Aproape 3.000 de clujeni și-au creat carduri de utilizator de la deschiderea din 2 decembrie 2016 a Bazei Sportive Gheorgheni – cea mai modernă investiție publică de practicare a sportului de masă din Cluj-Napoca.
Potrivit statisticilor interne, în anul 2016 s-au emis 2.319 carduri pentru utilizatorii bazei sportive, iar până în acest moment în anul 2017 au fost emise deja 360 de carduri. La acestea se adaugă câteva sute de utilizatori care au ales să acceseze serviciile bazei sportive cu ajutorul cardului de bike sharing deja deținut.
Date fiind temperaturile scăzute din această perioadă, majoritatea clujenilor își fac programare pentru practicarea sporturilor de interior, respectiv popice sau tenis de masă, însă există și circa 50 de persoane în medie care aleg totuși sporturile de exterior.
Pentru buna funcționare a activității bazei sportive, așa cum este precizat și pe site-ul www.complexsportivgheorgheni.ro, accesul în sală se face cu echipament și încălțăminte sportivă de interior, atât pentru tenisul de masă, cât și pentru popice.
În ceea ce privește jocul de popice, acesta se diferențiază semnificativ de jocul de bowling – care este o activitate sportivă de agrement, spre deosebire de sportul popice, reglementat la nivel european și internațional de către Federația de specialitate. Una dintre cele mai semnificative diferențe este faptul că jocul se realizează pe piste individuale (fiecare jucător concurează pe pista lui, la final realizându-se clasamentul între jucători). Ca o excepție, popicele permit eventual o variantă de tandem – de maxiumum doi jucători pe pistă de popice. În acest sens, administratorii bazei sportive explică fiecărui utilizator diferențele implicate de acest joc, mulți dintre cei care vin pentru prima dată așteptându-se să găsească o pistă de bowling.
Pentru detalii privind specificul jocului de popice și istoricul său, profund legat de Cluj, vă prezentăm atatșat acesui comunicat un document cu detalii.
Principii ale sportului de Popice
Sportul popicelor a cunoscut de-a lungul timpului o serie de modificări în regulamentul de desfășurare a competițiilor. În general principiul a rămas același, chiar dacă numărul de lansări s-a modificat de mai multe ori (100 de lansări, 200 de lansări și actual 120 de lansări).
Astfel, într-o echipă evoluează 6 jucători, fiecare dintre ei lansând consecutiv câte 120 de bile pe patru piste diferite, după cum urmează:
– pe fiecare pistă în parte, sportivul lansează 15 bile la procedeul plin (adică la toate cele 9 popice de fiecare dată)
– mai apoi se trece la izolat, tot 15 bile (se face prima lansare la cele 9 popice și mai apoi la cele rămase nedoborâte până când acestea sunt doborâte în totalitate, după care se reia procedeul) aceasta denumindu-se manșă.
La proba pe echipe se punctează fiecare pistă câștigată câte un punct/manșă, iar la finalul celor 120 de bile câte un punct/jucător pentru echipă. După însumarea celor 6 puncte/jucător puse în joc și după adunarea tuturor rezultatelor finale, echipa cu mai multe popice doborâte mai primește 2 puncte. Se procedează identic și la probele individuale și câștigă cel cu un număr de puncte/manșă mai mare, iar în caz de egalitate(2-2) criteriul de departajare este numărul mai mare de popice doborâte.
Important: ca în orice sport, evoluția unui sportiv este precedată de o încălzire (gimnastică și alergare) deoarece se pot intâlni accidentări, cele mai frecvente fiind întinderile și rupturile musculare.
