WonderPuck 6 aduce în centrul Clujului și la Bonțida spectacole din opt țări. Evenimentul are loc în perioada 9-11 septembrie.
Spectacole din: Australia, Brazilia, Italia, Marea Britanie, Olanda, Republica Moldova,
România și Ungaria vor anima a șasea ediție a Festivalului Stradal WonderPuck.
WonderPuck 6 începe de vineri, 9 septembrie și ține până duminică, 11 septembrie.
Vor avea loc evenimente în: Piața Unirii și în curțile Muzeului de Artă Cluj și a Muzeului Etnografic al Transilvaniei,
precum și în cea a Castelul Bánffy de la Bonțida.
Cei mici și familiile lor sunt așteptați să ia parte la peste 50 de evenimente marca WonderPuck.
Spectacol italian cu operă și muzică clasică la WonderPuck 6.
Ediția din acest an a manifestării le va aduce micilor spectatori clujeni:
spectacole de teatru de păpuși,
artiști pe picioroange,
ateliere,
păpuși gigant,
concerte și multe altele.
Între acestea se numără spectacolul „Troppe Arie”, în regia artistică a Ritei Pelusio, prezentat de Compania Trioche din Italia.
La WonderPuck este programat pentru vineri, 9 septembrie, de la ora 20, în Piața Unirii.
Poate fi văzut și sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 19, la Muzeul de Artă Cluj.
Este un spectacol recomandat pentru toate vârstele.
Are în prim plan o mătușă bătrână, cu un trecut glorios în muzică, care cucerește scenele teatrelor din întreaga lume în tandem cu nepotul ei, un talent în devenire.
Între muzică clasică și virtuozitate, un joc de ritmuri și gaguri, Troppe Arie încântă fără ajutorul cuvintelor, prin muzică și gesturi, interacționând cu publicul printr-u cod universal recognoscibil, în care cele mai frumoase arii de operă și cele mai cunoscute piese de muzică clasică sunt interpretate, rearanjate și desecretizate într-un mod absolut original.
Marionete venerabile britanice, într-un spectacol contemporan.
Din Marea Britanie va veni spectacolul „Circul marionetelor „DaSilva”, în regia lui Ray DaSilva, prezentat de compania Noisy Oyster.
Reprezentația este o adevărată revenire la viața de spectacol pentru un grup de marionete istorice.
Este ceea ce a făcut Noisy Oyster, oferind o nouă versiune a clasicului spectacol de marionete de circ DaSilva.
Folosind păpușile originale, care datează din anii 1960 și 1970, Nik Palmer și Sarah au creat un spectacol care celebrează trecutul.
Spectacolul va fi prezentat în limba engleză, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.
Va putea fi urmărit la Muzeul de Artă Cluj sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 10.30.
Dar și în Piața Unirii, duminică, 11 septembrie, de la ora 17.
Spectacol pe acorduri de saxofon din Brazilia.
Programul WonderPuck 2022 cuprinde, de asemenea, un spectacol din Brazilia.
Fabio Parpinelli și micul său prieten, Miúdo sunt protagoniștii reprezentației „Rămășițe poetice”.
Este produsă de compania Cia Patética de Teatro din São Paulo, Brazilia.
Muzica saxofonului atrage pe toată lumea, transformând imediat atmosfera.
Totul începe atunci când participanții extrag o carte surpriză și vor primi un cadou.
Poate fi o floare mică, o acadea colorată, scântei,
sunetul dansator al unei cutii muzicale sau o îmbrățișare de la micul nostru personaj.
Cei doi eroi pot fi văzuți la WonderPuck duminică, 11 septembrie, de la 12 și de la 16.15, în Piața Unirii.
Din Ungaria, artiști pe picioroange.
Din Ungaria va veni la WonderPuck 2022 compania TrappTop Flotta, cu spectacolul „Lecția de zbor”.
Mai exact, în Piața Unirii sâmbătă, 10 septembrie, de la 17 și duminică, 11 septembrie, de la 11.
Multe provocări pentru concurenți, așa încât cei mai iscusiți să poată lua startul cu faimoasa mașină zburătoare a Flottei.
