Numele primarului, Emil Boc este menţionat în referatul de arestare al Elenei Udrea, întocmit de DNA în cazul Microsoft. Primarul a declarat astăzi că nu a exercitat presiuni pentru semnarea acelui contract.
De altfel, este cunoscut faptul că Gabriel Sandu a declarat la momentul reţinerii sale că a oferit mită fostului premier, însă conform referatului DNA, Gabriel Sandu a beneficiat de sprijinul Elenei Udrea, dar şi al actualului edil al municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc în ce privea achiziţionarea licenţelor Microsoft.
Astăzi, primarul Emil Boc a făcut o declaraţie referitoare la acest caz, însă fără să ştie de ce numele său este menţionat în referatul întocmit de procurori.
Edilul Municipiului Cluj-Napoca a spus că în 2009, atunci când a fost încheiat acordul cadrul pentru licenţele Microsoft, se afla la guvernare, împreună cu PSD. Emil Boc a mai spus că el nu a exercitat niciun fel de presiune asupra nimănui pentru a se încheia acel contract şi că în spatele hotărârii de guvern se află şi semnături „de la miniştri PSD sau PDL, care erau competenţi în materie şi ca atare contractul s-a derulat conform prerogativelor legale stabilite de specialişti”.