Istoric Popice
Originea acestui joc, bazat pe aruncarea unei bile de lemn tare la o țintă fixă, este străveche. Inițial, aruncarea se efectua cu pietre sau cranii de animale pentru a lovi 3, 7 sau 9 oase sau bețe fixate vertical. Primele atestări le oferă cercetările arheologice, îndeosebi cele efectuate în spațiul Egiptului antic, care au scos la iveală din metropole, datând din anii 5200 î. Hr., obiecte asemănătoare cu bilele de popice. În peninsula italică se cunoaște că Temocrates a introdus în anii 500 d. Hr. o variantă a jocului de popice, numită boccia, care este identică cu cea a zilelor noastre. Acest joc avea o largă răspindire în Franța, Elveția, Monaco și Anglia.
În evul mediu apar ilustrații privind practicarea acestui joc. Primul document scris care confirmă că popicele reprezintă un joc de distracție datează din anii 1200. Regulile erau puține, insuficient de riguroase, jocul oferind condiții și motive pentru practica pariurilor, care îi va însoți întreaga evoluție. Sunt documente care confirmă că marile personalități ale evului mediu cunoșteau și practicau jocul popicelor.
Astfel, Martin Luther și prietenii săi atribuiau acestui joc o valoare de relaxare, de divertisment. Henric al VIII-lea a ridicat la Withental numeroase popicării pentru distracția curtenilor săi, iar Sir Francis Drake era de părere că jocul ridica moralul ostașilor săi. O dată cu trecerea Atlanticului de către primii olandezi, jocul respectiv va fi practicat și în noul Amsterdam (New York City).
Răspândirea lui în lume, însoțită de scandalurile provocate de pariurile tot mai mari, a determinat autoritățile să impună măsuri de stăvilire a exceselor și apoi chiar să le interzică. Dar ele nu vor dispărea, chiar dacă devin prohibite. Lumea modernă le va prelua și le va încadra în regulamente revizuite.
Astfel, în 1870, numărul popicelor s-a stabilit la 10, jocul căpătind denumirea de bowling, care cunoaște o nouă etapă de răspindire în lume. În aceeași perioadă apar primele instituții naționale, menite să organizeze concursurile, să stabilească direcțiile și tendințele de dezvoltare ale acestui joc. Așa se explică înființarea Federației Americane de Bowling în 1875, care va organiza în 1901 primul campionat național. La sfirșitul sec. al XIX-lea, jocul este cunoscut în Asia, Australia, în continentul american și în majoritatea statelor europene.
Ca o consecință firească a apărut, în aceste condiții de universalizare, Federația Internațională de Popice în anul 1926, la care s-au afiliat în timp peste 94 de țări, jocul respectiv fiind practicat în 4 variante: Asfalt, Bowling, Bohle și Sehere, în cele 5 continente. Nu se cunoaște momentul apariției și evoluția jocului de popice practicat în spațiul românesc. Se presupune că el a fost introdus în sec. al XVII-lea în Banat, unde se juca în piețele publice, târguri, pe langă hanuri sau chiar în incinta mănăstirilor sau bisericilor. Dar este știut faptul că popicele se răspândesc în Transilvania, Oltenia, Muntenia, Bucovina și nordul Moldovei, către sfârșitul sec. al XVIII-lea și începutul sec. al XIX-lea.
Un document datat din 1817 arată că domnitorul fanariot Ioan Vodă Caragea, prin condica de legi, interzice desfășurarea jocului în târguri din cauza scandalurilor iscate din pricina pariurilor. O astfel de prevedere s-a extins și în Moldova în anii următori, din dispoziția domnitorului Calimachi, fiind abrogate târziu, în 1866, de către ministrul Costache Boerescu, din guvernul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Evoluția popicelor pe plan internațional a influențat dezvoltarea lor și în țara noastră, fapt care a condus la apariția Federației Române de Popice în 5 aprilie 1931. Apariția și locul de funcționare la Cluj a acestei federații au fost determinate de nivelul de dezvoltare a jocului, atât de practicat la Cluj, și de inițiativa celor 16 asociații sau societăți de popice existente. În anul următor (1932), Uniunea Federațiilor Sportive din România (UFSR) recunoaște FR de Popice, care în 1934 se va afilia la Federația Internațională de Popice. Ca efect imediat s-au făcut precizări în regulamentul de concurs, care își extinde aria de răspandire pe plan local, pentru ca în 1938 să apară primul campionat național pe echipe la 100 de lansări mixte, învingătoare fiind echipa UEC Cluj. Numărul lansărilor se va modifica ulterior, de la o ediție la alta a acestui campionat.
