Comunicarea! Bat-o vina. Reprezentanţii CTP explică situaţia preţurilor la abonamentele pe Floreşti

abonament ctpReprezentanţii Companiei de Transport au explicat pentru Cluj24h.ro, situaţia generată de preţurile pentru abonamentele din comuna Floreşti. Conform acestora, floreştenii foloseau abonamentele la preţ de 60 de lei pentru a circula până în Municipiul Cluj-Napoca deşi era permis să circule doar pe raza comunei Floreşti. 

În urmă cu o zi un floreştean se plângea că nu mai poate utiliza abonamentul de 60 de lei (n.red. fără o linie inclusă pe raza municipiului) pentru a se deplasa până în capăt Mănăştur şi că este obligat acum să cumpere abonament de 90 de lei (n.red. cu o linie inclusă pe raza municipiului) deşi nu are nevoie de linia inclusă în abonament pentru că nu se deplasează spre un alt cartier al municipiului.

În explicaţia sa, directorul de exploatare al CTP Cluj-Napoca, Madar Dinu  a admis la un moment dat că „probabil cineva a greşit înainte”, însă nu ne spune cine. Ei bine există o mare posibilitate ca imensa greşeală să fie de COMUNICARE.

„Abonamentul pe Floreşti a fost 90 de lei la Fany, la CTP este tot 90 de lei care îi oferă clientului şi o linie de oraş.  Acestea sunt condiţiile aprobate în consiliul de administraţie al  CTP. Cineva probabil a greşit înainte.  Deci abonamentul de 60 de lei este intracomunal. Să se deplaseze în Floreşti cu orice linie, să se deplaseze între Floreşti şi Luna de Sus, să se deplaseze între Floreşti şi Tăuţi. Cu abonamentul de 60 lei are voie să meargă până în Polus, cât e raza comunei Floreşti, sau Metro fără nicio problemă dar se dă jos şi ia autobuzul spre oraş. Am văzut foarte mulţi floreşteni care mergeau cu el până în Bucium până am  depistat şi noi şi am intensificat controalele”, a explicat Madar Dinu, director de exploatare Compania de Transport Public Cluj-Napoca.

Ei bine, pentru ca să nu spunem că sună a mârşăvie treaba asta, vom spune că a fost o problemă strict de comunicare. Acest gen de neînţelegeri nu se petrec pentru prima dată de când CTP a ajuns în Floreşti. Alţi cetăţeni s-au plâns la un moment dat de faptul că au fost informaţi că vor putea urca pe oricare M dacă au abonament, însă unii au fost amendaţi.

„Eu nu mai înţeleg. Am abonament pe M21, dar daca vin din zona Bila pot urca pe un alt M? Eu aşa ştiam, dar am fost dată jos şi amendată de controlor. E absurd să întrebi la ghişeu dacă poţi face asta, ţi se explică faptul că poţi şi apoi vine controlorul şi te amendează”, a povestit un locuitor al comunei Floreşti.

De altfel, redacţia solicitat atunci o informare clară cu privire la acest aspect, iar contabilul şef al Primăriei Floreşti, Raluca Doja ne-a răspuns verbal, înaintea unei şedinţe de Consiliu Local: „Am sunat la compania de transport şi mi-au spus că se poate şi că nu vor fi amendaţi”.

Prin urmare, câtă vreme cetăţenii nu sunt clar şi corect informaţii, astfel de neînţelegi vor exista.

 

 

 

1 COMENTARIU

  1. ce gunoaie, asta inseamna monopolul! la inceput au bagat si curse dese, acum toate in afara de M21 au un program de circulatie EXECRABIL! iar M24 o puteti desfiinta ca nu stiu cine o sa-si mai faca abonament pe linia aia avand in vedere ca NU CIRCULA DELOC SAMBATA SI DUMINICA si nu are traseu comun cu alte linii decat pe anumite portiuni! Iar abonamentele de 60 de lei in cazul asta sa si le bage in fund Liviu Neag si marele fanfaron Horia Sulea, ca-s utile doar celor care lucreaza la Polus! eu daca am de mers doar doar pana la Billa de ce sa fiu obligat sa imi fac abonament si pe o linie de oras! Iar FANY mergea pana in centru si era 80 abonamentul nu 90!

Comentariile sunt închise.

Articole Noi