Începând de marți, 12 iunie 2018 și până în data 19 octombrie 2018, persoanele interesate pot ridica și depune cererile pentru acordarea tichetelor sociale și declarațiile de consimțământ în cadrul Programului social ”Alimente”. Valoarea nominală a tichetelor sociale este de 100 lei/an.
Distribuirea tichetelor sociale se va face după data de 19 octombrie 2018 în baza unor programări care va fi comunicată beneficiarilor.
Conform prevederilor HCL nr. 515/2018, pot fi beneficiari ai Programului social ”Alimente”, sub forma tichetelor sociale, următoarele categorii de persoane:
a) persoane cu handicap grav sau accentuat, neinstituționalizate;
b) pensionari, invalizi, veterani, văduve de razboi, persoane deportate, prizonieri, persecutați politic, eroi martiri ai revoluției, orfani, ale căror venituri nete lunare pentru persoana singură sunt de până la 1082 lei și de până la 786 lei/membru de familie;
c) șomeri înregistrați (cu indemnizație și fără indemnizație de șomaj) ale căror venituri nete lunare pentru persoana singură sunt de până la 1082 lei și de până la 786 lei/membru de familie;
d) beneficiari de ajutor social sau de alocație pentru susținerea familiei;
e) victimele traficului de persoane;
f) victimele violenței domestice.
Acte necesare:
La cererea/declarația pe propria răspundere și la declarația de consmințământ se atașează, după caz:
Pentru persoane cu handicap grav sau accentuat, neinstituționalizate: buletin/carte de identitate și certificatul de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat;
Pentru victimele violenței domestice și victime a traficului de persoane: buletin/carte de identitate și dovada că e victima violenței domestice (de la furnizorul de servicii sociale)
sau a victimea traficului de persoane (de la DGASPC Cluj);
Pentru pensionari, invalizi, veterani, văduve de razboi, persoane deportate, prizonieri, persecutați politic, eroi martiri ai revoluției, orfani și șomeri indemnizați și neindemnizați:
1. acte privind componența familiei (buletine/cărți de identitate, certificate de naștere, căsătorie, sențințe de divorț, hotătâre de plasament/adopție/încredințare etc);
2. acte doveditoare privind veniturile membrilor familiei ( adeverințe de salariu cu venitul net, cupoane de pensie/șomaj, indemnizații, alocații, alte categorii de venituri realizate în luna anterioară celei în care se depune cererea);
3. actul de identitate pentru reprezentantul legal, dacă este cazul;
4. carnetul de evidenţă, vizat la zi – pentru şomeri sau adeverinţă eliberată de AJOFM Cluj pentru cei care nu sunt indemnizaţi şi sunt aflaţi în căutarea unui loc de muncă.
După verificarea cererilor și declarațiilor pe propria răspundere în sistemul informatic PatrimVen de la ANAF şi în bazele de date ale Direcţiei Impozite şi Taxe Locale, se va stabili lista persoanelor beneficiare.
Formularele pot fi ridicate de la sediul Centrului de Informare pentru Cetățeni, de la primăriile de cartier sau pot fi descărcate de pe site-ul http://dasmclujnapoca.ro/formulare/.