Clujul face primul pas și în raliul european TER

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h

cp ter 4 apr 1 Cea mai importantă competiție de motorsport din istoria Clujului modern va avea loc în perioada 4-6 mai 2017, când municipiul și județul vor fi gazdelei primei etape din acest an a raliului european Tour European Rally (TER). Sub deja consacratul brand Transilvania Rally, Clujul va deschide Campionatul European de Raliuri TER, o primă etapă la care este așteptată prezența elitei europene din motorsport.

După doi ani de pregătiri, Tour European Rally a avut ”anul zero” în 2016, iar acest sezon este considerat de promotori ca fiind ”anul întâi”, în care competiția sportivă va fi strâns legată de promovarea turismului local și a tradițiilor regionale specifice. Seria TER debutează cu etapa de la Cluj, BT Transilvania Rally powered by Ford (4-6 mai), organizată împreună cu Napoca Rally Academy, urmată fiind de celebrul Ypres Rally din Begia(23-24 iunie). A treia competiție TER va fi Rali Vinho da Madeira (Portugalia, 29-30 septembrie), fiind succedată de etapa austriacă, Skoda Rallye Lienzen ( 29 -30 septembrie), iar apoi evenimentul se mută în Eleveția, la Rallye International du Valais. Ultima etapă TER din acest an va avea loc în Italia, odată cu Rally Tuscan Rewind (24-26 noiembrie).
Nume grele la BT Transilvania Rally powerd by Ford
Deja și-au anunțat participarea două dintre echipele de top din motorsportul internațional, Toyota și Hyundai, care ani de-a rândul și-au adjucat întâietatea în competițiile rally. De asemenea, campionii Italiei și multipluli campioni europeni Giandomenico Basso și Luca Rosetti vor participa în competiție. Lor li se adaugă campionul Franței Sylvian Michel și cel al Cehiei, Jaroslav Orsak. Din partea gazdelor, Simone Tempestini, dublu campion național al României și campion mondial la juniori este pilotul în care sunt puse cele mai mari speranțe pentru campionatul TER.
simone tes 1Din punct de vedere sportiv, BT Transilvania Rally powered by Ford este prima etapă TER, dar și a doua în Campionatul Național de Raliuri Dunlop (CNR). Primele patru probe speciale (special stages) vor avea loc vineri, 5 mai, după cum urmează: Tarnița (circa 25 km), Beliș 1 (circa 14 km), Râșca (22 km) și Florești (circa 7,2 km).
Ziua de sâmbătă, 6 mai, va avea încă nouă probe speciale (special stages) și o super specială (super special stage), în următoarea ordine: Valea Fericirii 1 (circa 10 km), Beliș 2 (14 km), Mănăstireni 1 (9 km), Dângău 1 (12 km), Florești 2 (7,2km), Florești 3 (7,2 km), Valea Fericirii 2 (10 km), Mănăstireni 2 (9 km) și Dângău 2 –Power Stage (12 km).
Deliciul celor care nu vor reuși să se deplaseze la competițiile de pe probele speciale va fi în după amiaza zilei de sâmbătă, când BT Transilvania Rally powered by Ford se va încheia cu o spectaculoasă superspecială în zona Cluj Arena.
Show culinar marca Adi Hădean la raliu
simone tes 2Pe lângă propebele speciale și superspeciale ale BT Transilvania Rally powered by Ford, publicul clujean va putea participa și la o serie de evenimente conexe motorsportului. Astfel, pe esplanada dintre Cluj Arena – unde va fi locat headquarter –ul raliului și centrul de presă – și Sala Polivalentă vor putea fi urmărite evenimente culinare tradiționale, realizate de un faimos chef din Cluj, Adi Hădean, împreună cu piloții participanți în raliu, prezentări de demonstrații sportive, încercări de doborâri de recorduri naționale dar și o sumedenie de activități pentru copii.
Iată cu ce gânduri pornesc înaintea raliului principalii actori implicați în realizarea acestuia:
•Dan Tarcea, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca: Bugetul pentru sport alocat de municipalitate este în acest an cu 18% mai mare față de anul trecut. Am decis să susținem financiar acest eveniment auto de amploare, care va aduce un plus pentru comunitatea clujeană. Sprijinim anul acesta și Campionatul European de Gimnastică, sprijinim Campionatele de Karate, de Baschet, meciurile Naționalei de fotbal, astfel că putem spune că în acest an, Clujul a devenit capitala sportului românesc.
