Carte-mparte este un eveniment inedit, organizat de Asociația Alegria, împreună cu Hipermarket Cora Cluj.
Pasionații de carte, în primul rând, dar nu numai sunt invitați vineri, 5 august, între orele 18.00-20.00, la evenimentul Carte-mparte!
Acesta este organizat în cadrul proiectului educativ „Timp de calitate în comunitate”.
În cadrul acestui eveniment, participanții vor “căuta comori” în cărțile pe care le citesc, apoi, drept recompensă, vor crea un semn de carte personalizat.
Atelierul Carte-mparte! este dedicat pasionaților de lectură în primul
rând.
Vom avea o vânătoare de comori la raionul de carte din magazin și
apoi vom confecționa un semn de carte.
Participanții vor fi împărțiți în echipe și vor fi premiați în funcție de cum realizează cerințele, spun organizatorii.
Participarea la evenimentul Carte-mparte! este gratuită.
Evenimentul este destinat copiilor iar vârsta recomandată este cuprinsă între 6 și 17 ani. Organizatorii spun că în cazul copiilor mai mici, aceștia trebuie să fie însoțiți și ajutați de părinți.
Participarea este gratuită, toate costurile atelierelor fiind suportate de Cora Cluj.
De ce să participați la evenimentele Asociației Alegria ?
Proiectul vine cu cu două obiective principale:
Obiectiv educativ: dezvoltarea comportamentelor transferabile referitoare la o atitudine corectă față de mediul înconjurător,
Obiectiv social: dezvoltarea abilităților sociale de interacțiune în grupuri prin activități educative de petrecere a timpului liber.
Proiectul are în vedere consolidarea comunității Alegria.
Mai exact, prin petrecerea unui timp de calitate într-un spațiu neconvențional, cum este un magazin.
Ne dorim să dezvoltăm comportamente transferabile de interacțiune socială și atitudini corecte față de mediul înconjurător.
Mai precis, la fiecare atelier, participanții au o temă legată de scopul proiectului.
Realizează un obiect decorativ sau utilitar, pe care îl duc acasă. Am avut deja 6 ateliere, cu subiecte interesante, adaugă organizatorii.
Ce s-a făcut la atelierele anterioare?
Aceștia povestesc că la primul atelier, „Grădina familiei” au decorat ghivece și au plantat semințe de ceai și panseluțe împreună cu participanții.
Ca „decorațiune de Paști”, au făcut un iepuraș din lemn. „Fluturii de primăvară” au fost realizați din hârtie și dantelă, pe o clemă,
„Ne-am pregătit de vacanță”, a însemnat o decorațiune cu nisip și indicatoare către plajă, toate puse într-un borcan de sticlă.
„Ziua copilului” a fost sărbătorită cu slime și coșulețe din hârtie spumată, iar pentru „Cocktail Time and Coffee”, a fost realizată o decorațiune din boabe de cafea cu degustare de ceai și cocktail de fructe.
De obiectele realizate, uneori chiar două obiecte la fiecare atelier, participanții se pot bucura și acasă.
Carte-mparte! este următorul eveniment. Iată calendarul celor 14 evenimente propuse:
✔️ 8 aprilie – Grădina familiei
✔️ 15 aprilie – Decorațiuni de Paști
✔️ 6 mai – Fluturi de primăvară
✔️ 20 mai – Ne pregătim de vacanță
✔️ 31 mai – Ziua Copilului
✔️ 22 iulie – Cocktail Time and coffee
📌 5 august – Carte-mparte!
📌 23 septembrie – A venit toamna
📌 7 octombrie – Decorațiuni de toamnă
📌 21 octombrie – Mozaic ceramic
📌 11 noiembrie – Ziua bostanilor prietenoși
📌 25 noiembrie – Portret de toamnă
📌 9 decembrie – Păpușa tradițională
📌 16 decembrie – Fulgi de zăpadă
Atelierele se desfășoară între orele 18.00-20.00, în Galeria Cora Cluj.
Toate înscrierile se fac la adresa: contact@asociatiaalegria.ro
Informații suplimentare se găsesc pe pagina de facebook a Asociației Alegria.
Citește despre mai multe evenimente din Cluj în rubrica „Divertisment și timp liber”.
[…] Citește și: Carte-mparte! – atelier inedit cu activități pentru copii. Participarea este gratuită. […]