Consiliul Judeţean Cluj, în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea Proiectului ,,Managementul conservativ și participativ în Siturile Natura 2000 Cheile Turzii și Cheile Turenilor”, finanțat din Fondul European de Dezvoltate Regională (FEDR), prin Programul Operațional Sectorial ”Mediu”, Axa prioritară 4 – Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecția naturii, domeniul major de intervenție – Dezvooltarea infrastructurii și planurilor de management pentru protejarea biodiversității și rețelei Natura 2000.
Cu o valoare totală la finalizarea proiectului de 1.101.936,41 lei și cu o durată de implementare de 30 luni, proiectul și-a propus eficientizarea măsurilor de conservare a mediului natural din ariile protejate Cheile Turzii și Cheile Turenilor, aflate în custodia Consiliului Județean Cluj.
Principalele rezultate ale proiectului s-au conturat încă de la începutul implementării acestuia, respectiv de la semnarea contractului de finanţare din data de 20 august 2012, și s-au concretizat prin crearea de baze de date și hărți pentru cele 14 habitate și 41 de specii din cele două arii naturale protejate. Totodată, au fost realizate planuri de acţiune cu măsuri de management, respectiv planuri de monitorizare a habitatelor și speciilor din cele două zone protejate, toate acestea fiind ulterior integrate într-un sistem informatic menit sa întărească capacitatea instituțională a Consiliului Judetean Cluj, în calitatea sa de custode al celor două arii naturale protejate. Progresul proiectului, precum și rezultatele acestuia sunt postate și pe cele două pagini de internet ale proiectului: www.rezervatiacheileturzii.ro și www.rezervatiacheileturenilor.ro.
Proiectul s-a dovedit esențial în ceea ce privește protecția biodiversității și a patrimoniului natural din cele două arii naturale din județul Cluj, arii care fac parte din rețeaua siturilor Natura 2000. Prin atingerea obiectivelor de management s-a urmărit reducerea și, în unele situații, eliminarea presiunilor antropice semnalate, cele mai multe induse de pășunatul excesiv, turismul necontrolat, sporturi extreme, deșeuri, construcții ilegale, cariere de calcar, poluare, etc.
Proiectul s-a dovedit esențial în ceea ce privește protecția biodiversității și a patrimoniului natural din cele două arii naturale din județul Cluj, arii care fac parte din rețeaua siturilor Natura 2000. Prin atingerea obiectivelor de management s-a urmărit reducerea și, în unele situații, eliminarea presiunilor antropice semnalate, cele mai multe induse de pășunatul excesiv, turismul necontrolat, sporturi extreme, deșeuri, construcții ilegale, cariere de calcar, poluare, etc.
Proiectul a contribuit, de asemenea, la conservarea și protejarea elementelor naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic şi pedologic, prin crearea unui suport managerial eficient și necesar. Prin acest proiect s-au identificat problemele majore cu care se confruntă ariile protejate și s-au oferit soluții pentru o bună gestionare și administrare a patrimoniului în scopul viabilității și sustenabilității viitoare a proiectului. Realizarea acestor obiective completează obiectivele de management ale ariilor vizate prin proiect și le aliniază prevederilor stabilite de Uniunea Europeană cu privire la conservarea biodiversității în siturile ce fac parte din rețeaua ecologică europeană „Natura 2000”.