Județean Cluj să reabiliteze de urgență drumul iar consilierilor județeni să iasă în teren și să cunoască realitățile județului. Nepăsarea și indolența celor care conduc județul nu poate fi explicată, de asemenea nici atitudinea pasivă a primarului Emil Cârhat.
Oameni buni, oare chiar nu realizăm că în fiecare an ne facem de râs în toată Europa cu acest drum județean distrus? Oare chiar nu ne este rușine? Pe lângă faptul că an de an suntem repetenți la capitolul infrastructură, primind sute de mii de invitați pe drumuri de car, uneori cei din Consiliul Județean Cluj par că premeditat acceptă această stare de fapt.
Domnule Alin Tișe, domnilor consilieri județeni, dumneavoastră chiar nu realizați nivelul de penibilitate? Ați promis anual repararea drumului iar slalomul printre cratere să știți că nu face parte din farmecul localității! Domnule Alin Tișe, domnilor consilieri județeni, dumneavoastră chiar nu realizați că bonțidenii își strică mașinile zi de zi pe acest drum mizerabil?
Domnilor consilieri județeni, domnule Alin Tișe, vă solicit de URGENȚĂ să reabilitați drumul! Domnule Emil Cârhat, treziți-vă! Sunteți coleg în PNL Cluj cu dl. Alin Tișe, nu slugă! Solicitați în fiecare zi celor din Consiliul Județean Cluj reabilitarea drumului!” a declarat deputatul Horia Nasra, președintele PSD Cluj.