Problema gunoaielor de la Florești continuă. Munți de gunoaie, depozitări ilegale, transferuri de deșeuri fără ca instituțiile statului să intervină. Floreștenii stau în continuare cu gunoaiele la nas pentru că Primăriei Floșreti oricum nu-i pasă și nu-și asumă nimic sub pretextul că ridicarea gunoaielor de la asociații de proprietari sau case, etc nu este treaba celor din Primărie pentru că sunt contracte între firma de salubrizare și proprietarii respectivelor gospodării, după caz. Dar avem bani de dat …. datorii la rampă. Smiley vine la Zilele Floreștiului după cum a anunțat în exlusivitate un ziar local.
Ei bine, nu. Lucrurile nu stau deloc așa și o spune Legea. Mai exact, Legea 101/2006 reactualizată privind serviciul de salubrizare a localităţilor. Această lege ne spune și obligațiile pe care administrația publică le are când se ajunge la o situație precum cea de la Florești. Nu e de mirare că nicio altă unitate administrativ teritorială nu a cerut stare de alertă. Și asta nu înseamnă că celelalte primării nu au probleme ca cele de la Florești, dar și le gestionează fiecare fără să aibă nevoie de stare de alertă.
Pentru cei care doresc să citească integral Legea 101 o pot face AICI
Ce ar fi putut face Primăria Florești, inainte să ceară starea de alertă? A făcut aceste lucruri? Nu, dar a „pompat” bani Quatro Eco Salub, anual. Acesta va fi obiectul următorului articol pe această temă.
În primul rând nu e de înțeles cum Quatro Eco Salub a mai beneficiat de contracte cu încredințare directă și contracte cu asociații de proprietari când licența ANRSC este expirată. Asta nu e o noutate dar conform legii s-ar părea că sunt persoane care sunt pasibile de contravenții. Ce a făcut primăria în acest sens? Nimic, a dat contractul în continuare.
Conform art.2 după alineatul 3. (3^5) La nivelul unităților administrativ-teritoriale, transportul deșeurilor municipale și al deșeurilor similare colectate separat, de la detinătorii de deșeuri, se efectuează numai de către operatorii licentiați care au contracte de delegare a gestiunii încheiate cu autoritățile administrației publice locale respective sau, în cazul gestiunii directe, au hotărâre de dare în administrare a acestei activități.
Zău că nu ne-am supăra să ne fure cineva gunoaiele și să dispară, problema e că ele stau munți la colț de bloc și pe trotuare.
alin. (3^7) Preluarea deseurilor din recipientele si/sau containerele amplasate in punctele de colectare de catre alte persoane decat operatorii licentiati pentru prestarea activitatii in aria de delegare respectiva constituie infractiune de furt si se sanctioneaza potrivit legii.
La articolul 24, alineatul (1) b) persoanele fizice ori juridice care beneficiaza individual de una sau de mai multe activitati specifice serviciului de salubrizare, in cazul activitatilor a caror contractare se realizeaza pe baza unui contract de prestare a serviciului de salubrizare, incheiat in nume propriu cu operatorul licentiat pentru prestarea serviciului in unitatea administrativ-teritoriala/ sectoarele municipiului Bucuresti respectiva/respective.
(2) Drepturile utilizatorilor si conditiile in care acestia pot beneficia de serviciul de salubrizare se stabilesc prin regulamentul serviciului, aprobat prin hotarare a autoritatilor deliberative ale unitatilor administrativ-teritoriale sau, dupa caz, prin hotararea asociatiilor de dezvoltare intercomunitara, pe baza regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare, elaborat de A.N.R.S.C. si aprobat prin ordin al presedintelui acesteia.”
La articolul 25, litera a) ni se spune că cei de la firma de salubrizare au obligația de a recupera banii de la datornici: „recuperarea integrala de catre operatori, prin tarife, taxe speciale sau, dupa caz, subventii de la bugetul local, a costurilor de operare si a investitiilor pentru infiintarea, reabilitarea si dezvoltarea sistemelor de salubrizare;”
La articolul 26, dupa alineatul (2) „(2^1) In situatia prevazuta la alin. (2) lit. a), autoritatile administratiei publice locale, impreuna cu operatorii au obligatia sa tina, la zi, evidenta tuturor utilizatorilor cu si fara contracte de prestari servicii.
(2^2) Autoritatile administratiei publice locale au obligatia sa instituie taxe speciale, conform prevederilor alin. (2) lit. c), si sa deconteze lunar operatorilor, direct din bugetul local, contravaloarea prestatiei efectuate la utilizatorii fara contract.”
Ceea ce este stipulat la articolul 26 este aplicat cu succes la Cluj-Napoca sau Apahida, dar nu numai.
