Clinica de Pneumologie a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii a derulat și finalizat ample lucrări la clădire.
Spitalul clinic de Urgență pentru Copii este unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj care găzduiește Secția de Pneumologie.
Reabilitarea a presupus lucrări începând de la parchet și geamuri, până la zugrăveli, tencuieli exterioare și acoperiș.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj:
„Un act medical de calitate necesită, pe lângă dotările cu aparaturi și echipamente de înaltă tehnologie, și infrastructura adecvată.
Astfel încât pacienții să beneficieze de servicii la standarde europene.
Odată cu finalizarea investiției, copiii pot fi investigați și tratați în condiții de deplină siguranță și confort”.
Principalele operațiuni executate au constat în:
realizarea unui nou acoperiș,
montarea unor noi jgheaburi,
înlocuirea geamurilor din lemn cu unele termopan,
realizarea tencuielilor exterioare.
De asemenea, la interior, au fost înlocuite ușile deteriorate, a fost montat parchet special și executate noi zugrăveli.
Valoarea totală a lucrărilor de reabilitare a clădirii Clinicii de Pneumologie Pediatrică a fost de 539.536 de lei.
Situată în municipiul Cluj-Napoca, pe str. B. P. Hașdeu, nr. 27, Clinica de Pneumologie Pediatrică cuprinde 30 de paturi.
Dintre acestea, un compartiment de 10 paturi TBC.
Aici sunt internați copiii cu afecțiuni respiratorii acute și cronice, pentru diagnostic și tratament de specialitate.
Citește mai multe din ”Administrație”.