Deputatul USR, Adrian Dohotaru a solicitat dispunerea unui control al Corpului de Control al Prim-Ministrului prin care să verifice modul în care Consiliul Județean Cluj a gestionat problemele survenite în proiectul SMID (Sistem de Management Integrat al Deșeurilor). Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe îi răspunde deputatului clujean că ar fi mai bine să reprezinte interesele clujenilor și că nu s-a făcut remarcat până acum decât prin „gestul de a mânca din gunoi”.
Stimate domnule Prim-Ministru,
Deficiențele de gestionare a SMID și depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor conduc la poluarea Clujului și a coloniilor ghetoizate din Pata Rât. Consiliul Județean Cluj a atribuit, în 2012, contractul de realizare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor în valoare de 107.520.112,98 lei, asocierii Atzwanger SPA, Ladurner Impianti SRL, SC Vel Service și SC Confort SA, care ar fi trebuit finalizat până la finalul anului 2013. Contractul de lucrări reprezintă parte integrantă a proiectului CCI 2009 RO 161 PR 036 „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Cluj” (SMID) (cod SMIS 17116), finanțat în cadrul programul POS Mediu – Axa Prioritară 2 „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deșeurilor și reabilitarea siturilor istorice contaminate”, în baza Contractului de Finanțare nr. 133140 din 11.07.2011. Datorită implementării dezastruoase, întârzierilor foarte mari și incompetenței contractanților și responsabililor de proiect, această componentă a proiectului nu este finalizată nici în prezent, iar costurile neeligibile pentru realizarea lucrărilor au atins cote alarmante. Problemele întâmpinate în cadrul acestor proiecte au fost agravate recent datorită unei alunecări de teren în data de 22.07.2017, care a determinat dislocarea unui volum de maxim 20% din depozitul de deșeuri, ducând la contaminarea mediului situație constatată de către Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Cluj, și de către Apele Române. Conform informațiilor disponibile în presă, posibilitatea acestor probleme a fost ignorată de autoritățile abilitate încă din perioada realizării caietului de sarcini, fiind acceptate soluții tehnice care nu erau apte de a preîntâmpina aceste alunecări. Totodată, există informații privind efectuarea unor demersuri pentru a preîntâmpina aceste alunecări, însă nu au fost emise avizele necesare în timp util. La începutul lunii iulie 2017, Consiliul Județean Cluj anunța semnarea contractului de finanțare vizând „Fazarea proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) în județul Cluj” (Faza a II-a) și a cheltuielilor legate de implementarea acestuia, ceea ce se traduce prin continuarea investițiile începute în Faza I în sectorul de gestionare a deșeurilor, prin completarea, respectiv extinderea infrastructurii existente în domeniu. Valoarea totală a fazei a II-a a proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Cluj” este de 199.661.868,58 lei, din care 116.429.565,34 lei reprezintă finanțare din fonduri europene nerambursabile, faza a II-a a proiectului SMID fiind finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020 (POIM). În legătură cu acest proiect, în spațiul public au apărut informații că există dosare penale înregistrate atât la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca cât și la DNA Cluj care privesc modul în care au fost realizate lucrările. Având în vedere gravele deficiențe în implementarea acestui proiect, vă cerem să dispuneți un control al Corpului de Control al Primului Ministru care să verifice modul în care această instituție a administrat problemele survenite, modul în care au fost recuperate sau se are în vedere recuperarea prejudiciilor aduse din culpa prestatorilor de lucrări și servicii, contractați în faza I a proiectului SMID. Pentru a pune capăt problemelor recurente care apar în administrarea acestor proiecte considerăm necesară identificarea funcționarilor responsabili de aceste deficiențe, în vederea aplicării unor sancțiuni corespunzătoare, a transmis Adrian Dohotaru, deputat USR Cluj.
Președintele Consiliului județean Cluj, Alin Tișe îi răspunde deputatului USR.
Ca urmare a interpelării formulate de unul dintre deputații clujeni, ce s-a făcut remarcat până în prezent mai puțin prin modul în care a promovat în Parlament interesele clujenilor și mai mult prin gestul de a mânca din gunoi, solicitare prin care a cerut trimiterea la Consiliul Județean Cluj a Corpului de Control al Primului-Ministru, se impune a fi precizate următoarele: Una dintre cerințele de bază, pentru a putea promova interesele clujenilor, este de a cunoaște legea, singura în limitele căreia se pot derula activitățile instituțiilor publice. Este însă exact ce îi lipsește deputatului respectiv! Doar așa se poate explica faptul că nu cunoaște un lucru elementar, faptul că acel Corp de Control al Primului-Ministru nu are niciun fel de competență legală de a verifica aspecte ce țin de activitatea unei autorități publice autonome cum este Consiliul Județean Cluj! E greu de înțeles, dincolo de dorința deputatului de a obține publicitate ieftină, care ar putea fi miza unui astfel de control câtă vreme finanțatorul european, respectiv Direcția Regională de Audit Cluj (structura din cadrul Curții de Conturi responsabilă de verificarea utilizării fondurilor europene) a făcut deja controale repetate vizând proiectul SMID, controale care nu au relevat vreo vină care să aparțină membrilor echipei de implementare a proiectului. De altfel, toate problemele apărute pe parcursul implementării proiectului au fost comunicate de îndată atât finanțatorului cât și Departamentului European de Luptă Antifraudă. În același timp, nu trebuie uitat faptul că se află în curs o serie de anchete ale DNA și ale Parchetului Cluj, singurele în măsură să clarifice, prin intermediul justiției, aspectele legate de vinovăția și responsabilitatea unor persoane, întinderea pagubelor, recuperarea prejudiciului suferit etc. De altfel, aceste dosare în care funcționarii în cauză au calitatea de martor, au avut la bază sesizări formulate tocmai de către funcționarii respectivi. Făcând parte din categoria nepricepuților cărora le place să se audă vorbind, deputatul în cauză vorbește despre lucruri pe care nu le cunoaște și nu le înțelege și confundă depozitul neconform de deșeuri de la Pata Rât, aflat în procedură de închidere, cu proiectul de edificare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor. Totodată, din dorința de a obține mediatizare gratuită, el vorbește despre lucruri care se întâmplă de mai bine de șapte decenii, respectiv depozitarea de deșeuri de la Pata Rât, cu levigatul rezultat în mod inevitabil și despre crearea acelor comunități de persoane defavorizate, fapt produs, la rândul lui, în urmă cu foarte mulți ani. Îi reamintim, în final, domnului deputat, faptul că așteptările clujenilor față de cei trimiși în Parlament să reprezinte și să promoveze interesele județului sunt mult mai mari și cu totul altele, motiv pentru care îi adresăm provocarea de a veni cu propuneri constructive menite să genereze bunăstare și mai puțin cu subiecte aparent senzaționale fără nicio finalitate pozitivă pentru clujeni!, a explicat Alin Tișe.