DJ161G – Consiliul Județean Cluj anunță începerea lucrărilor de asfaltare pe drumul județean 161G, mai precis pe tronsonul cuprins între intersecția cu DN 16 și localitatea Vaida-Cămăraș.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Am transmis constructorului care execută asfaltarea pe acest drum să intensifice ritmul lucrărilor, astfel încât, de săptămâna viitoare, să putem trece la următorul sector pe Drumul Bistriței, respectiv pe cel dintre Vaida-Cămăraș și Pălatca”.
După turnarea integrală a stratului de asfalt pe acest tronson, executantul lucrării va proceda la refacerea șanțurilor și montarea rigolelor, urmând ca, la final, să se realizeze marcajele și semnalizarea rutieră specifică.
Reamintim în acest context faptul că DJ161G (DJ 109C) – Sucutard – Chiriș – Pălatca – Vaida Cămăraș – DN 16 este parte a proiectului de reabilitare și modernizare „Drumul Bistriței”, investiție realizată din fonduri europene. De mare complexitate și anvergură, proiectul presupune intervenția în profunzimea drumului, începând de la fundație și terminând prin aşternerea a două straturi de covor asfaltic, binder şi strat de uzură.