Fundația Desire pentru Deschidere și Reflecție Socială lansează proiectul Servicii socio- educaționale pentru incluziunea romilor (ROMEDIN), implementat în Cluj-Napoca și finanțat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în Româniai inclusiv cele de informare și promovare, proiectul va avea aproximativ 2.000 de beneficiari direcți și indirecți.
ROMEDIN acționează în domeniul educației școlare și contribuie la susținerea educației incluzive, a educației pentru incluziune socială, pentru drepturile omului și pentru dreptate socială. Implementat în perioada 15 septembrie 2014 – 14 martie 2016, proiectul are un buget total de 249,947.00 Euro, din care valoarea finanțării nerambursabile prin Granturile SEE 2009- 2014 este de 224,952.30 Euro, iar suma de 24,994.70 Euro reprezintă co-finanțare din partea Primăriei Cluj-Napoca. Partenerii proiectului sunt Asociația Femeilor Împotriva Violenței – ARTEMIS, Fundația TRANZIT, Asociatia Comunitară a Romilor din COASTEI, Departamentul de Asistență Socială al Facultății de Sociologie și Asistență Socială din Universitatea Babeș-Bolyai, Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Lansat în 16 octombrie cu un seminar de lucru și printr-o serie de acțiuni de prezentare și promovare a inițiativei în comunitățile marginalizate din Pata Rât și în școlile clujene, proiectul include în etapa inițială și o microcercetare. Derulată între 15 octombrie și 15 decembrie 2014, aceasta identifică nevoile și problemele educaționale din comunități și din școli, privind marginalizarea socială, precum și opțiunile de participare la activitățile ROMEDIN.
Proiectul Servicii socio-educaționale pentru incluziunea romilor capacitează societatea civilă locală în vederea implementării, în parteneriat cu instituții publice locale, a unui model inovator de intervenție care contribuie la eliminarea marginalizării sociale în orașul Cluj, și în mod particular la incluziunea socio-teritorială a comunităților marginalizate din Pata Rât. ROMEDIN valorizează capacitatea școlii de a îndeplini un rol public în promovarea dezvoltării incluzive și coezive a societății locale.
Pe de o parte, ROMEDIN oferă servicii socio-educaționale copiilor din zona defavorizată Pata
Rât, în vederea sprijinirii participării lor la educație formală și nonformală de calitate. Cu acest scop, va fi derulat un program de afterschool la școlile unde sunt înscriși copii din Pata Rât, în cel de al doilea semestru al anului școlar 2014/2015, respectiv în primul semestru al anului școlar 2015/2016, pentru circa 140 de copii din zonă și alți 60 de copii de la aceste școli, proveniți din familii vulnerabile. Alături de celelalte activități ale proiectului, programul școală după școală urmărește nu doar să ofere condiții care pot contribui la îmbunătățirea performanțelor școlare formale ale elevilor defavorizați, dar și să creeze contexte instituțional- școlare în care elevii, cadrele didactice și părinții de diverse etnii și cu statut social diferit conviețuiesc în spiritul egalității și echității sociale.
În paralel cu această activitate, ROMEDIN susține și programe de activități artistice derulate la Casa Tranzit din Cluj-Napoca – atelier intercultural de arte plastice și atelier de teatru comunitar – la care vor participa 60 copii și adolescenți de etnie romă din Pata Rât și 20 de copii de alte etnii. De asemenea, ROMEDIN urmărește și înscrierea a 20 de copii din Pata Rât la cercurile sportive de la Palatul Copiilor din Cluj-Napoca. Prin activitățile sale de informare și consiliere psiho-socială pentru eliminarea abandonului școlar, proiectul va oferi aceste servicii pentru aproximativ 80 de familii din Pata Rât și va organiza două grupuri de suport și de autocunoaștere pentru adolescenții din această zonă. Mai departe, echipa proiectului va derula acțiuni în școlile selectate cu scopul prevenirii abandonului școlar, acţiuni de prevenire a violenţei între egali și a abuzului sexual, precum și campanii pentru promovarea drepturilor copiilor și egalității de gen.
Pe de altă parte, începând cu 15 decembrie 2014 proiectul va desfășura activități în vederea dezvoltării rețelei clujene a școlilor incluzive dedicate desegregării, educației incluzive, drepturilor omului și dreptății sociale, capabile să apropie cadre didactice, copii și părinți romi și neromi cu statut social diferit și să asume un rol public în promovarea dezvoltării incluzive și coezive a urbei. Aceste activități includ elaborarea Strategiei pentru rețeaua școlilor incluzive, a Ghidului de educație pentru incluziune socială și drepturile omului, precum și promovarea acestora prin programe de formare dedicate unui grup de 40 de persoane, cadre didactice, jurnaliști, angajați ai Primăriei și consilieri locali.
Pe lângă aceste activități, ROMEDIN derulează acțiuni la școlile participante, prin care acestea pot reflecta asupra caracterului lor incluziv, cu scopul de a-l îmbunătăți. Proiectul urmărește și susține implicarea unor școli prestigioase din Cluj-Napoca în dezvoltarea rețelei școlilor incluzive, viziată pentru extindere și asigurarea sustenabilității și după finalizarea proiectului ROMEDIN. De asemenea, echipa proiectului va derula acțiuni de promovare a rețelei școlilor incluzive în cadrul instituțiilor publice locale și factorilor locali de decizie (Primărie, Consiliul Local, ISJ, școli din Cluj-Napoca).
Foto: www.facebook.com/romedinproject
felicitari pentru o astefel de activitate
[…] A fost Cadru didactic after school în cadrul proiectului ROMEDIN, „Servicii socio-educaționale pentru incluziunea romilor”, proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România (15 septembrie 2014-14 martie 2016), Fundația „Desire”, Cluj-Napoca (http://cluj24h.ro/fundatia-desire-lanseaza-proiectul-romedin-educatie-pentru-incluziune-si-dreptate-…😉 […]