Acest lucru a devenit posibil ca urmare a trecerii imobilului, prin lege, din domeniul public al statului și administrarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca în domeniul public al județului Cluj.
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe: „Situația juridică a terenului este mai mult decât clară și favorabilă, Consiliul Județean devenind proprietar tabular al acestuia. Acest nou pas înainte se adaugă numeroaselor etape pe care le-am parcurs deja, extrem de rapid, în demersul de edificare la Cluj a celui mai mare și mai modern spital pediatric din țară. În acest context, în luna ianuarie 2021 vom lansa concursul de soluții pentru proiectarea spitalului”.
* * *
Etape parcurse până în prezent în vederea construirii noului Spital
Pediatric:
– Consiliul Județean a intrat în posesia terenului pe care va fi construit spitalul iar la finalul lunii septembrie a.c. președintele Alin Tișe și rectorul USAMV, domnul Cornel Cătoi, au semnat protocolul de predare-primire a terenului;
– În urma discuțiilor purtate de președintele Consiliului Județean cu ministrul fondurilor europene, noul spital pediatric a fost inclus în lista de investiții strategice din domeniul medical;
– Construirea noului spital pediatric din Cluj a fost inclusă și în Planul Regional privind serviciile de sănătate din Regiunea de Nord Vest a țării;
– Consiliul Județean a realizat și recepționat studiile topografic și cadastral, geotehnic și dendrologic pentru amplasamentul viitorului spital;
– Forul administrativ județean a transmis Ministerului Fondurilor Europene propunerea de includere a acestui proiect în lista celor care vor fi finanțate cu fonduri nerambursabile prin intermediul Planului Național de Relansare și Reziliență.
Prin edificarea Spitalului Pediatric Monobloc, a cărui valoare totală a fost estimată la cca. 120 de milioane de euro, Consiliul Județean Cluj va dezvolta un obiectiv medical unic, la standarde europene, în care să fie reunite toate secțiile pediatrice răspândite în prezent în nu mai puțin de 14 clădiri diferite amplasate pe raza municipiului Cluj-Napoca.