Joi, 28 septembrie 2017, ministrul delegat pentru fonduri europene a semnat contractul de finanțare a proiectului european privind „Restaurarea, conservarea și punerea în valoare a Ansamblului monument istoric Castel Banffy, sat Răscruci, comuna Bonțida, județul Cluj”, proiect depus de Consiliul Județean Cluj în luna noiembrie a anului trecut.
Proiectul urmează a fi derulat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020 – Fondul European de Dezvoltare Regională, valoarea totală a acestuia fiind de 20.140.414,48 lei cu TVA, din care finanțarea nerambursabilă este de 98%, respectiv 19.296.310,51 lei cu TVA iar contribuția proprie a Consiliului Județean Cluj este de 393.802,26 lei cu TVA (2%).
„Este o veste extrem de bună întrucât reabilitarea acestui obiectiv și deschiderea lui pentru vizitare vor contribui la creșterea atractivității turistice a comunei Bonțida și a localităților limitrofe, cu consecințe benefice în ceea ce privește dezvoltarea economică a întregii zone. Mai mult decât atât, timp de cinci ani de la finalizarea proiectului Castelul va putea fi vizitat gratuit, fapt care va atrage, cu siguranță, un aflux considerabil de turiști”, a declarat președintele Consiliului Județean, domnul Alin Tișe.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă restaurarea și conservarea Ansamblului monument istoric Castel Banffy din satul Răscruci, format din clădirea castelului și parcul care îl înconjoară, atât din punct de vedere al valorificării patrimoniului cultural și a identității culturale, cât și în ceea ce privește impulsionarea dezvoltării locale. În acest scop, Consiliul Județean Cluj, în calitate de proprietar al clădirii, a decis schimbarea funcțiunii Castelului în Centru cultural reprezentativ pentru județul Cluj, capabil să găzduiască diverse evenimente culturale. Acest fapt va determina crearea, într-o primă etapă, a șase locuri de muncă, urmând ca, în funcție de gradul de utilizare și de vizitare a obiectivului, numărul acestora să crească progresiv. De asemenea, deschiderea acestui obiectiv de patrimoniu pentru vizitare și organizare de evenimente culturale va aduce o plus-valoare atât obiectivului turistic în sine cât și zonei în ansamblu.
În mod concret, în ceea ce privește clădirea Castelului, a cărei suprafața totală desfășurată este de 1.878,20 mp, vor fi realizate o serie de lucrări specifice de restaurare-reamenajare, la standarde ridicate de calitate, al căror rol este acela de a reconstrui, din materiale asemănătoare ca formă și compoziție, toate elementele de construcții și decorative. Lucrările de restaurare vor privi atât zidurile interioare și exterioare, compartimentările, finisajele, instalațiile de utilități cât, mai ales, componentele artistice: tâmplăriile, ornamentica și finisajele din lemn și lemn pictat, mobilierul cu valoare istorică, șemineul, sobele de teracotă, vitraliile, inscripțiile, precum și celelalte elemente artistice care s-au păstrat sau care vor fi reconstituite în baza fotografiilor de arhivă.
În ceea ce privește restaurarea parcului Castelului, aceasta se va axa, în principal, pe amenajarea lacului din incintă, soluția propusă de echipa de arhitecți fiind cea de decolmatare și curățare a suprafeței amenajabile, respectiv de redimensionare a acestuia până la o suprafață de 2755 mp. De asemenea, în cadrul amenajării acestui parc au fost prevăzute construirea unui ponton din lemn, restaurarea porumbarului din mijlocul lacului și a fântânii arteziene, edificarea unui pod peste canal, respectiv a două poduri pentru șanțul de evacuare a apei lacului, amenajarea acceselor auto și pietonale, etc.