Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, organizează în zilele de 19-20 iulie, la Expo Transilvania, în cadrul Festivalului Tradiţiilor Păstoreşti, două concerte caritabile, în sprijinul greu încercatei interprete de muzică populară Anamaria German Vergu (22 de ani).
Sâmbătă, 19 iulie, începând cu ora 16.00, vor evolua interpreţii Grigore Sâmboan, Alin Huza, Ana Lar, Adina Băieşoi, Sînziana Toader, Daniel Raţiu, Crina Varga, Ana Ilca Mureşan, Maria Marcu precum şi ansamblurile folclorice „Mugurelul”- al Universităţii „Babeş-Bolyai” (director artistic Zamfir Dejeu) şi „Mugurii Mintiului” (instructori coregrafi Sanda şi Simion Berchi).
A doua zi, duminică, vor urca pe scenă soliştii Neluţu Moldovan, Diana German, Suzana şi Daciana Vlad, Florin Moldovan, Andreea Ciupe, Marcel Avram, Adrian Buză, Mihaela Grindean, Emilia Popdeac, Mihai şi Maria Nemeş, Marinela Zegrean Istici, Cornelia Ardelean Archiudean, acompaniaţi de orchestra profesionistă „Cununa Transilvană” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj şi ansamblurile folclorice “Transilvania” (coregrafi Paul şi Alina Remeş) şi „Crăişorul” al Sindicatului CIVITAS al Primăriei Cluj-Napoca (instructor coregraf Adi Alexandru). Totodată, va avea loc şi un recital extraordinar al binecunoscutului interpret Aurel Tămaş şi al Băndaşilor de la Cluj. Organizarea evenimentului îi aparţine lui Eugen Ţepeş Stroia.
Reamintim faptul că tânăra şi talentata solistă Anamaria German Vergu a fost victima unui cumplit accident rutier, în urma căruia a rămas imobilizată la pat. Deşi interpreta a urmat tratamente costisitoare la mai multe clinici din ţară şi străinătate, vindecarea nu a survenit încă, fiind necesară efectuarea unei operaţii la o clinică din Londra, care ar presupune costuri suplimentare de circa 200.000 de lire sterline. Clujenii care doresc să o ajute financiar pe Anamaria German Vergu vor putea face donaţii pentru ea în timpul celor două spectacole care se vor desfăşura sâmbătă şi duminică la Expo Transilvania.