În urma dictatului de la Viena (1940), federația își schimbă locul mutându-se la Arad, concursurile încetand din cauza declanșării celui de al II-lea război mondial. Ele vor fi reluate în 1945, titlul de campion național fiind caștigat de echipa CFR Cluj.
În 1948, federația națională își schimbă domiciliul la București, dată de la care începe afirmarea puternică și constantă a popicelor masculine și feminine pe plan internațional. În anii 90, existau peste 1.300 de secții de popice în țară, cu circa 40.000 de jucători legitimați, care participă la numeroase concursuri naționale și internaționale. În cele internaționale, reprezentativele României au debutat în 1953, cucerind treptat un prestigiu mondial constant.
Bilanțul sportivilor români în competițiile internaționale oficiale este remarcabil. La 18 ediții ale CM, desfășurate în intervalul 1957-1998, au fost cucerite 70 de medalii (25 de aur, 22 de argint, 23 de bronz), din care 21 în proba pe echipe și 49 în probele individuale și perechi. Din totalul medaliilor, 41 (14 de aur, 14 de argint, 13 de bronz) au fost obținute în întrecerile masculine, iar 29 (11, 8, 10), în cele feminine. Cele 25 de titluri mondiale au revenit: câte 5 echipelor masculine și feminine; 8 probelor de perechi; 7 probelor individuale (Ion Micoroiu, Iosif Tismănar, Iuliu Bice și Stelian Boariu la masculin; Cornelia Petrușcă-Moldovan, Elena Trandafir și Margareta Cătineanu la feminin).
La obținerea celor 41 de medalii au contribuit 23 de sportivi, dintre aceștia 16 intrând în posesia medaliilor de aur, printre cei mai productivi situându-se: Iosif Tismănar 18 medalii (8 de aur, 8 de argint, 2 de bronz); Stelian Boariu 12 (4 3 5); Iuliu Bice 9 (6 2 1); Vasia Donos 9 (1 4 4); Gheorghe Silvestru 8 (4 3 1); Ilie Băiaș 8 (4 2 2). Au mai obținut medalii de aur: Petre Purje (3); Alex Cătineanu (3); Ion Micoroiu, Constantin Rădulescu și Ilie Hosu câte 2 medalii; Cristu Vînătoru, Vasile Măntoiu, Tiberiu Szemany, Alexandru Tudor și Marin Grigore câte o medalie. Cele 29 de medalii în probele feminine au fost câștigate de 26 de sportive, 14 dintre acestea contribuind la obținerea medaliilor de aur.
Topul sportivelor cu cel mai mare număr de medalii: Elena Trandafir 10 (6 2 2); Ana Petrescu-Marcu 10 (5 1 4); Cornelia Petrușcă-Moldovan 9 (7 0 2); Margareta Cătineanu 8 (2 3 3). Au mai cucerit medalii de aur: Crista Szucs (4); Margareta Szemany (3); Tinca Balaban, Elena Cernat-Lupescu, Florica Neguțoiu și Elena Pană-Gonciar câte 2 medalii; Ildico Grozăvescu, Elena Andreescu, Vasilica Pometcu-Pințea și Elisabeta Badea câte o medalie.
