După importante lucrări de investiții publice – majoritatea lucrări multianuale – din Florești (școala, grădiniță, asfaltări, reabilitare străzi, stații de pompare apă, semaforizare, trecere în subteran cabluri, Ministație SMURD, iluminat public) administrația publică locală din Florești a demarat o licitație care va aduce un plus confort și locuitorilor din Luna de Sus.
Este vorba de Execuție Lucrări Trotuare în localitatea Florești, str. Avram Iancu și Execuție Lucrări Trotuare în localitatea Luna de Sus pe drumul județean partea dreaptă cu direcția Vlaha, comuna Florești, invetiție ce se va realize strict din fonduri ale comunei Florești.
“Așa cum am promis, după trecerea în subteran a cablurilor aeriene de pe Avram Iancu și realizarea unui nou sistem modern de iluminat public, vom reface complet trotuarele pe ambele părți ale drumului, pe întregul sector al Floreștiului. De asemenea, va fi realizat un trotuar și în Luna de Sus, pe partea dreaptă cu direcția Vlaha, adiacent drumului județean. În acest moment, pe primul tronson al străzii Avram Iancu au fost realizate lucrările de trecere în subteran cabluri și montaj stâlpi și corpuri noi de iluminat, noul sistem, unul cu reglaj al intensității luminii, funcționând excelent. Corpurile vechi de iluminat au fost mutate pe strada Eroilor și urmează dezafectarea stâlpilor vechi și a cablurilor aeriene. Concomitent cu execuția lucrării pe următoarele două tronsoane ”, a explicat primarul comunei Florești.
Legat de licitația publicată pe Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, valoarea estimată a lucrării este de 6.112.512 lei, din care Diverse și neprevăzute: 291.072 lei, adică 5% din valoarea estimată a lucrării. Cuantumul garanției de participare este de 116.428 lei cu o valabilitate de 90 de zile de la data depunerii ofertei, iar cuantumul garanției de bună execuție este de 10% din prețul contractului de lucrări fără TVA ți se va constitui prin scrisoare de garanție bancară , prin rețineri succesive sau prin orice alt instrument de garantare (conform art. 90 din HG 925/2006).
În ceea ce privește Condițiile impuse de Caietul de Sarcini, la capitolul Capacitate economic financiară acestea stipulează: Cifra medie globală de afaceri pe ultimii 3 ani (2012, 2013, 2014) trebuie să fie minimum 11.642.880 lei. Iar la Capitolul Capacitate Tehnică și/sau Profesională se precizează:
Se va face dovada disponibilității utilajelor și a echipamentelor, precum și declarație referitoare la utilajele, instalațiile, echipamentele tehnice de care dispune operatorul economic pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului, Declarație privind efectivul mediu anual al personalului angajat și al cadrelor de conducere în ultimii 3 ani, declarație privind personalul de specialitate care va răspunde de îndeplinirea contractului. În cazul asocierii, criteriile de calificare privind situația personală și capacitatea de exercitare a activității profesionale, vor fi îndeplinite de fiecare asociat iar criteriile de calificare privind situația economico-financiară și capacitatea tehnico-economică vor fi îndeplinite prin cumul., De asemenea, este nevoie de Declarație privind lista principalelor lucrări executate în ultimii 5 ani, calculați până la data limită de depunere a ofertelor. Lista va cuprinde lucrările executate în ultimii 5 ani. Din listă trebuie să rezulte că ofertantul a executat lucrări similare celor care constituie obiectul achiziției. Este necesar și Criteriul Experiență similar. Condiția pentru demonstrarea experienței similare se consideră îndeplinită prin prezentarea de certificări de bună execuție pentru lucrări similare în valoarea cumulată de cel puțin 5.821.440 lei executate la nivelul a maxim 2 contracte.
În cazul asocierii criteriile de calificare privind situația economico – financiară și capacitatea tehnico-economică vor fi îndeplinite prin cumul. Operatorii economici susținuți de o altă persoană juridică vor dovedi susținerea prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respective care pune la dispoziție resursele tehnice și/sau profesionale pe durata derulării contractului, conform prevederilor legislației în vigoare.
Data limită de depunere a dosarelor este 12 ianuarie 2016, ora 10.00, deschiderea ofertelor urmând a avea loc în aceeași zi la ora 11.00.