Duminică, 22 martie 2015, va avea loc, în cadrul Concertului Regal de Gală găzduit de sala Auditorium Maximum a Universităţii „Babeş – Bolyai” – Cluj-Napoca, ceremonia publică de acordare a titlului de Cetăţean de Onoare al Judeţului Cluj – Clujean de Onoare Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu. Hotărârea adoptată în acest sens de Consiliul Judeţean Cluj în data de 28 ianuarie 2015 a avut la bază proiectul iniţiat de vicepreşedintele cu atribuţii delegate de preşedinte, Vakar Istvan, la propunerea Asociaţiei Cluj Today ca reprezentant al societăţii civile, proiectul fiind asumat şi votat în unanimitate de către toţi membrii deliberativului judeţean clujean. În mod simbolic, aceasta a fost prima hotărâre votată de Consiliul Județean în anul în care Clujul este Capitală Europeană a Tineretului.
Pe parcursul vizitei la Cluj din zilele de 22 şi 23 martie 2015, alături de Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu se vor afla Principele Nicolae precum şi Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei şi Baronul Johannes von Holzhausen.
Programul Vizitei Regale la Cluj include, alături de întâlnirea cu conducerea Consiliului Judeţean Cluj, o serie de întâlniri cu autoritățile locale, cu reprezentanții înaltului cler, cu mediul academic, diplomatic, consular şi de afaceri, precum şi cu tinerii din Cluj. Cu această ocazie, va avea loc lansarea volumului “Margareta, mărturia unui sfert de veac regal”, scris de Sandra Gătejeanu-Gheorghe şi publicat de Curtea Veche Publishing.
22 Martie
Ora 11.30 – vizită la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă
Ora 12.15 – plantarea a doi platani în Parcul Central, în fața Centrului Cultural Casino
Ora 12.45 – vizitarea Catedralei Greco – Catolice în construcție din Piața Cipariu
Ora 16.30 – lansarea volumului “Margareta, mărturia unui sfert de veac regal” (scris de Sandra Gătejeanu-Gheorghe şi publicat de Curtea Veche Publishing) în incinta Iulius Mall
Ora 18.30 – Concertul Regal de Gală, sala Auditorium Maximum a Universității „Babeş – Bolyai” –Cluj-Napoca
23 Martie
Ora 09.30 – întâlnirea Alteţei Sale Regale Principelui Nicolae al României cu tinerii, în Amfiteatrul Albastru, Institutul pentru Ştiinţele Vieţii, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară
Ora 10.00 – vizita Alteţei Sale Regale Principesei Moştenitoare Margareta a României la Transylvania College
Ora 11.00 – vizita Alteţei Sale Regale, Principesei Moştenitoare Margareta a României la fabrica Farmec
Ora 11.00 – întâlnirea Alteţei Sale Regale, Principelui Radu al României cu reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene, ai mediului diplomatic, consular şi academic, precum şi ai mediului de afaceri, Aula Magna, Universitatea Babeş-Bolyai.