Și Consiliile Locale au obligații.
CAPITOLUL II
Autorităţi şi competenţe
(1) Consiliile locale sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, elaborează şi aprobă strategiile locale cu privire la dezvoltarea şi funcţionarea pe termen mediu şi lung a serviciului de salubrizare, ţinând seama de prevederile legislaţiei în vigoare, de documentaţiile de urbanism, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului, precum şi de programele de dezvoltare economico-socială a unităţilor administrativ-teritoriale.
(2) Strategiile adoptate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale vor urmări, în principal, următoarele obiective:
a) îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale populaţiei;
b) susţinerea dezvoltării economico-sociale a localităţilor;
c) promovarea calităţii şi eficienţei serviciului de salubrizare;
d) stimularea mecanismelor economiei de piaţă;
e) dezvoltarea durabilă a serviciului;
f) gestionarea serviciului de salubrizare pe criterii de transparenţă, competitivitate şi eficienţă;
g) promovarea programelor de dezvoltare şi reabilitare a sistemului de salubrizare, pe baza unui mecanism eficient de planificare multianuală a investiţiilor;
h) protecţia şi conservarea mediului înconjurător şi a sănătăţii populaţiei;
i) consultarea cu utilizatorii serviciului de salubrizare, în vederea stabilirii politicilor şi strategiilor locale şi regionale în domeniu;
j) adoptarea normelor locale referitoare la organizarea şi funcţionarea serviciului de salubrizare, precum şi a procedurilor de delegare a gestiunii acestuia;
k) informarea periodică a utilizatorilor asupra politicilor de dezvoltare a serviciului de salubrizare, precum şi asupra necesităţii instituirii unor taxe speciale;
l) respectarea cerinţelor din legislaţia privind protecţia mediului referitoare la salubrizarea localităţilor.
Mergem mai departe la Art. 6, alin 1 lit. e) unde aflăm că nu s-a respectat legea și mai mult, Quatro Eco Salub a fost băgată pe gâtul floreștenilor. Competitivitate? De eficiență nici nu mai vorbim.
e) delegarea gestiunii serviciului de salubrizare pe criterii de transparenţă, competitivitate şi eficienţă, precum şi exercitarea atribuţiilor de administrare asupra bunurilor aparţinând patrimoniului public sau privat al unităţilor administrativ-teritoriale aferente infrastructurii serviciului;
„Cireașa de pe tort” a legii este art.6 alin 1 lit. m), n) și o)… restul e Tabu
(1) Autorităţile administraţiei publice locale au competenţe exclusive în ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, gestionarea şi coordonarea serviciului de salubrizare a localităţilor, având următoarele atribuţii în domeniu:
m) medierea conflictelor contractuale dintre utilizatori şi operatorul serviciului de salubrizare, la cererea oricăreia dintre părţi;
n) sancţionarea operatorului, în cazul în care acesta nu operează la parametrii de eficienţă şi calitate la care s-a obligat ori nu respectă indicatorii de performanţă ai serviciului de salubrizare;
o) monitorizarea şi exercitarea controlului cu privire la furnizarea/prestarea serviciului de salubrizare.
Avem bani de dat lui Smiley și datorii la rampa de gunoi.
Dar Florești are bani de dat…lui Smiley. Conform presei locale de la Apahida, unde Smiley a concertat anul trecut, cântărețul a încasat peste 42 de mii lei, iar în eruo, undeva peste 9 mii de euro (conform surselor ziardeapahida.ro).
Să sperăm că Smiley se mai gândește și dacă tot are onoarea să cânte în cea mai mare comună din țară, va face o reducere.
Nu de alta, dar dacă este să adunăm sumele pentru concerte, căci nu va cânta doar Smiley și nici interpreții de muzică populară nu sunt tocmai „ieftini”, plus banii pentru artificii comuna ar putea aduna o parte generoasă din banii necesari cumpărării unei mașini de gunoi, second hand.
Se pare însă că pentru administrația publică locală este mai importantă distracția.
UPDATE: Quatro Eco Salub a solicitat în comisia din 9 iulie 2015 eliberarea unei licențe.
UPDATE 2: Reprezentații ANRSC au raspuns solicitării înaintate în baza Legii 544/2001 și ne-au comunicat că firma de salubrizare are licență valabilă până în septembrie 2019, prin urmare aceste aspecte din lege nu sunt încălcate. Totodată, aceștia ne-au mai comunicat că administrația publică locală are competențe exclusive de a lua măsuri și de a monitoriza toate problemele din această problemă.
Se poate reclama undeva? O institutie a statului? Nimeni nimic?
Primar nesimtit. Sterge toate comentariile de pe FB care nu ii plac.