Echipa feminină a României a realizat o performanță unică, cucerind 4 titluri la 4 ediții consecutive ale CM, desfășurate în 1966 (București), 1968 (Linz), 1970 (Bolzano) și 1972 (Split), iar cea masculină 3 titluri consecutive în 1978 (Lucerna), 1980 (Mangalia) și 1982 (Brno). Performanțe de prestigiu au fost realizate la CM din anul 2000, prin cucerirea medaliei de aur în proba pe echipe (Nicolae Lupu, Vasia Donos, Mihai Cădinoiu, Virgil Dorin, Petruț Mihălcioiu, Dumitru Bese, Stelian Boariu), a medaliilor de argint în proba individuală (Stelian Boariu) și la perechi (Virgil Dorin și Nicolae Lupu), precum și a medaliei de bronz la perechi feminin (Maricica Cojan și Ioana Gonciar). Junioarele și juniorii au confirmat și au constituit rezerva marilor performanțe ale echipelor de seniori.
Astfel, în 1969, la CE de la Nurenberg au ocupat locul al II-lea pe echipe, iar C. Voicu locul al II-lea în proba individuală. În 1971, echipa feminină de junioare cucerește medalia de aur, iar Ildico Grozăvescu ocupă locul I. În 1973 la Prerov (Cehoslovacia), unde au participat 12 echipe naționale, junioarele noastre au cucerit toate medaliile de aur (echipe, perechi, individual).
În perioada 1969-1981, juniorii au participat la 7 ediții ale CE, cucerind 30 de medalii (12 10 8). CE au fost transformate din 1983 în CM, la cele 8 ediții desfășurate pnă în 1999 fiind obținute 22 de medalii (3 9 10). Cadeții au obținut la CM din 1998 o medalie de argint la perechi fete (Carmen Șoptereanu și Alina Petreanu), iar la ediția din anul 2000 o medalie de aur la perechi băieți (Ioan Călin Cazacu și Bogdan Căienar) și una de bronz la combinată (Bogdan Căienar).
Toate aceste succese obținute în sportul popicelor au fost posibile și datorită eforturilor și contribuției zecilor de antrenori, care, în cadrul cluburilor sau la loturile naționale, au îndrumat cu pasiune și competență calea sportivilor spre marea performanță. Printre aceștia s-au aflat: Petre Buzea, Petre Trandafir, Costache Cristea, Ion Micoroiu, Petre Purje, Cornelia Grecescu, Eleonora Ion, Ildico Grozăvescu, precum și antrenorii emeriți cu rezultate deosebite pe plan internațional Andrei Alexandru, Roger Cernat, Constantin Neguțoiu, Ferdinand Popescu, Crista Szucs, Margareta Szemany, Tiberiu Szemany, Vasilica Pometcu, Ilie Băiaș, Valeriu Pișcoi, Elena Pană și alții.
Pe plan internațional, FR de Popice are o participare activă, fiind membră fondatoare a Federației Internaționale de Quelle (Popice). Valoarea performanțială a sportivilor săi, forța organizatorică cunoscută în lume, i-au atribuit organizarea în 1969 la Mamaia a Congresului al X-lea al FIQ, la care au participat 63 de națiuni. În decursul anilor, Ladislau Szucs, secretar general și ulterior președinte al FR de Popice, a îndeplinit diferite funcții în forul internațional (membru în comisia de cenzori, președintele comisiei tehnice, vicepreședinte din 1981).
Statutul FR de Popice, care a fost adoptat în 1931 și îmbunătățit de-a lungul timpului, stabilește structura, modul de alegere și numire a membrilor și tehnicienilor, organelor de conducere, numărul comisiilor, drepturile și îndatoririle lor, sursa de venituri, sigla, culorile și raporturile instituției cu ministerul de resort. Prima conducere aleasă în 1931 a fost formată din: președinte B. Moritz, secretar I. Boroș, membri V. Tamaș, I. Andraș și F. Almășan.
Componența biroului ales la Conferința federației, care a avut loc la Brașov în 1936, este alcătuită din președinte O. Pop, secretar I. Baloș și vicepreședinte N. Mateiaș. O dată cu mutarea federației la Arad, în 1940, este ales ca președinte Gh. Vostimar, iar ca secretar L. Bucșa.
