Cele mai noi descoperiri medicale din lume pentru salvarea pacienţilor cu traume multiple, predate la Cluj

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h
dezbatere
Foto: Arhiva Cluj24h.ro

80 de medici ortopezi şi traumatologi din România vin, la sfârşitul acestei săptămâni, la Cluj, să înveţe cele mai avansate tehnici și tratamente din lume pentru cazurile cele mai dificile de pacienţi cu politraumă. Cursul AOTrauma Advanced Principles of Fractures Management este primul organizat în România în ultimii cinci ani, ultimul de acest fel având loc în Sinaia, în vara anului 2009. Cursul este predat de 10 specialiști renumiţi la nivel internaţional, dintre care trei regionali, din Ungaria, Slovenia și Germania și șapte români.  Cel mai renumit dintre ei este Prof.Dr. Zsolt Szabo, președintele Comitetului de Examinare al Diplomei Europene în Chirurgia Mâinii, născut în Târgu Mureș.

Pe profesorul Zsolt Szabo îl puteţi cunoaște în cadrul conferinţei de presă care va avea loc joi, 19 februarie, de la ora 12.00, la Grand Hotel Napoca, Strada Octavian Goga, nr. 1, Cluj Napoca. La conferinţă vor lua parte, de asemenea, Dr. Andrei Ursache, Preşedinte AOTrauma România, precum şi Cristian Bucur, reprezentantul organizatorului, Ronda Medical.

„Cursul are ca scop eficientizarea activităţii chirurgilor astfel încât viata pacienţilor să fie îmbunătăţită considerabil”, spune Dr. Andrei Ursache, Preşedinte AOTrauma România.

Locurile la curs, epuizate în 24 de ore

Importanţa cursului a fost confirmată de rapiditatea cu care s-au ocupat locurile. „În urma solicitărilor frecvente venite din partea medicilor ortopezi din România, am decis, alături de membrii din conducerea Fundaţiei AOTrauma România, organizarea unui curs AOTrauma de nivel avansat.  Locurile, în număr de 48, s-au ocupat în primele 24 de ore de la deschiderea înscrierilor.  Am suplimentat numărul de locuri disponibile la 60, dar și acestea fiind ocupate într-un timp foarte scurt”, a declarat Cristian Bucur, reprezentant Ronda Medical.

În cadrul cursului, participanții vor învăța: tratamentul operator al traumelor cu lezare gravă a țesutului moale; tehnici de reducere a fracturilor; evaluarea cazului și propunerea celor mai bune strategii de tratament în cazul pacienților cu politraumă; gestionarea cazurilor dificile, cu insistență pe managementul complicațiilor post-operatorii. Tehnicile și tratamentele studiate se concentrează asupra următoarelor regiuni anatomice: claviculă, umăr și membru superior, membru inferior, pelvis.

Cursul AOTrauma Advanced Principles of Fractures Management este organizat e Ronda Medical, sub egida Fundației AOTrauma și în colaborare cu partenerul său, DePuy Synthes, în perioada 18-21 februarie 2015. Programul complet al evenimentului, precum și informații legate de locație și lectori pot fi consultate pe pagina web a cursului.

Zsolt Szabo MD PhD, născut pe 20 august 1960, este medic specializat în chirurgie generală, traumatologie și chirurgia mâinii. A absolvit Universitatea de Medicină din Târgu Mureș în anul 1986, iar în anul 1997 a obținut Diploma Europeană în Chirurgia Mâinii la Bologna. În anul 2000 a obținut titlul de Doctor și a devenit Secretar General al Societății Maghiare pentru Chirurgia Mâinii. Este lector AO din anul 1996, unde prezidează mai mult de 50 de cursuri AO. Din anul 2008 este profesor asociat al Universităților de Medicină din Szeged și Pécs. Din anul 2005 este membru al Consiliului FESSH, ocupând în prezent funcția de Președinte al Comitetului de Examinare al Diplomei Europene în Chirurgia Mâinii. Începând din anul 2007 este fondator și director al Centrului pentru Chirurgia Mâinii din Miskolc și Budapesta. Tot în anul 2007 a fost ales secretar general al IFSSH, iar în în anul 2013 a fost președinte ales al IFSSH. Zsolt Szabo a scris cartea „Surgical suture materials” și mai mult de 50 de articole și capitole în cărți de specialitate.

Fundația AO (Asociația pentru Osteosinteză), înființată în anul 1958 în Elveția,  este o organizație non-profit, condusă de un grup internațional de chirurgi specializați în traumatologie și în afecțiunile sistemului  musculoscheletal. Fundația, constând dintr-o rețea de mai bine de 5000 de profesioniști din domeniul medical, se dedică întru totul eficientizării şi îmbunătăţirii îngrijirii pacienţilor din lumea întreagă. Activităţile principale ale fundaţiei constau în: organizarea de cursuri, seminarii, simpozioane sau module de formare on-line şi webinare în osteosinteză, cercetare în domeniul osteosintezei şi publicarea informaţiilor obţinute, precum şi schimb de experienţă între membrii AO. În acest moment, Fundaţia AO numără peste 30 de membri din România. Mai mult de 300 de medici români au participat la cel puţin un curs AO organizat în ţară sau în străinătate.

Ronda Medical abordează domeniul osteosintezei într-un mod complex şi complet, oferind un întreg ansamblu de servicii, de la documentaţie tehnică – prezentare produs, operaţii filmate, tehnici chirurgicale – până la consultanţă în alegerea produsului protrivit, organizarea unor workshop-uri educaţional informative, asistenţă intraoperatorie, instrumentar şi set complet de implanturi, prezentări şi Hands-on. Ronda Medical este reprezentantal concernului internaţional DePuy Synthes – numărul 1 in lume în domeniul produselor şi tehnicii medicale din osteosinteză.

Articole Noi