În cele 9 ore de la deschiderea secțiilor de vot, nu au fost sesizate evenimente deosebite din punctul de vedere al ordinii și siguranței publice.
Până la acest moment, au fost înregistrate 38 de sesizări cu privire la contravenții sau infracțiuni electorale. În fiecare caz, aspectele sesizate au fost verificate cu promtitudine.
Până acum, 21 dintre acestea nu s-au confirmat.
Totodată, sunt derulate cercetări cu privire la 3 infracțiuni electorale.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană de 53 de ani, din municipiul Constanța, județul Constanța, și-ar fi exercitat dreptul la vot la o secție situată în municipiul Turda.
Polițiștii muncipiului Dej au fost sesizați despre faptul că o persoană căreia i s-a interzis exercitarea dreptului de vot, a votat pe o listă suplimentară.
În localitatea Mărtinești, sunt efectuate cercetări privind infracțiunea de împiedicarea exercitării drepturilor electorale.
Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.
Polițiștii clujeni vor verifica cu celeritate toate sesizările privind eventuale nereguli în ceea ce privește desfășurarea procesului electoral.
Pentru a preveni posibile evenimente negative, vă recomandăm respectarea legislației electorale, a regulilor de conviețuire socială, precum și a celor privind combaterea răspândirii virusului SARS-COV-2, transmis reprezentanții IPJ Cluj.