Deputatul PSD, Aurelia Cristea a anunţat astăzi, printr-o conferinţă de presă că demisionează din funcţia de preşedinte a PSD Cluj-Napoca. Totodată, deputatul clujean a mai spus că a acceptat fără rezerve să piardă susţinerea pentru candidatura la Primăria Cluj Napoca. Tot astăzi, a susţinut o conferinţă de presă şi afaceristul clujean, Octavian Buzoianu, cel care a primit sprijinul partidului pentru a candida.
Mandatul meu în Parlamentul României, la fel ca al multora dintre colegii mei, a început și se desfășoară într-o perioadă de profundă neîncredere la nivelul societății în ansamblul ei- neîncredere în clasa politică, neîncrederea reciprocă, neîncrederea în viitorul copiilor fiecăruia dintre noi. De aceea, sarcina noastră, a fiecăruia din membrii Parlamentului, este cu atât mai dificil de realizat. Însă, în acest context pe care trebuie să îl înțelegem cu maturitate, se pune mai mult ca oricând problema responsabilității noastre, individuale, pentru binele colectiv. Pentru că scopul nostru nu este acela de a “face curățenie”, ci acela de a construi fundația viitorului. Este o misiune riscantă, pentru că, dacă la această fundație se pun cărămizi de proastă calitate sau șubrede, există o mare probabilitate ca acea construcție să nu reziste.
Cu aceste elemente în gând, din toamna anului trecut m-am angajat la un proiect de înnoire a PSD Cluj-Napoca. Credința mea este că nu putem reuși pe termen lung fără un proiect structural de înnoire a partidului. Provocarea PSD-ului, ca și a mediului politic în general, este una structurală, de asumare a unei identități clare, moderne, europene și de atragere a unor oameni valoroși, oameni care au dovedit civism și care să își asume o identitate politică autentică.
Am văzut candidatura la Primărie, înainte de toate, ca un pas înscris într-un proiect pe termen lung de înnoire a partidului, de asumare a unei abordări proaspete, de deschidere socială. Pentru mine și echipa pe care am ales-o lupta nu a fost pentru o primărie, ci pentru inimile oamenilor. Provocarea nu e un mandat de 4 ani, ci o relație durabilă cu electoratul, căruia trebuie să îi oferi repere valorice stabile, clare, valide.
Alegătorii vor o abordare autentică, vor responsabilitate și asumare. Acesta este motivul pentru care mi-am propus, atunci când am venit în Parlamentul României, să aduc cel puțin o inițiativă care să contribuie fundamental la acea fundație a viitorului. Sănătatea a fost stâlpul central al politicii de partid a PSD și a guvernului din care am făcut parte, iar principiul de guvernare al “sănătății în toate politicile” este nu doar un principiu european, ci unul în care eu cred cu convingere.
Am înțeles de la început că abordarea consecventă a unor inițiative care să aibă în vedere sănătatea publică poate fi supusă unor constrângeri și presiuni de tot felul: economice, sociale, de schimbare dificilă de comportament. Dar am înțeles de asemenea că astfel de inițiative au nevoie tocmai de consecvență, de asumare, de dorință reală de schimbare. Eu am convingerea că politica înseamnă, înainte de toate, responsabilitate. Politica nu trebuie să însemne “câștiguri imediate” și “numărătoare de voturi”, ci trebuie să însemne viziune și consecvență!
De aceea, accept fără rezerve să pierd astăzi o susținere a candidaturii, cu reala convingere că vor câștiga în schimb generații de tineri, care să “respire” altfel, într-un mediu politic din ce în ce mai responsabil și mai “curat”, cu fundamente solide de dezvoltare
În ceea ce mă privește, voi continua să contribui cu aceeași determinare la toate acele inițiative construite pe susținere din partea societății civile și care să aibă un impact semnificativ pe termen lung. Îmi doresc să “însănătoșim” cât mai repede comunitatea în care trăim cu toții! Nu există nici o urmă de îndoială că semnalul acesta de însănătoșire trebuie să vină, în primul rând, de la noi, oamenii politici. Iar acei oameni politici care nu vor înțelege aceste lucruri nici în ceasul al 12-lea vor avea doar traiectorii efemere în mintea cetățenilor.
Am avut consultări extinse cu societatea civilă din Cluj, cu voci proeminente ale orașului, în procesul de pregătire a candidaturii mele. Programul de guvernare locală este o expresie a vocilor comunității si reflectă viziunea mea pentru un oraș condus inteligent și participativ. Administrarea Clujului din ultimii 12 ani este mediocră, populistă și la limita aspectelor penale. Clujenii merită mult mai mult și este trist că, astăzi, un oraș dinamic, educat și conectat la toate evoluțiile tehnologice are parte de o conducere atât de slabă.
Dau publicității acest program pentru a contribui la dezbaterea privind viitorul acestui oraș. Îi urez succes candidatului independent Octavian Buzoianu, la fel cum doresc succes oricărui candidat care vine cu o platformă credibilă de guvernare locală.!
Azi am făcut un pas în lateral pe care eu îl consider moral necesar, oferind altcuiva posibilitatea de a prelua Președinția Organizației PSD Cluj-Napoca. Rămân membră PSD, rămân o colegă fidelă stângii și o luptătoare pentru cauzele pe care le consider merituoase, atât în plan local, cât și în plan central.
Le mulțumesc celor care au fost alături de mine în proiectele realizate în calitate de lider de filială și le spun că vom contina lucrul împreună și din noua calitate, de cetățean implicat, pasionat și, pe cât se poate, răbdător, într-o politică romanească pe care o dorim cu toții schimbată spre (mai) bine!
[…] clujenii cu venituri reduse Juniorii NRA pregătiți de atac pe specialele din Raliul Sibiului Aurelia Cristea a demisionat din funcţia de preşedinte a PSD Cluj-Napoca. A pierdut şi susţinere… .n_t_ntb_b { font-family:DroidKufi_Ben, Arial; font-size:14px; font-weight:normal; […]