În 1948, prin transferarea instituției la București, președinte va fi ales I. Paplica și secretar M. Piperescu. Ca președinți au funcționat A. Sencovici, Gh. Bălan, E. Cherteș, L. Sozcs, N. Dumitru. Pe postul de secretar au mai activat I. Ciucă, L. Szcs, Gh. Georgescu, A. Grecescu, P. Novac și C. Novac. Componența conducerii biroului federal în 2000 era alcătuită din Nicolae Dumitru președinte, Ladislau Szcs și Constantin Vizireanu vicepreședinți, prof. Costin Novac secretar general, Elena Pană antrenor federal și 9 membri.
Acest sport se practică la nivel de performanță în 17 județe, în cadrul celor 36 de secții afiliate, cu peste 650 de sportivi legitimați, din care peste 204 seniori, 247 juniori și 201 copii.
Numărul de antrenori 13, de instructori 30 și 58 de arbitri. În anul 2001, federația s-a reorganizat în conformitate cu prevederile Legii educației fizice și sportului Nr. 69, din 28 aprilie 2000.
Adunarea generală, din 3 decembrie, a adoptat noul Statut și a ales Prezidiul federal (format din 13 membri), ca organ de conducere al federației.
În perioada de dinainte de 1989 sportul popicelor a cunoscut o dezvoltare deosebită, astfel încât aproape fiecare comună avea o sală de popice.
Numai în Județul Cluj, în acești ani, respectiv până prin 1992-1993 existau 32 de echipe active la masculin și feminin care activau la diferite niveluriȘ superliga (mai apoi denumită liga Națională), divizia A, Județ, Municipiu și amatori . Exemple de echipe din acea vreme: I.S.Campia Turzii, Cimentul Turda, Huedin, CFR, Transporturi Feroviare, I.C.M.R, Clujana, Armata, Armatura, Electrica, Constructorul, I.C.P.I.A.F, Terapia, Sanex, Carbochim, Record, Constructorul Gherla și altele.
Cea mai reprezentativă echipa dintre acestea s-a dovedit a fi CFR Cluj, echipă care există de la înființarea Federației de specialitate până în ziua de azi. Aceasta a activat de-a lungul timpului atât în divizii și niveluri inferioare cât și în Divizia Națională, pe care după promovarea din 1988 nu a mai părăsit-o până în prezent.
După promovarea în primul eșalon, echipa a activat pe arena proprie cu două piste (și ridicare manuală a popicelor) de la „16 Februarie”, până în anul 1990, când a fost obligată să treacă la arena cu 4 piste de la baza sportivă „Record” .
În anul 1996, din cauza aparaturii învechite de la acea arenă, echipa a activat la arena din Tg.Mureș, după care în anul următor echipa se reorganizează și încheie un protocol cu clubul din Câmpia Turzii prin care se decide să se participe în campionat cu o singură echipă, aceasta urmând sa se numească CFR Cluj ISCT.
Dupa o perioadă de 2-4 ani, rezultatele nu au încetat să apară, iar CFR a devenit o forță în sportul popicelor, prima dată pe plan național și mai apoi și pe plan Mondial; cea mai răsunătoare performanță a fost câștigarea CUPEI EUROPEI în anul 2015.
Performanțele sunt enumerate mai jos :
Echipa CFR Cluj a mai participat la diferite Cupe Internationale de-a lungul anilor printre care amintim doar cele mai recente:
Cupa Polar-Suedia unde s-a clasat de doua ori pe prima pozitie
Cupa Drei Konig –Viena -Austria unde la fel s-a clasat in ultimele doua sezoane pe prima pozitie
Pe linga aceste performante ale echipei amintim si performantele individuale:numeroase medalii de campioni ,vicecampioni si medalii de bronz la nivel individual si perechi
Structura loturilor nationale se bazeaza pe un numar insemnat de jucatori din echipa astfel:
Seniori-5 Sportivi
Juniori-4 Sportivi + Antrenor
Cadeti -4 Sportivi + Antrenor
