Cluj24h.ro

vineri, octombrie 22, 2021

Cluj Napoca: primul eveniment TEDx hibrid din România.

TEDx hibridPrimul eveniment TEDx hibrid din România are loc pe 12 iunie, la Cluj Napoca.

Distribuție națională, 17 mai 2021. Pentru prima dată, indiferent unde te-ai afla în România sau în lume, TEDxCluj 2021 | Together deschide porțile celui mai mare eveniment TEDx din sud-estul Europei.

Sâmbătă, 12 iunie 2021, TEDxCluj deschide seria evenimentelor din 2021 printr-un eveniment hibrid, cu participare online și offline. Ne întâlnim pe BT Arena din Cluj Napoca pentru un nou schimb de idei, de inspirație și creativitate.

Numărul participanților în sală este limitat, pentru a putea asigura distanțarea și măsurile de siguranță care se vor impune în luna iunie 2021. Biletele online sunt în număr nelimitat.

Biletele online și offline sunt disponibile aici.

De 10 ediții TEDxCluj pune cuvântul UNITATE în COMUNITATE, aducând oameni și povești împreună. 10gether reprezintă 3.000 de participanți din Cluj Napoca, din întreaga țară și din afara ei, care nu se cunosc între ei, dar care vibrează împreună și se inspiră din fiecare lecție învățată. Profilul participanților este foarte divers, dar pe toți îi unește un singur lucru: sunt pasionați de evoluție si de inovație.

Cine vine la TEDxCluj 2021 | Together

Printre speakerii care ne vor inspira anul acesta se numără Iancu Guda, Dragoș Stanca, Andi Moisescu, Mandy Hickson, László Rakosy, Raluca Anton, Răzvan Cherecheș, Roberto Pătrășcoiu, Oana Rotariu, Laurențiu Zloteanu.

„Cunoașterea vine împreună cu responsabilitatea de a spune adevărul și de a schimba lucrurile în bine”, crede Iancu Guda, analist economic. Preocupat de dezvoltarea sustenabilă a antreprenoriatului și implicat în proiecte de educație financiară, Iancu ne va inspira de pe scena TEDx.

“Binele are nevoie de timp”, declară Dragoș Stanca, antreprenor și investitor cu expertiză în media și transformare digitală. În egală măsură, binele are nevoie de oameni, care îl pot face numai împreună.

„A zbura e ca și cum ai dansa în cer, e poezie în mișcare”, spune Mandy Hickson, fost pilot ale Forțelor Aeriene Regale, acum facilitator și coach în factorii de performanță umană. Mandy știe foarte bine să ajungă la albastrul de deasupra norilor și transpune cu  succes lecțiile din viața de pilot în contexte de leadership.

“Deși parcurgem o perioadă dificilă, derutantă, confuză, avem nevoie de o implicare masivă pentru a schimba atitudinea față de natură. Natura poate exista fără om, omul fără natură, nu!”, spune László Rakosy, profesori și entomolog, care ne va vorbi despre cum putem salva mediul înconjurător împreună.

Partenerii TEDxCluj 2021 | Together

Emerson, Penny, Cluj Hub, Radio Impuls, E-ON, SIG Combibloc, Nagarro, Blitz VIP, Telenav, Farmec, Social Bee, World Wide Print sunt partenerii evenimentului și stau alături de idei care merită împărtășite.

Despre TED și TEDxCluj

TEDxCluj a crescut odată cu fenomenul internațional. Primul eveniment a avut loc in 2010, cu 100 de participanți. Trei ani mai târziu, deja găzduia 1.000 de participanți la fiecare ediție. Acum, TEDxCluj este cea mai mare desfășurare TEDx din Romania. În 10 ani TEDxCluj a inspirat peste 10.000 de participanți și peste 230 de speakeri, printre care se află Oana Pelea, Andrei Gheorghe, Dani Oțil, Florin Piersic Jr., Răzvan Exarhu, Nicolae Maniu, Mihai Ghyka, Solomon Marcus, Prințesa Marina Sturdza, Dr. Raed Arafat, Cristian Lupșa, Cosmin Alexandru, Brad Blanton, Vintila Mihăilescu, Nic Sârbu, Melania Medeleanu, George Buhnici, Vlad Voiculescu, Andrei Roșu. Mai multe despre aceștia și discursurile lor aici. TED este o marcă a conferințelor în care unii dintre cei mai importanți gânditori și activiști ai lumii sunt invitați să împărtășească informații din domeniile de care sunt pasionați. TED își definește misiunea ca “idei care merită să fie răspândite”.

“TED” vine de la Technology, Entertainment, Design, trei domenii largi care, în mod colectiv, ne modelează viitorul. Evenimentul în sine este chiar mai amplu, prezentând idei care contează în orice disciplină. Participanții îl numesc “cel mai bun tratament pentru creier” și “o călătorie în viitor”.

Până în prezent, s-au organizat evenimente TEDx în peste 130 de țări – susținute în peste 100 de limbi, care au publicat online peste 30.000 de discursuri, accesibile oricui, oricând, în mod gratuit.

Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina dedicată evenimentului: https://tedxcluj.com sau pe pagina de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole Noi