Începând de luni, 3 octombrie, clujenii de toate vârstele se vor putea bucura de Bazinul Olimpic Grigorescu, care va funcționa pe toată durata anului.
Bazinul de dimensiuni olimpice (50m x 25 m), acoperit cu un balon presostatic, asigură o temperatură a apei de 26-28 grade Celsius, tratată automat grație unui sistem de filtrare modern.
Bazinul Olimpic Grigorescu este dotat cu aparatură pentru fitness: treadmill aquaness (benzi de alergare acvatice), aquabike aquaness (biciclete acvatice), static Swim (sistem de înot contracurent pentru antrenament aquafitness).
Bazinul va funcționa după următorul program:
luni–vineri – 6.00- 22.00,
sâmbătă– duminică 8.00-18.00.
Biletul de intrare va costa 18 lei, iar copiii, elevii, studenții, pensionarii și persoanele cu dizabilități vor plăti doar 12 lei.
La Bazinul Olimpic Grigorescu, Primăria Cluj-Napoca și RADP vor derula programe speciale de învățare a înotului pentru elevii din clasele primare, în intervalul orar 8.00-12.00.
Pentru amenajarea Bazinului Olimpic Grigorescu, Primăria Cluj-Napoca a alocat suma de 3.305.000 lei.
Pe lângă închiderea cu un balon presostatic cu triplă membrană a bazinului olimpic, în cadrul lucrărilor de modernizare au fost construite spații tehnice și vestiare, a fost reparată și refinisată cuva bazinului (care a fost adusă la o cotă maximă de 1,50 m), a fost reamenajată zona de acces către bazin, cu instalațiile electrice și de gaze aferente.
La Ștrandul Sun din Grigorescu, Primăria Cluj-Napoca și RADP vor realiza un Aqua Park modern. În prezent se lucrează la proiectul de deviere a magistralei electrice care afectează lucrările de construire a Aqua Parkului, urmând ca după finalizarea acestuia să se treacă la realizare proiectului propriu-zis.
Sursă foto: www.facebook.com