•Luca Grilli, promoter și organizator TER: Tour European Rally este un proiect născut în 2014, când am decis să ne unim forțele – noi am fost promotori în cadrul ERC (European Rally Championship) în 2011 și 2012 – și să creăm ceva diferit față de alte camionate de raliuri. Ne-am propus să creăm, pas cu pas, un concept care să aducă excelența în raliu. Excelența prin locațiile în care desfășurăm evenimentele TER, excelența în competiți și în crearea de evenimente. Nu ne-am dorit un simplu raliu, ci un concept mai larg, cu multe evenimente în jurul raliului, prin intermediul cărora să promovăm locațiile raliului, să promovăm turismul în zonă. tradițiile. Eu locuiesc în Romania de mai bine de trei ani, iubesc această țară. Pe Marco Tempestini îl știu de mai bine de 20 de ani și am ales Clujul și Transilvania Rally petru locație, pentru raliul în sine și pentru ce poate fi transformat în viitor. Noi avem public în toată lumea, grație televiziunilor și mijloacelor media moderne. Având numele de Transilvania într-o etapă TER, nu poate fi decât excelent pentru noi și pentru Cluj.
•Marius Mînzat, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj: Cluj-Napoca este un partener vechi al Napoca Rally Academy,iar acum am devenit și partener TER în acest an. Ca si partener, vom pune la dispozitie drumurile județene și esplanada dintre Cluj Arena și Sala Polivalenta, pentru ca acest eveniment să se desfășoare la un nivel cât mai înalt, trebuie să demonstrăm că suntem la nivel maxim în Europa.
•Sergiu Mircea, Director Marketing și Comunicare, Banca Transilvania: Banca Transilvania se alătură și în acest an celui mai important eveniment de motor sport din România. Suntem bucuroși că Napoca Rally Academy, partenerii nostri de tradiție, organizează în acest an un eveniment international care pune Clujul pe harta europeana a raliurilor. BT Transilvania Rally powered by Ford reprezintă pentru noi confirmarea faptului că, susținând sportul și evenimentele de anvergură, construim proiecte atractive  pentru români.
•Attila Szabo, Ford Romania Managing Director: ”Suntem foarte bucuroși să fim partenerii ”powerd by” ai Transilvania Rally și totodată principalul provider de autovehicule al acestui eveniment. Este binecunoscut că noi, la Ford, iubim performanța, și am demonstrat aceasta prin întreaga gamă de la Fiesta, Focus și până la Mustang. Cred că este o foarte bună ocazie pentru brand-ul nostru pentru a arăta gama actuală de mașini pentru întregul public care va veni la BT Transilvania Rally powerd by Ford.
•Marco Tempestini, organizator, Napoca Rally Academy: A fost o dorință a noastră mai veche de acum câțiva ani de a pune Clujul pe harta raliului european. TER ne-a oferit în acest an această șansă, iar apoi, împreună cu autoritățile locale, care ne-au oferit un sprijin foarte important, am decis că putem organiza un eveniment de asemenea anvergură. Contractul cu TER este pe trei ani, astfel că anul acesta este primul în care Clujul intră în acest circuit european. Deja este o cerere mare din partea concurenților străini, va fi, așadar, un număr impresionant de echipe, de jurnaliști români și străini, despre Cluj se va vorbi în Europa ca pe vremea când participa CFR în Champions League ori ca și acum, în timpul Campionatului European de Gimnastică. În plus, TER intenționează ca de la anul să aducă la Cluj și competiția istorică de automobile, deci va rezulta un număr mult mai mare de concurenți și echipe, oameni care vor îndrăgi cu singuranță Clujul și Transilvania.
•Bogdan Marișca, organizator, Napoca Rally Academy: Este primul raliu din istoria modernă a Clujului de o asemenea anvergură. Și spun acest lucru în primul rând având în vedere valoarea echipelor din Europa care și-au anunțat participarea, cu toate că înscrierile oficiale debuteaza azi. Este foarte important că avem sprijinul financiar și logistic al autorităților locale – Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj – fără ajutorul cărora acest eveniment internațional nu ar fi putut avea loc, precum și al partenerilor noștri tradiționali: Banca Transilvania, Ford Romania, De`Longhi și alții.

Articole Noi