Primarul Municipiului Cluj-Napoca a verificat desfăşurarea lucrărilor de pe strada I.C.Brătianu. Lucrările de modernizare a străzii au început în luna octombrie 2014 şi conform edilului, ar urma să fie finalizate în luna iunie.
A început montajul pavajului cu granit pe Strada Brătianu. Începând de marți, 19 mai, strada Brătianu a intrat în ultima etapă de finalizare, și anume pavarea trotuarelor cu granit. Până în prezent strada a fost asfaltată, au fost amenajate locurile de parcare, au fost montate bordurile la trotuare, au fost montați stâlpi noi de iluminat și au fost coborâte cablurile în subteran. Vor fi plantați 7 arbori. Lucrarea va fi finalizată în integralitate în luna iunie. Voi reveni cu detalii la începutul lunii iunie, a scris primarul, Emil Boc pe pagina oficială de Facebook.