Florești: Ce se va face pe terenul fostului poligon al MApN ajuns in domeniul public al comunei? Vezi cum arată proiectul.

pol1În urma unui demers de peste 5 ani al primarului comunei Florești, Poligonul Mic din Florești a trecut din administrarea MAPN în domeniul public al comunei Florești, strict în vederea înființării de spații de recreere în interes public.

Parcela de teren în suprafață de 8,8041 hectare dintre străzile Subcetate și Tăuțiului, a fost cedată prin HG 734 din 05.10.2016.
“Timp de mai bine de trei luni am ascultat propunerile floreștenilor, iar apoi specialiștii în proiectare au venit cu un Studiu Temă de Proiectare pentru Proiectul “Centrul Cultural, Bază Sportivă și de Agrement, Florești”, adică ceea ce se intenționează a se realiza pe terenul respectiv.
S-au creionat astfel trei Subzone, două drumuri și un pasaj pietonal subteran”, a explicat primarul comunei Florești.

Subzona 1 va cuprinde CENTRUL CULTURAL, adică
– SALĂ SPECTACOLE POLIVALENTĂ (S+P+2E, 800 de locuri) ce include CINEMATOGRAF, SALĂ DE CONFERINȚE, DE TEATRU DRAMATIC, DE TEATRU MUZICAL, SALĂ CONCERTE
– ALEI PIETONALE
– PARCAJE
– GARAJ SUBTERAN
– PARC
– AGORA / SPAȚIU PUBLIC
– MINIHOTEL
– RESTAURANT
– SPAȚII COMERCIALE
– PAVILION CAFETARIA
– TERASE
– SUPRAFEȚE GAZONATE

Subzona 2 va cuprinde
SALA POLIVALENTĂ (D+P+E, 1000 de locuri)
GARAJ SUBTERAN
AQUA PARK
PATINOAR
CLĂDIRE MULTIFUNCȚIONALĂ
BAZIN DE ÎNOT ACOPERIT
PISTĂ DE ROLE
AMFITEATRU ÎN AER LIBER
2 TERENURI DE BADMINTON
SPAȚII DE JOACĂ PENTRU COPII
SPAȚIU DE ACTIVITĂȚI DE GYM, FITNESS, BOULDERING ȘI PARKOUR
SPAȚIU DE ACTIVITĂȚI PENTRU SENIORI
PISTE DE AGREMENT
ALEI DE PROMENADĂ
SPAȚII VERZI

Subzona 3 cu acces pietonal subteran și auto din Varianta Ocolitoare va cuprinde
– PARCARE
– PARC DE AVENTURĂ (cu trasee pentru copii sub 8 ani, pentru copii peste 8 ani, trasee ușoare, trasee medii, trasee de forță și tehnică)
– PARC DE PAINTBALL (zonă de depozitare/închiriere echipament plus vestiare, grup sanitar, bufet, zonă de luptă de 1500 mp cu obstacole naturale și artificiale, zonă extinsă și îngrădită până la liziera pădurii)

“Se are în vedere joncțiunea străzilor SubCetate 1 cu SubCetate 2, precum și realizarea Variantei Ocolitoare SUD (Florești – Nod de Autostradă Gilău traseu pe partea de Sud), drum prevăzut în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a ZMC Cluj și în proiecția Primăriei Florești, drum ce va face la un moment dat joncțiunea cu Drumul de Legătură Sud (cel pe deasupra Polus Metro), investiție în curs de realizare. Legat de costuri, e prematur a discuta despre așa ceva, fără Proiectul Tehnic și devizele aferente. Absolut, avem o idee și legat de acest aspect. Oricum, valoarea exactă va fi dată de oferta câștigătoare a licitației pentru proiectare și execuție. În ceea ce privește finanțarea, aceasta va fi asigurată din bugetul propriu, din fonduri guvernamentale și din fonduri ale unor instituții europene. Va fi o investiție multianuală și eu sper ca anul acesta să putem deja demara primele lucrări efective”, a declarat primarul comunei Florești.

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj