Floreştenii sunt nemulţumiţi de restricţionarea accesului auto pe Poligonului

1
497

circulatie florestiDin 15 octombrie, Primăria comunei Floreşti a decis restricţionarea accesului auto pe strada Poligonului pentru ca autobuzele CTP să poată circula mai bine, însă după cum declară cetăţenii, prin această măsură s-a făcut mai mult rău. 

De altfel, primele reacţii au apărut chiar pe pagina de facebook a edilului unde locuitorii spuneau

„Asta nu e o solutie nici temporară. Soluţii fără să intersectezi 2 căi aglomerate:

1. CTP -ul şi traficul din zona Tăuţilor pe Poligonului şi restul de pe Cetăţii maxim până pe Muncitorilor. Cei de pe Cetăţii care vin pe Poligonului pentru că fac viraj stânga aglomerează.

2. Mutarea staţiei CTP şi ieşirea acestuia pe Muncitorilor.

Soluţia actuală – se vor intersecta cele două trasee (Tăuţiului-> Muncitorilor -> DN1 cu cel al RATUC -ului -Cetăţii ->Poligon->DN1). intersecţia aceea va fi mai blocată ca acum, pentru că pe muncitorilor va intra traficul şi de pe Tăuţilor şi Cetăţii, deci cei din zona Tăuţilor vor bloca intersecţia pentru a ajunge pe Muncitorilor. Totuşi sunt curios cât rezistă măsura pro-CTP”, scrie un locuitor pe pagina de facebook a primarului, care de altfel a lăsat două mesaje.Sulea Facebook

Facem precizarea că pe pagina de facebook a primarului au fost postate mai multe astfel de reclamaţii, însă o parte au fost şterse, probabil pentru că au adunat multe comentarii de susţinere.

De altfel, discuţiile au continuat şi pe diferite grupuri cu mesaje precum:

„Să vă fie ruşine şi să treceţi şi cei care au ales varianta a face str.Tăuţului sens unic, prin ce trecem noi în fiecare dimineaţă ,dar voi ăştia deștepți care aduceţi ideei geniale de fluidizare a traficului la ora 7.00 vă întoarceţi pe cealaltă parte în pat….RUȘINE …dacă aş putea v-aş scoate afară dimineaţa din patul cald şi v-aş pune în intersecţii să vedeţi cum e în frunte cu d-l primar…respect oamenii de pe acest grup (în afara de d-l Şulea) că altfel Doamne ce aş mai scrie”,  postează o doamnă.grup mitocanii

 

 

Postările pe această temă s-au făcut pe mai multe grupuri astfel că nemulţumirea cetăţenilor este clar vizibilă, mai ales în cadrul comentariilor strânse.

 

 

 

grup mitocanii 2

Începând de miercuri, 15 octombrie, în Floreşti, pe strada Poligonului, accesul  auto  dinspre  strada Tăuţiului  spre Avram Iancu / DN1 a fost  restricţionat.

Prin urmare, circulaţia în acest sens de  mers  a fost permisă strict  mijloacelor  de transport  în  comun, cu excepţia riveranilor.  Pe sensul dinspre Avram Iancu/DN1 spre Tăuţiului, circulaţia este permisă tuturor participanţilor la trafic.

Participanţii la trafic care circulă dinspre Tăuţiului spre Avram Iancu/DN1 pot  folosi  calea  de  acces oferită  de  străzile Muncitorilor şi Cetăţii I, străzi situate la câteva zeci de metri de intersecţia Poligonului – Tăuţiului.

“Măsura se datorează aglomerării şi blocajelor din zonă în orele de vârf. Până acum se înregistrau întârzieri semnificative ale  mijloacelor  de transport  în  comun  din  cauza  blocării traficului în zonă. Sper ca această măsură să fie una benefică pentru  publicul  călător.  Ne  cerem  scuze pentru  eventualele neplăceri  cauzate,  dar,  transportul  în  comun  trebuie să beneficieze de anumite facilităţi întrucât de el depind zeci de mii de oameni”, explica la acel moment primarul comunei Floreşti.

 

 

 

 

 

1 COMENTARIU

  1. Masura luata nu este proasta ci extrem de proasta. Se vede ca este in urma consultarii cu politistii. Ce sa le ceri? Acesta este nivelul lor. O masura care afecteaza negativ circulatia mijloacelor de transport pentru ca acestea trebuie sa dea prioritate la intrarea pe strada Tautiului din strada Poligonului pentru ca nimeni nu mai vrea sa le lase sa intre. De asemenea o bataie de joc pentru toti cei care stam in Tauti, care nu avem nici transport in comun iar strada Poligonului era varianta noastra cea mai buna. Ca sa nu mai vorbim ca RTP-ul nu are ce cauta pe str Poligonului fiind restrictie pentru vehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone. Propun primarului sa-si ia sectia de politisti si sa faca o tura cu autobuzul sa vada cum e. Oricum cautati un autobuz cu masa mai mica de 3,5 tone care sa poata circula legal. Apropo, domnule primar, sper sa nu va vina idea de a renunta la restrictia de greutate pentru ca aceasta a fost pusa pentru ca dpdv constructiv strada Poligonului nu suporta mai mult (intrebati constructorul sau locuitorii din zona, nu politistii). Daca ati crezut ca o sa castigati voturi, GHINION, sau cum ar spune neamtul, unglücklich.

Comentariile sunt închise.