Tratamentul cu aerosoli in bolile respiratorii la copil – Ce sa fac, doctore?

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h

aerosoliTratamentul cu aerosoli generati prin nebulizare reprezinta o metoda moderna si eficienta de tratament la copii si adulti aplicata in bolile aparatului respirator.

Ce sunt aerosolii?

Aerosolii sunt particule medicamentoase dispersate în aer care constituie un mijloc terapeutic in afecțiunile căilor respiratorii.

Particulele reprezinta materie solida sau lichida a caror diametru efectiv este mai mare decât al unei molecule dar mai mic de 100 µm.

Exista 2 tipuri mari de aerosoli: artificiali si naturali.

Tratamentul cu aerosoli naturali – marini.

Aerosolii artificiali -sunt generati cu ajutorul unor dispozitive speciale care pot fi:

Nebulizatoare (aparate de aerosoli) sunt cele mai indicate la copii mici pentru ca administrarea medicamentului se face prin respiratie normala, fara tehnici speciale

 dispozitive de inhalare presurizate cu doze determinate

 dispozitive de inhalare cu pudra uscata

Tratamentul cu aerosoli artificiali presupune inhalarea pe cale respiratorie a unor substante active (medicamente) pulverizate sub forma de vapori.

Acestea patrund si actioneaza in diferite zone ale aparatului respirator.

In ce afectiuni se pot utiliza aerosolii?

In pediatrie terapia cu aerosoli poate fi utilizata de la cele mai mici varste in afectiuni din sfera ORL si afectiuni ale arborelui traheobronsic ca:

 sinuzite

 laringite

 rinofaringite

 adenoidite

 traheite

 bronsite

 bronsiolite acute

 bronsiectazii

 astm bronsic

 pneumonii

Care sunt avantajele terapiei cu aerosoli?

Avantajul acestei terapii este ca medicamentele folosite sunt pulverizate in forme suficient de mici pentru a ajunge chiar si in cele mai indepartate zone ale plamanilor.

Raspunsul la tratament se instaleaza repede.

In plus, efectele secundare ale medicamentelor folosite pe cale inhalatorie sunt minime.

Cum se alege aparatul de aerosoli?

Nebulizatorul (aparatul de aerosoli) 

Transforma substantele medicamentoase in aerosoli, particule foarte fine care pot fi inhalate in plamani cu ajutorul unei masti sau a unui ajutaj.

In functie de dimensiunile lor particulele ajung la diferite nivele in caile respiratorii astfel ca:

 Particulele cu dimensiuni mai mari de 3µm sunt depozitate in orofaringe, trahee si caile respiratorii superioare.

 Particulele mai mici, cuprinse in intervalul 0.5 – 3µm, trec prin regiunea nazala si sunt depozitate în regiunile traheobronhiale si pulmonare.

Nebulizatoarele (aparatele de aerosoli) pot fi:

 cu ultrasunete

 cu compresor

 cu sita vibratoare

Cand se alege un aparat pentru tratamentul cu aerosoli este indicat a se tine cont de:

 tipul de particule pe care le produce nebulizatorul. Cu cat particulele sunt mai mici cu atat penetreaza mai profund in arborele respirator

 debitul bun de nebulizare care sa reduca timpul nebulizarii, aspect important in terapia la copii

 nivelul de zgomot pe care il produce aparatul, cu cat zgomotul este mai mare cu atat tratamentul va fi mai dificil de efectuat.

Cele mai silentioase tipuri de nebulizatoare sunt cele cu ultrasunete.

Cu ce medicamente se face terapia cu aerosoli?

 corticosteroizi inhalatori

 bronhodilatatoare

 medicamente antiinflamatorii

 antibiotice

 mucolitice

Terapia cu aerosoli dureaza in jur de 5-10 minute in functie de cantitatea de medicament folosita.

Pentru a evita aparitia efectelor adverse nu utilizati niciodata tratament cu aerosoli din proprie initiativa.

Respectati tratamentul prescris de medic, dozele si modul de combinare al medicamentelor.

Medicatia va fi administrata folosind masca nebulizatorului care, desi poate parea inspaimantatoare pentru un copil, asigura o nebulizare corecta.

Administrarea terapiei cu aerosoli in timpul somnului a fost sugerata intr-un studiu efectuat de americani ca o modalitate de a depăși problemele de cooperare la copiii mici.

Rezultatul sugereaza ca nebulizarea fara masca, indreptand suspensia de aer catre fata copilului in timp ce acesta doarme (fiind prea speriat sa accepte tratamentul treaz), nu realizeaza un tratament eficient in toate cazurile.

Distanta optima la care poate fi tinuta masca in timpul nebulizarii este de 2,5 cm de fata copilului.

Asigura o transmisie de 80% a medicatiei in plamani fata de 50% daca masca ar fi tinuta la 5cm de fata.

Care sunt efectele secundare care pot aparea in urma terapiei cu aerosoli?

In urma terapiei cu aerosoli efectele secundare lipsesc sau sunt minime si sunt date de substantele cu care se face tratamentul.

Contraindicatiile terapiei cu aerosoli sunt date de contraindicatiile medicamentelor folosite.

Acestea pot fi:

 iritatie usoara la nivelul gatului

 gura uscata

 gust neplacut in gura

 tahicardie

 daca componentele nebulizatorului nu sunt igienizate corect poate surveni o infectie bacteriana

In concluzie terapia cu aerosoli daca este utilizata corect, la recomandarea medicului cu medicamentele si dozele corect stabilite are eficienta mare in tratarea bolilor acute ale aparatului respirator si poate preveni aparitia complicatiilor acestor boli.

Articole Noi