Începând de aseară, Joi 21 mai, Daniel Meze, candidat independent la Primăria comunei Florești, a decis să facă o serie de live-uri pe facebook de pe teren, din Florești, pentru a pune în evidență diferite probleme. Acesta susține că în timp ce realiza un video de pe teren, mai multe persoane s-au prezentat la fața locului și l-au amenințat și intimidat atât pe el cât și pe un candidat la Consiliul Local.
Redăm mai jos, integral cele relatate de Daniel Meze, candidat pentru Primăria comunei Florești.
Dorim să semnalăm conducerii Primăriei Florești problemele
reale din localitate, de la fața locului, și să propunem soluții pentru rezolvarea acestor probleme. Am anunțat public că primul astfel de live o să-l facem la „Strâmtoarea de la Terra” așa cum a fost denumit de unii floreșteni drumul de acces foarte îngust care face legătura cu zonele Terra, Urușagului și Sesul de Sus.
Cu zece minute înainte de ora 20 când era programat să începem transmisiunea live pe facebook, un grup de aproximativ 15-20 de cetățeni de etnie romă, țigani așa cum singuri s-au denumit, au venit cu 4-5 mașini și au început să prolifereze acte de intimidare, amenințare și presiune la adresa mea în timp ce susțineam live-ul pe facebook. Aceștea s-au declarat a fi susținătorii primarului Horia Șulea, m-au înconjurat, au început să jignească membrii din echipa
mea și pe domnul Marchis Cristian care era alături de mine. Evenimentele au avut caracteristicile unei acțiuni realizate în stil interlop. Grupul de romi a venit cu mașinile în mod grupat și organizat, accelerând și turând motoarele lângă mine și adunându-se în jurul meu ca să pună presiune psihologică și fizică asupra mea, generându-mi o stare de teamă.
Aceste acte de intimidare, amenințare și presiune nu pot rămâne fără a fi condamnate public în mod ferm! Nu mai trăim în România anilor 1990 când se organizau mineriade și grupuri de oameni erau aduse pentru a reduce la tăcere oamenii care își exprimau liber gândurile și opiniile. Nu avem nevoie de „mineriade” în Florești în anul 2020! Libertatea de exprimare și dreptul nostru de a vorbi despre problemele cu care ne confruntăm nu pot fi suprimate!
O Primărie și o localitate nu pot fi conduse prin mijloace interlope. Autorul moral a acestei „tentative de mineriade” din Florești este primarul în funcție, Horia Sulea, condamnat penal în primă instanță pentru fapte de corupție. Sunt ferm convis că această gașcă de romi interlopi, unii dintre ei având condamnări penale, a acționat coordonat, la comanda directă explicită sau implicită a primarului Sulea. Nimeni nu știe cum ar fi putut degenera lucrurile dacă nu exista intervenția promptă a Poliției Naționale, respectiv a Secției 6 de Poliție Rurală Florești.
Salutăm intervenția profesionistă a agenților de Poliție Națională care au venit cu mai multe echipaje, inclusiv de jandarimi, pentru a descuraja actele de intimidare, amenințare și presiune exercitate la adresa mea și a colegului meu. Ținem să facem diferența netă între
Poliția Națională și Poliția Locală din subordinea Primăriei Florești care face parte din aparatul de represiune a floreștenilor care au curajul să vorbească public despre problemele locale și să-l critice pe primarul Șulea. În acest sens agenți ai Poliției Locale Florești amendează pe bandă rulată pe floreșteni pentru critici aduse primarului pe facebook. Eu am primit două astfel de amenzi, una în valoare de 500 de lei și de curând alta în valoare de 1.000 de lei. Prima am anulat-o în instanță, iar a doua este în procedură de contestare la Judecătoria Cluj-Napoca.
Împreună cu echipa mea vom continua seria de live-uri săptămânale în care vom prezenta problemele din Florești. Dacă aceste tentative de intimidare, amenințare și tulburare a liniștii și ordinii publice se vor repeta nu vom ezita să depunem plângeri penale la adresa cetățenilor de etnie romă care încearcă astfel de „mineriade”. Vom depune plângeri penale inclusiv la adresa primarului Horia Sulea care este în opinia noastră autorul moral al acestor acțiuni. Plângerile penale vor fi depune pentru infracțiunile de Amenințare (art. 206 Cod Penal),
Constituirea unui grup infracțional organizat (art. 367 Cod Penal) și Tulburarea ordinii și liniștii publice (art. 371 Cod Penal).
Mulțumim tuturor floreștenilor care ne-au trimis mesaje de susținere și care sunt alături de noi în demersul nostru de a spune lucrurilor pe nume și de a arăta public toate problemele cu care ne confruntăm în Florești.
Mulțumim și mass-mediei care relatează în mod constant problemele din Florești și ne ajută în demersul nostru de a cere dreptul la o viață decentă și la condiții civilizate de trai în
Florești.