Bobi Simion, este un sportiv din Cluj care s-a calificat la Jocurile Paralimpice 2020 se vor desfăşura la Tokyo. Primul care pune piedici acestei categorii de sportivi este Statul Român.
Sunt un sportiv care s-a calificat la Paralimpice la tenis de masă. Am reușit să mă calific din 2019 când am devenit vicecampion european, ne spune pe scurt Bobi.
Comitetul Paralimpc Român, de la sprijin la sabotaj.
E greu chiar și să ne punem în pielea lor și totuși paralimpicii fac performanțe de neegalat.
Îți poți imagina cum e să alergi cu două seturi de proteze în loc de picioare? Sau să joci fotbal fără să vezi mingea? Dar să înoți fără o mână?
Un singur lucru face toate acestea posibile: ambiția care îi însoțește pe sportivii noștri de la cel mai mic antrenament până la cele mai mari competiții.
Cum sunt și Jocurile Paralimpice de la Tokyo.
Iar aici intervenim noi – să îi susținem, să îi pregătim și să ne bucurăm împreună cu ei de rezultate care ne fac întotdeauna mândri.
Așa este prezentată instituția încă de pe prima pagină. Nu-i așa că mesajul este impresionant?
Lucrurile stau totul altfel în practică. Ceea ce ne povestește Bobi Simion să nu credeți că i se întâmplă doar lui. Sau că se întâmplă doar la noi.
Asta nu înseamnă că ar trebui să acceptăm!
Bobi Simion nu este batjocorit pentru prima dată.
Am crezut că îmi va aduce satisfacții această calificare și că voi beneficia de pregătirea necesară pentru Tokyo. Din păcate, am probleme cu Comitetul Național Paralimpic care este condus de către doamna Sally Lamont.
Am fost membru în clubul dânsei între 2000 și 2010 după care am plecat de acolo. Nu am plecat în condiții bune.
Am plecat pentru că am vrut să cresc și practic am luat-o de la capăt.
De atunci, am primit suspendări peste suspendări, am pierdut prima olimpiadă în 2012, eram calificat la Londra.
Dânsa a reușit să convingă Biroul federal prin niște acuzații false pentru a fi suspendat, povestește Bobi.
… continuăm pentru că doamna Sally Lamont e cu ștate vechi la conducere.
În 2015 au încercat pentru a doua oară să mă suspende de la Olimpiada de la Rio de Janeiro. Au spus că nu am contribuit cum ar fi trebuit pentru duce numele României la concurs.
Au susținut că nu am contribuit prin acuzații false. Că aș fi înjurat arbitrii, că am avut ieșiri sportive neadecvate, că aș fi lovit cu paleta alți sportivi.
Nimic nu este adevărat. Toate astea pentru a convinge comitetul condus de dânsa.
Bobi Simion n-a avut de ales. Și-a luat acei 1800 de lei pe care îi primește de la stat pentru activitatea sa de sportiv cu handicap și de data asta nu i-a investit în echipamente și ce mai era necesar ca să poată activa.
A ajuns la un avocat iar cu ajutorul acestuia a reușit să ridice suspendarea printr-o sentință judecătorească.
Pentru că acest Comitet Paralimpic Român nu a avut probe în ceea ce a susținut, a ridicat decizia de suspendare a lui Bobi. După care l-au trimis la Rio de Janeiro.
Bobi a luat locul Locul 5 la Olimpiada de la Rio de Janeiro în 2016.
Mai recent, a luat:
argintul la Campionatul European din Helsingborg, Suedia 2019.
medalia de bronz la Campionatul European din Slovenia, Lasko 2017.
Bobi s-a calificat și la Jocurile Paralimpice 2020 de la Tokyo.
Am parcurs din nou toate calificările pentru Tokyo 2020, în 2019 am reușit să mă calific direct. Au și început problemele.
Dânsa a convocat biroul federal pentru cei care se duc la Tokyo. Surpriza mi-a fost mare când am văzut că nu voi fi însoțit de antrenorul meu.
A fost numit un alt antrenor, un antrenor cu care nu am lucrat niciodată nici nu ne înțelegem bine.
Și-a pus omul ei și nu antrenorul cu care lucrez de 11 ani. Omul care m-a ajutat pe tot parcursul meu până acum, ne spune Bobi.
