Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, începe de astăzi producția a două noi produse igienizante.
Ambele sunt pentru uz personal, pe bază de alcool 70%:
Produsele acționează rapid, fiind o măsură practică şi eficientă pentru apărarea sănătății.
Acestea vin în completarea portofoliului actual, care cuprinde alte două tipuri de produse pentru igiena mâinilor și a suprafețelor:
- Săpun Lichid Spumă Antibacterian Gerovital Pure
- Nufăr Dezinfectant Universal
Instituțiile, prioritare.
Pentru distribuirea acestor produse igienizante – realizate în regim de urgenţă cu resursele existente – vor fi prioritizate solicitările pentru consumul colectiv.
Adică, din partea instituțiilor publice, care luptă în prima linie împotriva răspândirii noului virus COVID-19.
Apoi, în funcție de stocuri, produsele vor fi distribuite și către canalele de vânzare pentru consumatorii finali.
Farmec se află în dialog permanent cu autoritățile pentru obținerea tuturor aprobărilor și, de asemenea, cu furnizorii de materii prime.
Precum și furnizorii de ambalaje în vederea livrărilor și susținerii pentru producția de biocide în regim de urgență.
Farmec continuă cercetarea.
Compania Farmec continuă cercetarea și dezvoltarea unor noi dezinfectanți pentru mâini și suprafețe.
Săptămâna aceasta, au fost trimise mostre în laboratoare externe acreditate pentru testări, care vor dura între 4 și 5 săptămâni.
Perioada de testare a eficacității este condiționată de timpii de acțiune necesari evaluării acțiunii virucide, bactericide și fungicide.
Ulterior, aceste produse vor fi supuse spre avizare Comisiei de Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii.
În acest moment, prioritatea numărul 1 a companiei Farmec este cercetarea și dezvoltarea producției de biocide.
Pentru asta își folosește toate resursele pentru o soluționare eficientă și responsabilă în beneficiul sănătății publice.
Despre Farmec S.A. Cluj-Napoca
Farmec S.A. Cluj-Napoca – cel mai mare producător de cosmetice cu capital 100% românesc – rămâne un brand emblemă pentru România.
Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante.
Compania are certificare internaţională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.
În martie, reţeaua de magazine de brand deţinute de Farmec cuprinde 8 magazine localizate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.
De asemenea, deține 20 magazine Gerovital care se găsesc în Cluj-Napoca, București, Constanța, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Oradea, Sibiu şi Râmnicu Vâlcea.
Și 2 magazine Gerovital deschise prin sistemul de franciză, la Bacău și Pitești.
Pentru a fi la curent cu noutăţi legate de brandurile din portofoliul Farmec, sfaturi utile din partea specialiştilor, surprize şi concursuri, puteţi urmări conturile de social media.
Citește mai multe ”Informații Utile”.