Floreşti: Consilierii au trimis încă 32.000 de lei pentru deratizare. Sunt deranjaţi de criticile apărute în presă

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h

consiliu local florestiConsilierii locali ai comunei Floreşti au aprobat în cadrul şedinţei din această seară o rectificare bugetară. Conform rectificării, au fost alocaţi încă 32.000 de lei pentru dertizare. Edilul comunei a spus că au fost totodată sancţionate mai multe asociaţii de proprietari pentru că nu au deratizat pe domeniul privat.

Primul care şi-a expus părerea legat de necesitatea deratizării este edilul comunei care a catalogat întreaga situaţie ca fiind una „artificială”.

Toată tevatura care s-a creat în ceea ce priveşte invazia de şobolani a fost o construcţie politico-imobiliară, dar am spus, am elemente şi am să le aplic, astfel încât pata care a fost pusă asupra Primăriei Floreşti şi a Consiliului Local să fie doar una imaginară şi să nu se mai întâmple prostii de genul ăsta. După cum bine ştiţi marea majoritate dintre noi, locuim în Floreşti, aproape niciunul dintre noi nu a văzut această invazie, cert este un lucru: toamna, şobolanii, rozătoarele în primul rând se retrag lângă casele oamenilor şi  de data asta s-au retras către casele oamenilor. V-am spus şi la buget şi vă spun şi acum, din punctul acesta de vedere va trebui să cuprindem în buget sume suficiente pentru ca să putem să acoperim şi să prevenim asemenea situaţii.

De altfel, deranjat de articolele din presă s-a arătat şi consilierul PDL, Nicolae Oltean, care de altfel a fost unul dintre consilierii locali ce s-au împotrivit cu vehemenţă alocărilor de fonduri pentru deratizare.

Vis – a – vis de articolele care au apărut în presă, astăzi, aşa pentru corecta informare a noastră, a tuturor. Cu banii pe care noi am aprobat în prima tranşă, în a doua şi în a treia, s-au putut deratiza şi stârpi rozătoarele de pe o suprafaţă de 60 de hectare sau lungimea unui drum de 60 de km, adică de aici şi până în Dej. Nu ştiu în ce măsură, sau cine a fost rău intenţionat ca să denigreze atât Consiliul Local cât şi Primăria Floreşti. În anii trecuţi, în mandatul domnului Vancea se alocau la bugetul local pentru deratizări în jur de 20.000 de lei şi n-am avut probleme cu şobolanii.

Probabil că cetăţenii care şi-au filmat maşinile parcate cu şobolani la motor sau plimbându-se pe bordul maşinii, au avut halucinaţii. Probabil că întreaga comunitate de şobolani filmată după a doua etapă de deratizare chiar de către redacţia noastră pe domeniul public (Valea Sânăslău), a fost „artificială”. Nu contestă nimeni faptul că vorbim de sume mult prea mari alocate, şi nici cele spuse de domnul consilier, dar atunci nu ne putem gândi decât la faptul că cel puţin primele două etape de deratizare au fost făcute doar pe hârtie. Tocmai, că nu ne explicăm de unde atâţia şobolani, atâtea pagube materiale dacă s-a realizat deratizarea în 3 etape.

Consilierii au mai adus în discuţie şi faptul că deratizarea este necesară atât pe domeniul public cât şi pe domeniul privat. Ba mai mult, de o perioadă de timp Primăria Floreşti a sancţionat asociaţiile de proprietari pentru neefectuarea ei. Conform celor declarate de primar, au fost împărţite deja aproximativ 40 de amenzi.

În final, consilierii au aprobat proiectul de rectificare bugetară, conform căruia au trimis încă 32.000 de lei pentru deratizare. Asta, pe lângă cei 100.000 alocaţi pentru acest an, respectiv primele două etape de deratizare, care nu au avut efectul dorit şi anume acela de a stârpi şobolanii.

 

Articole Noi