Clubul Orca Cluj-Napoca în colaborare cu Federația Română de Triatlon organizează duminică, 14 Mai 2017, Campionatul Național de Duatlon.
La start sunt așteptați peste 300 de sportivi amatori și profesioniști, copii și adulți din România și străinătate.
Competiția presupune o probă de alergare, urmată apoi de o probă de ciclism și apoi o nouă probă de alergare. Se va desfășura pe un traseu amenajat pe malul stâng și drept al râului Someș, în apropiere de Sala Sporturilor.
Sportivii pot concura atât la individual cât și în ștafete formate din doi membri.
Distanțele sunt de 1.25km alergare – 5km ciclism – 1.25km alergare la copii 9-14 ani.
La categoria cadeți, 2.5km alergare – 10km ciclism – 1.25km alergare.
La juniori, amatori, grupe de vârstă și ștefete distanțele sunt de 5km alergare – 20km ciclism – 2.5km alergare.
În urma competiției se vor desemna Campionii Naționali ai României.
Pentru mai multe informaţii consultaţi site-ul competiţiei: http://club-orca.ro/campionatul-national-de-duatlon
Clubul Orca Cluj-Napoca, organizatorul competiţiei, este o asociaţie sportivă fondată în 2008 cu scopul de a promova înotul şi triatlonul ca sport de masă. Este afiliată la Federația Română de Triatlon și organizează de asemenea și competițiile de înot Traversarea Tarniței și ENDURACE Swimming Marathon, Triatlon Cluj și ENDURACE Triathlon.