De data aceasta, comedianții pasionați de mers pe picioroange îi aleg pe cei
mai curajoși copii care să se joace cu ei.
Artiștii din București aduc la Cluj două producții la WonderPuck 6
Teatrul de Animaţie „Țăndărică” din București revine la festivalul WonderPuck 6.
Vine cu un spectacol prin care păpușile și marionetele prind viață pentru a reda povestea „Oul sau găina”, în regia lui Ioan Brancu.
Ce a fost mai întâi, oul sau găina? Iată o întrebare care a preocupat și continuă să preocupe mulți filosofi, de-a lungul timpurilor.
Pe găini, această întrebare nu le-a deranjat: ele au continuat să facă ouă cum fac
dintotdeauna.
Găinile caută de mâncare toată ziua că au familie mare. Cocoșii mai au timp să și viseze.
Și, uite-așa, găinile par să ducă o viață de vis: fac ouă, mănâncă, se culcă liniștite și visează frumos.
Deodată, în ograda lor apare, din senin, O STRADĂ! Găinile sunt șocate. Continuarea, în spectacol.
Spectacolul va avea două reprezentații: sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 11
și duminică, 11 septembrie, de la ora 18, ambele în Piața Unirii.
De asemenea, toți actorii din distribuție vor avea scurte momente de
animație în mijlocul spectatorilor.
Tot din București vine și spectacolul „Vrăjitorul din Oz”, după L. Frank Baum.
Este realizat în regia lui Phil Willmott, prezentat de Teatrul „Ion Creangă” sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 20, în Piața Unirii.
Dorothy este luată pe sus de un uragan dintr-un sătuc din Kansas și ajunge în regatul magic al lui Oz.
Își face mulți prieteni minunați și are aventuri extraordinare, dar nu renunță să își dorească să se întoarcă la unchiul și mătușa ei.
Decor cu trimiteri la un univers fantastic.
O noutate a ediției este și decorul evenimentului, conceput de studenții de la Facultatea de Arhitectură si Urbanism din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN).
Proiectul intitulat WonderSpace a fost realizat în cadrul cursului de Studiul formelor, sub forma unui cadru ambiental și scenografic adaptat temei „O poveste fără sfârșit”, cu trimiteri către un univers fantastic, oniric.
O parte din planșele și machetele realizate pe parcursul proiectului au fost expuse la ediția din acest an a Muzeului Păpușilor.
50 de evenimente pentru copii și familie.
Ediția a șasea a Festivalului Stradal WonderPuck le va aduce micilor spectatori clujeni spectacole de teatru de păpuși, artiști pe picioroange, ateliere, păpuși gigant, concerte și multe altele.
În total, WonderPuck 2022 va însemna peste 50 de evenimente în trei locații din centrul municipiului Cluj-Napoca, precum și în curtea Castelului Bánffy de la Bonțida.
Intrarea la toate evenimentele din cadrul WonderPuck 6 din 2022 va fi liberă!
Proiect realizat de Teatrul de Păpuși „Puck”, Asociația ESUA, Clubul Lions, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj,
Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca și a Administrației Fondului Cultural Național.
Parteneri: OVB, Banca Transilvania, PMA Invest, Group Transilvae, Luna Cleaning,
Cluj Karting Circuit, FSP Global, Elrom Grup, Stegăroiu și Asociații,
Amprenta Advertising, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Compania de Transport Public Cluj, LEO Club, Asociația Prietenii lui Puck, Transylvania Trust,
Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Universitatea de Arte și Design Cluj-Napoca, Universitatea „Babeș-Bolyai”,
Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Leo Club, Transylvania Trust.
Parteneri media: TVR Cluj, Radio România Cluj, Făclia de Cluj, Radio Info Trafic,
Cluj.com, I Like Cluj, Radio Renașterea, EBS Radio, Napoca FM, ȘtiriMed.ro, Agnus Rádió, Játéktér, Szabadság, Erdélyi Magyar Televízió.
Citește mai multe din „Divertisment și timp liber”.
[…] Citește și: O nouă ediție a WonderPuck are loc la Cluj în perioada 9-11 septembrie. […]