Nu intrăm în detalii despre cât de important este pentru un astfel de sportiv, în special la nivel emoțional și psihic, ca el să reușească.
E ca o confirmare pentru ceea ce înseamnă să poți face lucruri pe care le fac și ceilalți.
Nu vorbim nici despre legătura emoțională creată cu antrenorii săi și cât de importanți sunt aceștia pentru ei.
Prin asta se vrea sub o formă eșecul meu la orice concurs, este un abuz de putere. Sunt psihic demoralizat pentru că așteptam să mă duc cu antrenorul meu.
Au motivat decizia prin faptul că în Comitetul Internațional Paralimpic de la Tokyo s-a decis că nu dispun de atâtea locuri. Este o minciună.
Am vorbit cu organizatorii de la Tokyo și le-am explicat că antrenorul meu este în cărucior și are nevoie să fie ajutat, să-l ridice.
Are nevoie de însoțitor și mi s-a răspuns că nu este nicio problemă trebuie doar ca federația să facă acreditare pentru antrenor și însoțitor.
Sportivii români nu sunt sprijiniți de stat, au drepturi doar prin instanță.
Din nou la un avocat iar de sentința spune că antrenorul și însoțitorul său trebuie înscriși pe liste.
Apoi, a apelat la un executor judecătoresc pentru a pune în aplicare sentința.
Ei bine, doamna președinte al Comitetului Paralimpic Român nu dorește nici în acest moment să îl înscrie pe antrenorul lui Bobi. Nu poate participa pentru că are nevoie de însoțitor.
Mi s-a trimis o decizie conform căreia sunt obligat să particip cu antrenorul numit de ei. Și că aș fi antrenat de către acest antrenor, ceea ce nu este adevărat.
Sunt într-o situație în care am apelat deja și la psiholog pentru a mă pregăti și psihic pentru competiția asta.
Ministrul Tineretului și Sportului nu este deranjat de bătaia de joc față de acești sportivi.
Bobi a încercat să găsească înțelegere și la Ministerul Tineretului și Sportului însă fără succes.
A primit un răspuns conform căruia ministerul nu poate interveni în subiect.
Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak a declarat că va participa la acest eveniment.
Se pare însă că preocuparea sa față de cum sunt tratați sportivii este inexistentă.
Asta dacă ținem cont și de modul în care s-a comportat vis-a-vis de o altă sportivă din România, zilele trecute.
Vă reamintim că Jocurile Paralimpice 2020 se vor desfăşura între 24 august şi 5 septembrie 2021 la Tokyo.
Sperăm ca până în 2 august când trebuie realizate înscrierile, antrenorul lui Bobi alături de însoțitorul său se vor regăsi pe liste pentru a-i putea fi alături la Tokio.
Așa cum spune sentința.
Oare cum ar fi ca toate participarile la competitiile de talie mondiala sa fie supuse bunului plac al sportivilor – „eu vreau sa merg cu cine-mi place mie, eu vreau cu avionul ala, eu vreu tricou portocaliu… ca daca nu ma enervez tare de tot si va dau in judecata …” Exista reguli, domnilor, si sunt fff stricte, asta e! Daca nu va convin, ghinion, nu mergeti la Paralipiada si ramaneti sa jucati ping pong in parc.
Nu cred că exiști cu adevărat!!!
Cred că ești un robot de pe internet care postează comentarii în mod automat.
Ps. Tu îl cunoști personal pe Bobi?
Ai habar ce fel de om este?
În cazul tău se recomandă o formatare completă a hardului.De preferat cu un câmp magnetic puternic.
@ Cluj Sanatos
Ar fi exact așa cum sunt bani cu nemiluita pentru plimbările miniștrilor, ale parlamentarilor și alți demnitari. Acest sportiv nu cere să meargă în lux sau altceva ci cu antrenorul său de 11 ani. Cel care l-a pregătit pentru toate rezultatele obținute în competiții de talie mondială. Deducem că vă lasă rece acest aspect. Cu atât mai mult cu cât la acest sport este singurul care merge să reprezinte România. Ce a fost important ați realizat deja, anume să vă ascundeți identitatea. Antrenorii și-au însoțit întotdeauna sportivii la competiții. Sigur că sunt reguli! Mai ales atunci când deții puterea unei instituții și faci ce vrea mușchiul tău.