Consilierii locali din comuna Floreşti au avut pe masă în cadrul şedinţei de astăzi, un proiect ce presupunea acordarea titlului de „Cetăţean de onoare al comunei Floreşti” sportivului Dacian Makszin. Proiectul a fost amânat până la şedinţa următoare şi asta pentru că nu există un regulament în acest sens.
„La şedinţa pe comisii am decis că vom retrage acest proiect de pe ordinea de zi datorită faptului că încă nu avem stabilit un regulament clar la acest punct”, a spus preşedintele de şedinţă, Traian Adrudan (PDL).
Deranjat de exprimarea preşedintelui, consilierul local din partea PSD, Maja Ioan a cerut o rectificare: „Rectificaţi domnule preşedinte. Nu-l retragem, îl amânăm până când se face regulamentul. Rectificaţi! Nu-l retragem! Facem regulament. Domnule preşedinte, româneşte, „a amâna” nu este egal cu „retragem”. Eu mă pot retrage din şedinţă, da amânăm ca să vin altădată”, a spus consilierul într-o notă comică.
La rândul său, consilierul PDL Nicolae Oltean şi-a asumat ca până la şedinţa din octombrie să existe regulamentul necesar.
„În şedinţele pe comisii am stabilit ca acest punct să fie amânat urmând ca la şedinţa din octombrie mă angajez să pregătesc acel regulament pentru a fi votat în şedinţa de consiliu pentru a avea în sensul ăsta un normativ la bază pentru atribuirea titlului de cetăţean de onoare oricărui cetăţan”.
De altfel, pe site-ul oficial al Primăriei Floreşti se arată clar că acest titlu poate fi oferit însă, nimeni nu s-a gândit că nu ar fi existat un regulament în acest sens.
[…] pentru că proiectul anterior adus în Consiliul Local Floreşti a fost amânat şi practic ar fi trebuit să revină pe ordinea de de zi, aşa era normal să fie după aprobarea […]
[…] şi susţinându-l pe Dacian. Dar proiectul de hotărâre a fost amânat şi nu retras. Asta pentru că nu exista un regulament de acordare a titulului de cetăţean de onoare al comunei. Cu toate acestea nimeni şi nimic, nici măcar lipsa acestui regulament nu l-au împiedicat pe […]