Cu peste 4.200m altitudine cumulata si 375km parcurși în exact 24 de ore fără somn, membrii echipei clujene de ciclism RandoRom au reușit cea mai mare performanță a competiției Fleche România 2018.
Clujenii Micluț Alexandru, căpitan, alături de Mereu Valentina și Porcuțan Dan, membrii ai clubului Tura de Noapte, însoțiți de bucureșteanul Anghel Mihai și brașoveanul Neacșu Florin au reușit ceea ce nimeni nu dădea șanse de izbândă, adică să parcurgă distanța de 375km de la Cluj-Napoca la Valea Lunga Ogrea (Dâmbovița) în exact 24 de ore fără pauze de somn. Competiția la care au luat parte cei cinci membri ai echipei RandoRom se numește Fleche România și face parte din competițiile de ciclism de anduranță care este organizata de Randonneurs Romania, sub licența Audax Club Parisien, făcând parte din categoria turelor Fleche Velocio.
Cei cinci au plecat sâmbătă, 14 aprilie, la ora 8:00 din Cluj-Napoca și au avut la dispoziție timp de 24 de ore doar resursele proprii la dispoziție pentru a ajunge la final învingând căldura din timpul zilei și frigul montan din timpul nopții.
Traseul acceptat de organizatori pe care a trebuit să-l urmeze exact pentru a fi brevetați a fost cel mai dificil dintre traseele urmate de către cele 15 echipe, având o elevație de nu mai puțin de 4200m, cu peste 2000m față de cel mai dificil traseu dintre celelalte, fiind nevoiți să urce Feleacu și Predealul, dar și sa parcurgă traseul Cluj-Napoca – Iernut – Mediaș – Sighișoara – Rupea – Brașov – Sinaia – Câmpina – Valea Lungă.
Puterea echipei, experiența unora și voința celor doi începători din cadrul echipei, au făcut ca acest traseu să fie dus la final cu succes.
Din nefericire, în timpul traseului unul dintre cei cinci a trebuit să abandoneze, pe din cauza echipării mai slabe a bicicletei ceea ce reducea randamentul pe urcare. Fleche România 2018 nu a fost lipsită de accidente sau abandonuri, câțiva dintre participanți nevoiți să renunțe din cauza slabei pregătiri sau a unor greșeli făcute pe traseu care i-a costat chiar și spitalizarea.
„Au fost 24 de ore inuman de grele, 24 de ore în care fiecare membru al echipei a avut momente de cădere psihică, 24 de ore care se puteau sfârși cu niște prietenii rupte dar spre insatisfacția unora, au fost create legături strânse între noi. Mulțumiri oamenilor care au crezut în noi, cuvintele voastre ne- au împins să mergem mai departe, să nu vă dezamăgim, să demonstrăm că se poate”, a declarat Alexandru Micluț.
La această ediție au luat parte și o echipă de ciclism care au avut punct de plecare in Ucraina, străbătând trei țări până la punctul de final.
„Antrenamentele efectuate în cadrul clubului din care fac parte alături de Valentina și sfaturile antrenorului înainte de această competiție au fost baza pentru acest succes care vine la mai puțin de un an de când m-am apucat de ciclism. Mulțumesc mult colegilor din Tura de Noapte, sponsorilor și partenerilor din RandoRom fără de care nu aș fi putut să ajung la performanța aceasta”, a spus Dan Porcuțan.
Fleche România se parcurge doar în echipă, nefiind acceptate participările individuale. Distanța minimă pe care o echipă trebuie să o parcurgă în 24 de ore pentru obținerea certificatului de omologare este de 360 de km. Fiecare echipă, respectiv membru al echipei, trebuie să se descurce pe cont propriu (asigurare hrană, hidratare, odihnă etc.), nefiind acceptate mașini de însoțire / asistență.