
„Primăria comunei Floreşti se comportă ca ȋn comuna primitivă. Am emigrat ilegal din România în 1988. Atunci nu credeam că mă voi mai ȋntoarce vreodată pe aceste meleaguri. Fugeam de regimul represiv comunist spre o libertate, pe care instinctiv, orice om născut liber ar trebui să o caute şi să şi-o dorească. Nu este uşor să pleci pribeag ȋn lume, doar cu speranţe şi câteva T-shirturi. Am traversat momente dificile, dar n-am fost niciodată umilit. Oriunde am fost, de la autorităţi la un supermarket, mi se spunea „DOMNULE”, „mulţumesc”, „să mai poftiţi pe la noi”. M-am repatriat ȋn 2003. Mi-am construit o casă la Floreşti. Sunt plătitor de taxe şi impozite la comuna Floreşti. Aici ȋncepe coşmarul meu. Ţara de adopţie, Belgia, unde am lucrat aproape 20 de ani ȋmi dă o pensie pentru care, odată pe an solicită un certificat de la primărie pentru faptul că ȋncă trăiesc, ca să nu plătească pensie unui defunct. Acest lucru este imposibil să-l priceapă juristul primăriei. Incapabil şi incult nu ȋnţelege acest lucru şi ne umilişte de fiecare dată când are ocazia. Avem parte numai de necazuri şi şicane sub blânda oblăduire a primarului. Am depus două plângeri adresate primarului şi Consiliului Local Floreşti, fără să primesc răspuns ȋn termenul legal de 30 de zile. Prima sesizare despre abuzurile juristului a afost făcută ȋn 20.02.2014, ȋnregistrată cu nr. 4362, iar a doua, ȋn 21.05.2014 ȋnregistrată cu nr. 14295. Vreau să ȋnţeleg ce fel de administraţie este la Floreşti, unde cetăţenii sunt desconsideraţi şi batjocoriţi de un jurist care ȋncă n-a aflat că Romania este membră U.E.„, ne-a spus Dumitru C. „Primim acest formular în fiecare an, atât eu cât şi soţia mea. În Belgia doamnele îşi păstrează numele de fată, aşa că cei de acolo au făcut toate actele soţiei cu numele de fată. Cei de la primărie nu au vrut să recunoască, deşi le-am arătat cartea de indentitate din România şi cea din Belgia că este vorba de aceeaşi persoană. În regulă, m-am gândit că poate noua conducere a instituţiei nu cunoaşte cazul meu aşa că le-am pus la dispoziţie toate documentele ca să arăt că este soţia mea şi este o singură persoană. Aşa ceva nu mi s-a întâmplat în mandatul fostului primar. Apoi, formularul care vine în limba franceză este unul ce poată antetul instituţiei din Belgia, iar eu nu pot trimite copii, trebuie să îl trimit înapoi exact aşa cum îl primesc, dar completat, în original. Nu trebuie decât să bifeze o căsuţă, să îl şampileze şi să îl semneze. Atât pentru mine cât şi pentru soţia mea. Asta e rea voinţă. De fiecare dată mă plimbă de 2 ori să fac traduceri la acel document dar nu înţelege că nu poate fi trimis în Limba Română, apoi din nou traduceri în Limba Franceză. Am un termen exact în care trebuie să le trimit formularele înapoi pentru ca să îmi pot încasa indemnizaţia de pensionar, dar Primăria Floreşti mă tot plimbă de fiecare dată la Cluj să fac documente peste documente”, ne-a mai povestit Dumitru C.
Bună ziua,Legat de solicitarea dvs, persoanei în cauză i s-a răspuns personal, verbal, față în față, de fiecare dată. Adresa domniei sale nu este o solicitare de informații publice, ci exprimarea unei nemulțumiri. Mai mult, problemele sale au fost rezolvate ÎN SPIRITUL ȘI LITERA LEGII.Tot în Spiritul și Litera Legii sunt tratate și solicitările dvs.




Un articol scris de i despre i. Limba oficiala a administratiei publice din România e limba Româna. Daca respectivul cetatean nu stie nu e o problema. Dar tu ca ” ziarista” sa nu stii procedurile legale, si mai mult, sa faci si tamtam pe chestia asta denota ori prostie ori rea intentie. Eu personal nu cred ca esti rau intentionata.
Anonimule! Daca ai avea bun simt ca sa purtam un dialog civilizat, te-ai prezenta cu onarabilitate si onestitate, ca intre oameni adevarati. Altfel, ramai un gunoi ascuns sub putregaiul tau comportamental. Nu am decat desconsiderare totala fata de lasii anonimi!!! Rusine ca esti platit de noi, cetatenii comunei, iar tu te afli prin preajma acestei institutii oficiale.
Domnule Caţavencuc.
Revin asupra primei postări cu speranţa că mă citiţi şi Domnia Voastră. Sunt o persoană educată şi nu sunt lipsit de maniere. Reacţia mea la ceea ce aţi răspuns unei distinse jurnaliste nu a fost decât proporţională cu nocivitatea comentariului nesăbuit si neasumat bărbăteşte. Te ascunzi sub numele lui Caţavencu pentru că ţi se potriveşte de minune : o forma de viaţă fără fond, un delator, hoţ şi falsificator. Cel puţin ai pus şi terminaţia « cuc » pentru că sunt sigur că eşti o persoană singură cuc, plină de frustrări. Să auzim de bine.
Domnule Catavencuc, in primul rand va multumesc ca ma cititi.
2. Daca dvs aveti la cunostinta lege si articol din lege pentru aceste situatii va rugam sa ni le aduceti la cunostinta. Va rog sa cititi cu atentie ca sa intelegeti ca ca acest om nu depune un dosar la Primarie si nu cere niciun document, i se cer niste documente care nu sunt folosite, care ulterior vin aruncate la gunoi. Asta in conditiile in care a facut o data dovada necesara, asta pentru ca reprezentantii institutiei nu il vad pe om in fata ochilor ca e viu si ca respira ca sa bifeze casuta „da, e viu”. Intr-adevar limba oficiala la noi este Limba Romana, exact asa cum si in Belgia este Limba Franceza, motiv pentru care omul nu poate trimite inapoi in Belgia un document in Limba Romana. Primaria este obligata, la fel ca orice alta institutie publica sa iti elibere documentele necesare fara sa produca abuzuri care sa iti incalce drepturile. Acest om nici macar nu a cerut un document a cerut sa bifeze o casuta conform careia este viu, o semnatura si o stampila a institutiei. Adica, 30 de secunde din pretiosul timp al Primarului, timp pe care doar acest primar nu l-a putut aloca.
2. Despre ce tam-tam vorbiti? Este un articol cu o problema a unui cetatean, a caror drepturi au fost incalcate de institutia publica locala ce a preferat sa il poarte pana isi pierde pensia. Si un raspuns cat se poate de penibil din partea intitutiei publice locale in care 50% e minciuna sfruntata pentru ca Primaria incalca cu brio Legea 544/2001. Cat despre incompetenta unora din Primarie, acest lucru a fost deseori dovedit.
3. Ma bucur ca dvs personal nu credeti ca sunt rau intentionata, motiv pentru care nu aveti de ce jigni, dar cu siguranta Primaria comunei Floresti a dat dovata de rea intentie de multe ori, uitand cu desavarsire ca noi suntem cei care ii platim pe cei angajati acolo fie si pentru a bifa o casuta. Va doresc o zi frumoasa.