Compania clujeană SIMACEK Gardening a demarat, în a doua parte a anului 2014, în premieră în țara noastră, un proiect de cercetare vizând cerințele la care acoperișurile verzi trebuie să răspundă în condițiile climatice existente în România. Prin cercetare științifică și inovație, alături de parteneri din Norvegia, compania urmărește să identifice și să studieze factorii locali care influențează funcționalitatea pe termen lung a unui sistem de acoperiș verde.
”Printre avantajele utilizării acoperișurilor verzi se numără managementul eficient al apelor pluviale, reducerea consumului de energie, îmbunătățirea calității aerului, creșterea gradului de izolare fonică a clădirilor. O astfel de amenajare reprezintă un remediu pentru poluarea atmosferică urbană contribuind la un mediu de viață mai bun, mai sănătos și în același timp la creșterea valorii proprietății. Suntem așadar onorați să neaflăm printre cele 34 de companii românești care au beneficiat de finanțare în cadrul granturilor norvegiene și ne face o deosebită plăcere să reprezentăm sectorul de amenajări spații verzi în cadrul unui proiect de "Inovare în Industria Verde din România”, a declarat Mag. Thomas Emmerling, General Manager CEE din partea grupului SIMACEK.
Un aport deosebit de valoros în acest proces îl vor avea partenerii norvegieni, pentru care acoperișurile verzi constituie o tradiție. Practic, know-how-ul norvegian va fi adaptat condițiilor specifice din România – sistem de colectare și drenare a apelor eficientizat pentru condițiile meteorologice specifice climei, vegetație compusă din tipuri de plante locale, pentru a reduce impactul ecologic și mediu de creștere adaptat cerințelor lor specifice.
”În cadrul proiectului, ne vom concentra atenția asupra acoperișului verde extensiv, care este considerat a fi un acoperiș ecologic. Datorită greutății sale reduse, un astfel de acoperiș poate fi instalat cu ușurință chiar și pe clădirile existente, cum sunt de exemplu blocurile de locuințe, sau construcțiile ușoare, ceea ce înseamnă că în țara noastră putem vorbi deja de un număr mare de construcții cu potențial de înverzire, fără a lua în calcul clădirile în curs de construcție care în mare parte încă din faza de proiectare sunt prevăzute cu acoperișuri verzi. Scopul principal al cercetării este acela de a determina caresunt cerințele la care acest tip de amenajare trebuie să răspundă în condițiile climei din România, respectiv de a adapta caracteristicile straturilor ce compun sistemul de acoperiș verde la particularitățile locale. Rezultatul ar fi obținerea unui sistem eficient atât din punct de vedere ecologic cât și din punct de vedere economic”, a explicat ing. Karácsonyi Noémi, managerul de proiect din partea companiei SIMACEK Gardening.
Prin demersurile întreprinse, cât și prin rezultatele obținute, compania își propune să vină în sprijinul celor care promovează și susțin înverzirea orașelor din România. De altfel, aceste demersuri se corelează cu inițiativele autorităților locale în ceea ce privește încurajarea constructorilor de a adopta soluții verzi, Cluj-Napoca fiind primul oraș din România care oferă o reducere a impozitului pentru proprietarii clădirilor certificate “verzi”.
IMACEK Gardening este o companie clujeană care, din 2010, oferă clienților săi soluții de amenajare și întreținere pentru acoperișuri și terase verzi. De altfel, SIMACEK Gardening a implementat pe piața românească mai multe soluții de acoperișuri verzi, printre beneficiari numărându-se și dezvoltatorii celui mai nou ansamblu de birouri The Office – clădire verde certificată în sistem BREEAM. Din anul 2011, compania este membru fondator al Asociației Constructorilor de Acoperișuri Verzi din România (ACAVR) – asociație care sprijină și promovează bunele practici în domeniul acoperișurilor verzi.
Valoarea totală a proiectului de cercetare este de 656.229,00 Euro pentru perioada 2014-2016 din care asistența financiară nerambursabilă primită de la Norway Grants reprezintă 284.000,00 Euro. Pe parcursul derulării acestuia compania din Cluj-Napoca va beneficia de expertiză din partea a trei parteneri norvegieni: Isola – cu experiență în cercetare și dezvoltare în domeniul acoperișurilor verzi și al hidroizolațiilor, Bioforsk – institut guvernamental de cercetare în domeniul mediului și al agriculturii și Bergknapp – specialiști în lucrări de implementare soluții verzi.
Proiectul este susținut din fonduri acordate de către Guvernul Norvegiei prin Granturile Norvegiene 2009-2014 în cadrul domeniului de finanțare Inovare Verde în Industria din România.
Rezultatele obținute în urma cercetării vor fi făcute publice în cadrul conferinței de presă organizată la finalizarea proiectului precum și pe parcursul prezentărilor ce vor fi susținute în 5 orașe din România: Cluj-Napoca, București, Timișoara, Iași și Constanța.