Primăria Cluj-Napoca demarează acțiunea de dezinsecție pe domeniul public și privat al municipiului Cluj-Napoca și spații deschise ale persoanelor fizice și juridice. Operațiunea se va desfășura în perioada 1 – 10 august 2020, între orele 22.00 – 06.00, în funcție de condițiile meteorologice.
Produsele folosite sunt EXIT 100 SC/EC și MICROSIN pentru actvitatea de dezinsecție și VECTOBAC WG pentru activitatea de delarvizare, produse ce se regăsesc în Registrul Național al produselor biocide și sunt autorizate pentru profilaxia sanitar umană de Ministerul Sănătății – Comisia Națională a Produselor Biocide.
Acțiunea este realizată de S.C. CORAL IMPEX S.R.L. și se desfășoară în conformitate cu următoarele prevederi legale:
– Legea 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților (republicată)
– Ordinul nr. 119 din 2014 pentru aprobarea normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației.
– Regulamentul Serviciului de Salubrizare a Municipiului Cluj-Napoca aprobat prin HCL nr. 88/2019.
Din punct de vedere al eficienţei aplicării măsurilor de combatere şi eliminare a unor potenţiale focare de infecţie, acțiunile de dezinsecţie trebuie tratate în mod unitar atât pe domeniul public cât şi privat, spații deschise ale persoanelor fizice și juridice la nivelul localităţii, pentru evitarea unor reinfestări sau apariţii a unor noi zone contaminate, motiv pentru care se recomandă tuturor cetăţenilor, asociaţiilor de locatari/proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului Cluj-Napoca, să efectueze tratamente de dezinsecţie pe păşuni, în depozite de anvelope uzate, subsoluri, casa scarii de la blocuri etc în perioada de desfășurare a acţiunilor de dezinsecţie efectuate pe domeniul public și privat, spații deschise ale persoanelor fizice și juridice.