Helicobacter pylori- tot ce trebuie să știi. Ce sa fac, doctore?

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h
Infectia cu Helicobacter pylori

Helicobacter pylori (HP) este responsabil de una dintre cele mai comune infectii in intreaga lume.

De altfel, adesea asociat cu gastrita si ulcerul gastric sau duodenal.

La copii, infectia cu HP difera de cea de la adult prin rata mai mica de infectie si complicatii mai reduse.

Helicobacter pylori este un bacil Gram negativ, spiralat, foarte mobil datorita multiplilor flageli cu care este dotat.

Acesta se dezvolta in mucusul adiacent mucoasei gastrice, nefiind afectat de aciditatea gastrica.

Cauzele infectiei cu Helicobacter pylori.

• alimentatie dezorganizata ca orar si continut

• medicamente: antiinflamatoare non-steroidiene, Aspirina, corticoizi

• istoric familial de infectie cu HP, ulcer gastro- duodenal sau alta patologie intestinala – se poate transmite pe cale orala prin tuse, stranut, sarut

• igiena alimentara si personala defectuoasa – este cunoscuta tramsiterea infectiei intre persoane, prin intermediul fructelor, legumelor insuficient spalate sau a carnii insuficient preparata termic

• hipoclorhidria – continut scazut in acid de la nivelul stomacului ii permite bacteriei HP sa colonizeze stomacul

Manifestari ale infectiei cu HP.

• majoritatea copiilor infectati cu HP sunt asimptomatici (nu prezinta nicio simptomatologie), fiind doar purtatori cronici ai infectiei

• dureri abdominale postalimentare sau nocturne, localizate in epigastru (partea superioara a abdomenului), in hipocondrul stang (subcostal stanga), periombilical sau difuz

• greturi, varsaturi, scaune modificate, uneori continand urme de sangerare

• halena orala (miros neplacut al respiratiei)

• pirozis (senzatie de arsura retrosternala sau in epigastru)

• eructatii, regurgitari frecvente

• stagnare ponderala, scadere in greutate, lipsa poftei de mancare

• paloare tegumentara

Investigatii.

• Din materiile fecale se evidentiaza antigenul Helicobacter pylori

• Din sangele persoanei infectate se dozeaza anticorpii de tip Ig M, A si G anti-Helicobacter pylori

• Endoscopia digestiva superioara cu biopsie poate decela modificari structurale la nivelul tubului digestiv superior (esofag, stomac, duoden).

Investigatia consta in introducerea unui tub subtire prin gura pana in stomac sau duoden, tub dotat cu o camera video cu ajutorul careia se vizualizeaza aspectul acestora.

Cu o pensa se preia o mica portiune de mucoasa stomacala sau duodenala, care in contact cu un reactiv ne indica la interval de 30 si 120 minute daca este prezenta infectia cu HP (testul ureazei).

• testul respiratiei – este un test mai rar utilizat, non-invaziv de determinare a infectiei cu HP; se utilizeaza la copiii cu varste peste 6 ani, prin administrarea de alimente marcate cu C13, un izotop non-radioactiv, care sub actiunea HP este decelat ulterior in respiratie

• imagistica (radiografie, CT, RMN, ecografie) – nu sunt utile in diagnosticul infectiei cu HP, ci sunt utilizate mai degraba in complicatiile bolii (ulcer gastro-duodenal, neoplasm gastric)

Complicatii.

• reflux gastro-esofagian

• gastrita cronica sau cea atrofica

• ulcerul gastric si duodenal asociat cu infectia cu HP poate fi intanit la adult, insa la copil este rar

• esofag Barret – intalnit la adult, transformarea maligna la nivelul esofagului, consecutiv refluarii sucului gastric in aceasta portiune

• cancer gastric – mai ales la adult

• manifestari extraintestinale – purpura trombocitopenica imuna (distrugerea trombocitelor ca urmare a unui raspuns imun), anemie prin carenta de fier

Diagnostic diferential – infectia cu HP trebuie diferentiata de:

• esofagita acuta

• refluxul gastro-esofagian

• ulcer gastro-duodenal

• sindromul Zollinger-Ellison

• colecistita acuta la copil

• boala Crohn – patologie inflamatorie cronica a intestinului

• pancreatita acuta

Tratament.

• Regim alimentar: este recomandata servirea a 3 mese principale (mic-dejun, pranz, cina) si 2-3 gustari intre ele.

Masa de seara nu se va servi mai tarziu de ora 20. Se vor evita pe cat posibil prajelile, alimentele condimentate excesiv, grasimile, alimentele fast-food, bauturile carbogazoase, fumatul, cafeaua, bauturile alcoolice.

• Terapie medicamentoasa

Cea mai utilizata metoda de tratament este tripla terapie, constand in:

– inhibitor de pompa de protoni (Esomaprazol in doza de 1 mg/kg/zi, timp de 10-14 zile)

– beta lactamine (Amoxicilina in doza de 40-50 mg/kg/zi, timp de 7 zile)

– macrolide (Claritromicina in doza de 15 mg/kg/zi, timp de 7 zile)

Ca alternativa la acest tratament, se pot asocia saruri de bismut, Metronidazol, insa sunt rar utilizate la copil.

Alta clasa de medicamente utilizate sunt antiacidele sau antagonisti ai receptorilor H2, care au rol de a neutraliza aciditatea gastrica (Ranitidina, Zantac), protectori ai mucoasei gastrice sub forma de saruri de aluminiu (Sucralfat, Gastrofait, Venter).

• Chirurgia este indicata in cazurile care nu rapund la terapia medicamentoasa sau in cele complicate cu perforatie sau hemoragie severa

Tratamentul anemiei cu suplimente de fier

Prevenirea infectiei cu HP.

• igiena corecta a mainilor

• spalarea fructelor si a legumelor

• prepararea termica corespunzatoare a carnii

• alimentatie corecta, bogata in fibre, lactate, carne, fructe, legume proaspete, cu respectarea orarului meselor principale

• evitarea contactului copiilor cu persoanele infectate

Citește mai multe din rubrica ”Ce sa fac, doctore?”.

Articole Noi