Un cetăţean al comunei Floreşti ne-a transmis pe adresa redacţiei imagini în care a suprins nişte persoane ce încarcau în căruţă cărămizi după demolarea unei clădiri din fostul poligon administrat de MaPN.
Conform imaginilor, acest lucru este cât se poate de vizibil, nişte persoane încarcă bucăţi de cărămidă într-o căruţă. Tot pe imagini se vede cum la faţa locului apare şi un echipaj al Poliţiei Locale. Aceştia se îndreaptă către cei ce încarcă în căruţă, poartă nişte discuţii, iar apoi cu toţii pleacă. Totul s-a petrecut duminică, 1 februarie 2015.
Ieri la 12.40 poliţia poza insă de pe strada Sub Cetate şi intra prin poligon şi pleacă spre părculeţul din poligon unde vezi poze. Surprinde făptaşi care încarcă cărămida, ia notiţe apoi pleacă, dar lasă făptaşii să plece cu încarcătura deşi mă îndoiesc să fi avut aprobare de a lua ceva de acolo, ne-a spus pe scurt cetăţeanul ce ne-a transmis imaginile.
Pe terenul administrat de MaPN se aflau în imediata apropiere a unui parc, 2 clădiri dărăpânate din care una a fost deja dărâmată în întregime iar a doua se mai poate observa în imagini. La momentul demolării primei clădiri la faţa locului se aflau reprezentanţi ai unităţilor militare, prin urmare aceştia s-ar fi aflat la faţa locului şi dacă acest proces de strângere a bucăţilor de cărămidă s-ar fi făcut autorizat.
Redacţia a făcut o solicitare către primăria Floreşti pentru a afla ce s-a petrecut pe terenul fostului poligon. Imediat ce ne va fi comunicat un răspuns îl vom aduce în atenţia opiniei publice.
UPDATE: 6 Februarie 2015.
Reprezentanţii Primăriei Floreşti nu au mai revenit cu un răspuns, iar persoana desemnată prin HCL 141 din 21 noiembrie 2013 să păstreze legătura cu presa, nu a mai putut fi contactată.
cei cu caruta erau tot politisti locali dar civili, veri cu primarul
Cei de la politia locala nu isi fac treaba. De fiecare data cand ii cheama cetatenii pleaca fara sa rezolve problemele. Ei vin doar si isi iau notite, nu aplica amenzi pentru nimic, nu dau avertismente, se prefac ca muncesc. Bine ca noi ii platim.