Peste 1500 de elevi ai liceelor clujene şi-au dat întâlnire în Piaţa Unirii astăzi, unde se desfăşoară Zilele Clujului. Cu ajutorul unor pahare, aceştia au acompaniat-o pe Alexandra Ungureanu pe ritmul specific al cântecului „When I’m Gone”, din filmul Pitch Perfect, cântec care a declanșat un fenomen în întreaga lume. Aceştia au stabilit totodată un record mondial fiind cel mai amre grup de persoane care au cântat la un loc.
Alături de tinerii clujeni s-a aflat Alexandra Ungureanu și colegii săi de la Crush, care au continuat seara cu un recital oferit tuturor clujenilor. Recordul este un proiect inițiat de către școala britanică internațională Transylvania College, singura acreditată din Transilvania, cu sprijinul Primăriei municipiului Cluj-Napoca și al Federatiei SHARE și face parte din seria de evenimente organizate sub egida „Cluj-Napoca – Capitală Europeană a Tineretului 2015”.
În record s-au înscris 26 de școli, înscrierea fiecărei școli realizându-se pe baza trimiterii unei înregistrări video cu elevii care vor reprezenta școala, interpretând „When I’m Gone”/Cups Song. Recordul este deținut în prezent de către o școală din Canada.
„Sunt foarte mândru de tinerii noștri care au pregătit acest record, care se implică în sărbătoarea orașului nostru. Zilele Clujului din acest an sunt o celebrare a celei mai prețioase resurse pe care Clujul o are: tinerii săi și acest record este una dintre cele mai puternice dovezi în acest sens. Entuziasmul, candoarea, efervescența specifice tinereții vor cuceri orașul, provocându-ne pe toți să ne bucurăm și să ne destindem împreună. Vă doresc o sărbătoare plină de bucurii, în care să ne amintim că suntem unici, suntem puternici și suntem norocoși să traim în inima Transilvaniei, Cluj-Napoca!” a declarat primarul Emil Boc.
„Suntem singura țara din Europa care reușește să adune un număr atât de mare de elevi din mai multe școli, ceea ce demonstrează că fără doar și poate Clujul este Capitala Europeană a Tineretului! Scopul principal al proiectului a fost reunirea unui număr cât mai mare de elevi, pentru a demonstra încă o dată că muzica nu are bariere, nu are limite ce țin de statut social, religie, rasă, sau dizabilități. Iar acum demonstrăm împreună cu peste 1500 de elevi și profesori că excelența poate fi atinsă prin creativitate, responsabilitate și respect pentru diversitate!” a declarat inițiatorul acestui proiect Ana- Maria Eli. Tot ea a coordonat și pregătirea echipei de elevi și profesori pentru videoclip-ul Alexandrei Ungureanu, realizat de Mihaela Andoni.
Pe lângă partenerii întregului festival, proiectului recordului mondial s-a realizat cu sprijinul companiilor Aegon și Selgros, care au pus la dispoziția tinerilor materialele necesare organizării.
Concertele vor continua după programul:
19:00 David & The Six Martini Band
20:00 Vunk
21:00 Iris & Friends Cristi Minculescu, Felicia Filip, Dan Bittman, Dan Chiorean