La data de 13 septembrie a.c., ora 20:40, pe raza comunei Căşeiu, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu decesul unei persoane.
Un bărbat de 37 de ani, din judeţul Braşov, aflat la volanul unui ansamblu de vehicule, respectiv a unui autotractor prevăzut cu semiremorcă, pe fondul neasigurării corespunzătoare la ieşirea din parcarea unui imobil, a acroşat un bărbat de 80 de ani, din comuna Căşeiu.
Accidentul s-a soldat cu decesul pietonului.
Conducătorul auto este cercetat pentru infracţiunea de ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier şi luarea măsurilor legale.
Conducătorilor auto le reamintim faptul că au obligaţia de a se asigura corespunzător înainte de a efectua vreo manevră rutieră, atât pentru siguranţa lor şi a pasagerilor lor, cât şi a celorlalţi participanţi la trafic.