În perioada 5 martie – 13 august a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin au efectuat 3 percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale.
În cadrul percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate mai multe bunuri, documente şi înscrisuri ce prezintă importanţă în vederea probării întregii activităţi infracţionale.
Totodată, poliţiştii au identificat documente falsificate în posesia mai multor persoane, utilizate de către acestea pentru a se legitima cu ocazia diferitelor controale în trafic, fiind întocmite mai multe dosare penale în acest sens.
În fapt, 3 bărbaţi cu vârste cuprinse între 33 şi 46 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, comuna Mănăstireni, respectiv comuna Apahida, în perioada 2017 – prezent, ar fi intermediat obţinerea de permise de conducere, cărţi de identitate, pașapoarte contrafăcute, aparent emise de autoritățile unor state UE sau NON- UE, contra unor sume de bani.
În cauză se continuă cercetările în vederea identificării tuturor participanţilor şi probarea întregii activităţi infracţionale.
În prezent, doi dintre aceştia se află în stare de deţinere în Penitenciarul Gherla, respectiv Penitenciarul Baia-Mare, iar celălalt este cercetat în stare de libertate.
Percheziţiile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Centrului de Reţinere şi Arest Preventiv Cluj, Serviciului pentru Acţiuni Speciale, Serviciului Criminalistic şi Secţiei 7 Poliţie Cluj -Napoca şi Postului de Poliţie Mănăstireni.